Era la 3000 de km distanta.
Timp de un an mi-a spus aproape in fiecare zi Te iubesc, Abia astept sa te vad, Mi-e tare dor de tine, Am sa vin in curand si totul va fi altfel, vietile noastre se vor schimba...
A venit - e in Bucuresti.
In doua saptamani a dat un telefon si mi-ai spus Am sosit, am foarte multa treaba, asta e numarul meu de telefon, mai vorbim.
Ca sa nu mai spun ca a sosit in tara de ziua mea si nu mi-a spus Sa traiesti, sa infloresti, sa.... ceva.
Ce ma doare e ca l-am crezut. Mi-a fost chiar teama si am gandit "Ce ma fac acum cu atata fericire si iubire care a dat peste mine?"
Aveam probleme de moralitate, de constiinta... am fost sfasiata intre datorie si tentatia unui nou inceput...
Deci, despre ce vorbim? Cate cepe degerate fac aceste vorbe? Aud?
Eu, macar, joc cinstit - nu spun niciodata te iubesc.
Cacealmaua nu e modul meu de a trata relatiile cu oamenii, cu atat mai putin pe cele sentimentale.
4 comentarii:
Ce-ar fi să nu mai proiectezi felul tău de-a aprecia cuvintele de iubire asupra tuturor ? Crezi că dacă e unul dobitoc şi nu ştie ce vrea, apucând să spună sacrosanctul "te iubesc" e cazul să-i "dismissed" pe toţi cei care o spun din suflet ? Poate că nu spui niciodată fiindcă de fapt ţi-e frică să te angajezi. Să iei viaţa în piept şi să recunoşti ce simţi.
Mi-e frica? Poate.
Ideea e ca nu are nimeni dreptul sa se joace cu vorbele. Se va gasi mereu un /o naiva care sa le ia in serios.
Cu vorbele te poti juca. Cu sufletele oamenilor, nu. Si dupa parerea mea, nu exista lucruri simple. Nimic nu e simplu, lucrurile nu sunt simple.
:) Cum zici tu... Nu vreau sa ne certam.
Cititorul meu, Stapanul meu! :) Oricum, mi-a trecut. Multumesc.
Trimiteți un comentariu