miercuri, 16 noiembrie 2011

A venit întârziata, adică eu

Stefan Hrusca - Amurg de iubire


şi vă spune că s-au întamplat multe între timpul acesta. Cum ar fi nevoia de a vă explica postarea anterioară. Nu voiam decât să spun ca mi-e dor tare-tare să merg la teatru și că am două mari pasiuni în viaţa asta: teatrul şi sportul (minus fotbalul, care nu mai e de mult un sport, e o afacere si atât! - părerea mea de cunoscător).
Revenind, am primit de la fiica mea bilete la turneul de tenis de la Bucureşti care a fost hăăăt, în septembrie, şi dacă mă gândesc bine, e cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în această toamnă.
Între timp, a fost 15 noiembrie, ceea ce se numeşte ziua mea. Am primit telefoane, mesaje, cadouri şi gesturi care mi-au întărit credinţa că merită să îmbătrâneşti cu un an numai ca să vezi acest spectacol care se pune în mişcare pentru tine. Aviz sinucigaşilor: nu vă sinucideţi, aşteptaţi să vină ziua voastră pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!
Aşa ceva ca de ziua mea, mai rar. Am tăiat multe legături cu bună ştiinţa, şi nu de azi-de ieri. Cu toate acestea, am avut surpriza să constat că un om cu care n-am vorbit de foooaaarte mulţi ani, şi spun aşa pentru că chiar nu le mai ştiu numărul, s-a zbătut să-mi afle numărul de telefon şi m-a sunat de ziua mea. De ce ar fi ziua mea importantă pentru aceşti oameni, când ea nu e importantă pentru mine?! Poate pentru că însemn ceva pentru ei...
Sunt ceea ce se cheamă un Scorpion cu ascendent în Scorpion care trăieşte în ascuns, are taine, e interiorizat şi oarecum depresiv dar enorm de sensibil şi prietenos cu cei aleşi. Sunt, de asemenea, un om încercat care a făcut 47 de ani şi pe care puţine lucruri îl mai pot scoate din papuci. Totuşi, am vibrat la un buchet de frezii mov desigur, de la fiica mea şi la cerceii cu pietre de asemena mov de la cea care joacă rolul scoacrei dar care îmi e o bună prietenă încă din copilărie, sau cel puţin eu aşa o simt.
TU să-mi faci poze în tricoul acela special cu care m-ai cadorisit, pentru că eşti paparazzo-ul meu oficial şi mă cunoşti cel mai bine, şi poate mă ajuţi să-mi arăt lumii noul look într-o ureche. Până o facem şi pe-asta, let's valse!

miercuri, 12 octombrie 2011

O gâză

Horatiu Malaele - O gaza (tv show)


... Sunt sănătoasă, da... Bicepşii, tricepşii şi alţi -pşii sunt bine. Doar câte o gâză, câteodată...

marți, 27 septembrie 2011

Toamna imprudenta

de Irina Stoica

Toamna asta ce se-arata nefiresc de imprudenta,
Rescriind în geografie sensul climei temperate,
Va vedea, când vocea vremii o va declara absenta,
Ca a fi si realitate si-aparenta nu se poate.

Toamna asta omeneasca, respirând duplicitate,
Tot silabisind a vara printre frunze scorojite,
Va simti suflarea iernii mult mai aprig decât toate,
Când realul îi va prinde, chiar de gene, stalactite.

Toamna asta fara riduri, logodita c-un chirurg
Ce i-a câstigat iubirea c-un transplant letal de verde,
Va vedea, chiar daca norii în amurguri nu mai curg
Ca în fata realitatii nebunia o va pierde.

Toamna asta prea naiva, care nici macar nu stie
Ca-n a lacului oglinda nu mai vede-acelasi chip,
Va ajunge-ntre hotare sa mai stea doar cu chirie
Si-n manuale sa nu fie nici macar ca arhetip.

Toamna asta antitoamna si profund irationala
Cu bemoli între Bacovii si punând diezi caldurii
E departe de-a-ntelege ca, desi nu-i ilegala,
Este împotriva firii, asteptarii si naturii.


