Fac parte dintr-o categorie de oameni obisnuiti sa perceapa lumea prin paginile cartilor (cand citeam Fratii Jderi, spre exemplu, simteam mirosul campului cu flori si auzeam tropotul copitelor de cai brazdand linistea intinderilor… simteam mirosul de branza cand Fratii se ospatau…).
Lumea s-a mai schimbat, iar eu a trebuit sa ma adaptez – pot sa spun ca simt mirosul unor stari, energia unor visuri si calitatile unor oameni – dincolo de “cerneala” postarilor internautice.
Ma simt, la randul meu, “adulmecata” si, ce e cel mai interesant, mi se anticipeaza gandurile si dorintele… Am senzatia ca m-a luat cineva de mana si ma poarta cand in fata unei case, cand la o masa cu prietenii, cand in linistea unei cafenele, cand in preajma creuzetului in care frumosul e preparat in asa fel incat sa ne faca sa scoatem banii din buzunar, adica exact in locurile in care mi-as fi dorit sa fiu.
Potriveala, asa ai spus…
M-a napadit un gand si, desi timiditatea mea si teama de ridicol au incercat sa-l alunge, el a revenit zi de zi, latindu-se peste toate celelalte ganduri ale mele – ca trebuie sa merg pe urmele “mirosului de sentimente” pe care l-am detectat, ca trebuie sa-l tin in brate pe domnul acesta caruia nu i-am atins decat mana. Avem o conversatie neincheiata pe un subiect care ma intereseaza – unde mi-ar placea sa fiu sarutata… As vrea sa extind putin tema: lui unde i-ar placea sa fie sarutat? Deci, unde ne-ar placea sa ne sarutam?
Un comentariu:
Sa incercam sa ne sarutam sufletul...
Trimiteți un comentariu