Sursa:http://www.versuri-si-creatii.ro/creatii/i/irina-stoica-6zunsco/toamna-imprudenta-6zuhoco.html

duminică, 25 septembrie 2011

A venit toamna, e clar

nu pentru că a ruginit frunza din vii şi rândunelele-au plecat ci pentru că m-a apucat melancolia până şi pe mine, care sunt cam defazată la capitolul anotimpuri.
E toamnă pentru că a început şcoala şi e aşa ciudat că acea sărbătoare, devenită aproape naţională, s-a mutat din 15 septembrie. Dar ce mai e ca înainte...
De cand mă ştiu, toamna a venit când a început şcoala. Cand îl auzeam pe tata ca mâine ne trezim cu noaptea în cap si mergem la Bucureşti să ne îmbrăcăm de şcoala îmi era clar ca vacanţa e dusă. Mersul cu picioarele goale prin praful fierbinte pe uliţă rămânea o amintire, la fel grija să nu-mi taie calea vreun şarpe. Marea, lăsată ca pe o floare la presat între paginile unei cărţi, mă bântuia luni bune, atât de reală că-mi venea să mă arunc în valurile care păreau aievea când rămâneam cu ochii in gol pe vreo tablă plină de formule... Şi dacă de a doua zi începea să plouă mocăneşte şi pomii se desfunzeau, dacă plecau păsările călătoare şi se strângea rodul bogat de pe câmpuri era doar pentru că începea şcoala :)
Mulţi, mulţi ani toamnele au venit aşa, mai întâi pentru elevul care am fost şi mai apoi pentru părintele care sunt. Cea mai vie amintire despre o primă zi de şcoala nu e legată de mine elevul ci de mine părintele pentru ca cele mai crâncene emoţii, cea mai ciudat de complexă stare am avut-o în prima zi de şcoală a fiicei mele. Atunci m-am simţit prima oară bătrană, copleşită de responsabilităţi, cred că atunci m-am maturizat de fapt. Anii de şcoală ai fiicei mele, mai ales cei din ciclul primar, au fost anii în care am învăţat despre mine multe lucruri bune, cum ar fi acela că pot. Orice.

miercuri, 7 septembrie 2011

N-am murit


dar n-am mai scris pentru ca n-am mai putut.
Am incercat, mi s-a parut greu si am renuntat. Erau atatea alte lucruri pentru care trebuia sa fac eforturi incat mi-am zis in sinea mea ca daca nu scriu de drag, usor si cu placere, atunci mai bine nu. Desigur, mi s-au intamplat lucruri in tot acest timp. Cel mai important nu este de bine. Nu mai pot sa ma bucur de nimic. Am asa, o vaga multumire pentru cate ceva, dar asta e maxim. Ma enerveaza telefoanele oamenilor care ma intreaba de sanatate, care poate sunt sincer ingrijorati de faptul ca nu mai dau niciun semn de viata, care cred ca sunt curioasa sa stiu ce s-a mai intamplat cu ei, ce le mai fac copiii, sotii, soacrele, sa se planga de bani, de pensii, de te miri ce sau sa-mi spuna pur si simplu ce mai fac. Nu ma intereseaza. Sun eu daca vreu sa stiu ce mai fac. Cred ca sunt bine intentionati, cred ca le pasa, cred orice vor ei sa cred, dar acuma vreau sa stau aci in gaoacea mea sa-mi revin. Tristetea este ca cei de la care astept un semn, cu care mi-ar placea sa schimb cateva vorbe, tac la randul lor iar eu respect asta, desi mi-e dor de unii dintre ei si-mi lipsesc. Ii iubesc pe cei care-mi scriu e-mail-uri sau imi lasa offline-uri pe mess. Prefer asa. Jur ca le raspund tuturor.
Da, am divortat si am crezut ca cel mai greu imi va fi cand voi sta fata in fata cu fostul meu sot in fata judecatorului, dar n-a fost asa, desi am plans in ziua aceea pana am simtit ca ma scurg si inca vreo cateva zile dupa aceea; mi-e greu in fiecare zi de atunci si pana azi pentru ca ma chinuie intrebarea: oare n-am gresit? Stiti cu totii cat am ezitat, cat am cautat cai de salvare, cum mi-a spus toata lumea ca nu se mai poate asa, ca e bine s-o rup... Au trecut niste luni bune si nu cred ca asa trebuia sa se intample.
Intre timp, muncesc 10 ore pe zi, fac la volan 36 de km zilnic prin Bucuresti, uneori intr-o ora, alteori in trei ore, si imaginati-va cate am vazut in trafic din mai si pana acum, cat material pentru blog as fi avut insa mi-a fost greu sa scriu ceva.
Acum sunt in concediu si daca nu fac zacusca si nu dau restante (n-am avut decat una!), sunt sofer. Sa va spun ce fac maine. Dis de dimineata fac un drum Nerva Traian-Pipera pentru fiica mea, ma intorc si-mi recuperez mama din zona Vitan pe care o transport la Peris la mama ei, bunica mea adica, dupa care poate o duc acasa la ea, la cincizeci de km de Bucuresti. Intre timp se face seara, ma asez in fotoliul meu preferat cu un pahar de vin in fata, ma uit la tenis ca e US Open in plina desfasurare, chiar daca ploua de doua zile, citesc doua-trei pagini din Climate si adorm. Intereseaza pe cineva o astfel de viata?

duminică, 17 aprilie 2011

...

"În contemplare ne vom pierde
Veninul risipit în vis,
În contemplarea unor ţărmuri
Pustii oricât ne par de vii,
În contemplarea nebuniei
De-a fi iubit fără să fii."
Constanţa Buzea

marți, 15 martie 2011

Ce mai fac?


O iau de la capat, adica treaba la care ma pricep cel mai bine. Nu e usor, dar dupa ce am dat o tura pe la doctori care m-au asigurat ca nu voi muri in urmatorii 2-3 ani (cel putin nu de boala), nu stiu ce altceva mai bun as avea de facut la patruzeci si sase de ani, in asteptarea unui divort care imi ingheata sangele in vine si-mi pune noduri in gat si de la gat in sus, prin creier pana la firul parului, imi strabate somnul cu ranjete dracesti si ma scoala in toiul noptii leoarca de sudoare rece. In cautarea unui loc de munca merg la interviuri la care s-ar putea sa ma distrez, desi sunt dispusa sa iau in serios orice job care ma va scoate dintre cratitze, in aceasta perspectiva zic, ma agit sa-mi fac o viata cat mai aproape de ce simt si ce stiu, cat mai langa oameni calzi si comozi, normal de optimisti si veseli, traitori intr-o realitate si o lume pe care sa le pricep si sa le inteleg. Sigur ca stand asa, la rascruce, vorbele nu mi s-au mai aseazat la indemana, ochii mi s-au aburit uitandu-ma in lungul drumurilor si mintea mi s-a incretit cantarind pe care din ele s-o apuc, pentru ca nu sunt genul care da cu banul, si atunci am preferat sa tac decat sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
Exista un timp pentru toate, se zice. Si daca nu faci ceva nou pentru viata ta primavara, atunci cand ?!?...

luni, 14 februarie 2011

Poveste veche de Sf. Valentin

Eram la birou. In jur, numai femei. Cinci, parca. El mi-a adus o floare si m-a sarutat. N-am inteles cu ce ocazie, nici n-am apucat sa intreb. Pana mi-am revenit din uluiala, plecase fara o vorba, calcand semet, mandru de gestul sau si incantat de nauceala fericita in care m-a aruncat. In urma lui au ramas zambetele acre si cu subinteles ale doamenlor la vederea unei declaratii de dragoste asa de publice...
Era 14 februarie 1994, prima si singura mea Valentina.

miercuri, 2 februarie 2011

marți, 18 ianuarie 2011

And the winner is... meeee

Azi m-am trezit cu o stare ca si cum as fi castigat un premiu. De cum am deschis ochii, lumina chioara a becului de la hota mi s-a parut reflector iar pardoseala holului-bucatarie, scena. Ma simteam in matase fosnitoare in asa-zisa mea camasa de noapte, drept pentru care m-am pus pe multumit.
Ii multumesc mamei mele ca m-a incurajat sa plec din satul in care m-am nascut si din orasul in care am invatat pentru ca n-as mai fi fost azi aici. Multumesc, de asemenea, tatalui meu pentru ca e sanatos, atat cat se poate la saptezeci si trei de ani, pentru ca in felul acesta ma scuteste de drumuri la spitale, ciubucuri pe la doctori si asistente, umilinte pe la infirmiere... Ii multumesc, cu toate ca e suparat pe mine si nu-mi vorbeste.
Ii multumesc fostului meu sot nr.2 pentru ca-mi permite sa-l finantez. Imi cumpar astfel o oarecare garantie ca nu se intoarce sa impartim oxigenul si linistea. Nu stiu cum se face, dar am numai obligatii si datorii fata de oamenii cu care intru in contact, mai ales daca ei capata calitatea de soti, si nu ma refer doar la cea juridica. Ajung sa-i platesc pentru ca m-au luat de nevasta si mi-au dat un nume si un statut, de care m-as fi putut lipsi, fie vorba intre noi, pentru ca altceva nu-mi amintesc sa-mi fi dat...
Iti multumesc TU pentru ca nu ma lasi sa ma iluzionez cum ca toate povestile alea siropoase din filme si din carti ar fi adevarate. Vreau sa-ti spun atat: mi-am explicat de ce nu stii cum s-a-ntamplat de am ajuns in casa si la masa mamei tale si e scuzabil, dragul meu cata vreme mintea iti era ocupata sa numeri cate luni, saptamani, zile si ore trecusera de cand facusesi dragoste prima oara cu... altcineva. Si stim amamndoi ca exista dovezi in sensul acesta. De asemenea, iti multumesc pentru ca nu m-ai lasat prea mult timp sa cred ca suntem o echipa, eu sunt mereu singura si pentru moment am uitat, insa vreau neaparat sa-ti multumesc pentru ca mi-ai amintit.
Dar mai ales, iti multumesc tie pushtiule, pentru ca-ti faci timp sa treci pe aici, ca-mi lasi mesaje offline, ca nu ma uiti si nu ma lasi desi eu am fost aceea care a inchis usa in nasul acelei lumi din care faci si tu parte. Iti multumesc pentru curajul, entuziasmul, nebunia si increderea in mine pe care mi le-ai pus in brate candva si pe care n-am stiut cum sa le folosesc si le-am pierdut...
Ii multumesc fiicei mele pentru ca exista si mie deopotriva, caci eu am facut-o si am crescut-o, desi nu mi-a fost usor nici una nici alta. Stiu ca ea e singurul om pe care ma pot baza, ca poate sa-mi inlocuiasca oricand cea mai buna prietena si sper ca reciproca sa fie valabila.
Mai multumesc Cerului ca, desi nu am un job stabil, nu mor de foame, statutul de "nesimtita" imi asigura traiul si-mi permite distractii de care am fost privata multi ani, cum ar fi mersul la interviuri si aplicatul pentru job-uri pe net. Sunt experiente interesante de care n-am avut parte pana la anii astia.
De asemenea, sunt recunoscatoare pentru ca m-am intors la scoala si nu-mi doresc decat sa trec cu bine si de aceasta sesiune de examene.
In incheiere, va rog sa ma scuzati daca discursul a fost prea lung si daca s-a intamplat sa uit sa multumesc cuiva, insa am o explicatie - nu sunt deprinsa cu luminile rampei si nici nu mi s-a intamplat sa castig ceva vreodata...

marți, 11 ianuarie 2011

În fiecare zi

de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

sursa:www.versuri-si-creatii.ro

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

De Anul Nou vreau o guma

Anul Nou m-a gasit la cratiţă şi mi-a plăcut. Anul vechi m-a lăsat fără familie, fără bani, fără prieteni, fără entuziasm, curaj, încredere, orizont... De la 2011 vreau un singur lucru: să şteargă alţi ani. Vreo doisprezece. Cu tot ce mi-au adus şi mi-au luat.




marți, 4 ianuarie 2011

De ce, ca nu inteleg...

Am gasit aici un lucru ciudat.
Ma uit de mult la Mircea Badea. Inca de cand se stergea la nas cu fusta d-nei Teo si in coltul tv-ului scria Tele 7 abc si pot sa-l acuz de multe dar nu de lichelism. Iar de lachelism nici atat.
Sa scrii asta pe un blog care se numeste Jos... Basescu! Mi se pare tendentios, atata vreme cat Mircea Badea este una dintre cele mai explicite si mai sonore voci anti-Basescu &gashca. Sa ne pastram uzul ratiunii, zic. Ce are el de impartit cu Huidu, e treaba lui. Despre asta poti s-a scrii la monden, dar nu la Jos... Basescu!Pozitia lui Huidu fata de Basescu e neutra, gresesc? Oricum, nu se compara cu Badea...
Deci, de ce, de ce?