vineri, 26 februarie 2010

Adio, Kafka

Acum pot. Orice.
Să fac politică, dacă vreau, să ma dau cu părerea fără să şoptesc şi să dau televizorul mai tare, fără să-mi fugă primul gând la celular. Teroarea a luat sfârşit, nu mai sunt obligată să-l am mereu deschis, lângă ureche când dorm, nu se mai revarsă din el grohăituri şi cotcodăceli placide.
Pot să vorbesc cu oricine, oricât de prinţ, ziarist, om politic, diplomat sau infractor ar fi, român sau străin, fără să dau explicaţii de ce şi cum.
Nu mai trebuie să spun unde plec când plec din oraş sau din ţară, unde locuiesc, cu ce călătoresc, pe ce bani, cu cine mă întâlnesc şi de ce.
După optsprezece ani, psihiatrul mi-a spus că ajunge. Pe scurt, am devenit o "nesimţită" cu acte în regulă, dar nu mai trăiesc în Kafka.

miercuri, 17 februarie 2010

Mulţumesc poporului chinez!

Pentru că, printre multe alte chestii utile cum ar fi ochelarii, praful de puşcă, tenişii şi bascheţii, adică strămoşii converşilor, busola şi creionul cu gumă, a inventat hârtia! Uitaţi-vă în jur şi spuneţi-vă singuri ce-ar fi fost viaţa omenirii fără hârtie.
Spun asta în fiecare zi şi chiar de mai multe ori pe zi. Azi, însă am spus-o de mai multe ori pe oră, fix de câte ori mi-am şters nasul transformat peste noapte în izvor nesecat de chestii scârboase, sufocante şi nesuferite. Aşa că stau în vârful patului, acoperită cu două pilote una peste alta, cu ceaiul într-o mână şi sulul de hârtie igienică în alta. Ceaiul l-am servit cu paracetamol întrucât aspirina aia care are leac garantat se amână din motive obiective :(
Altfel sunt bine. Desigur, aş fi şi mai bine dacă n-aş strănuta o dată pe oră în serii de câte zece, dacă nu m-ar ustura aşa tare în gât şi, în general, activitatea aceea banală de a respira nu ar fi aşa dificilă... Dar, să vedem partea buna a lucrurilor: orice mai aveam de făcut se amână, stau în pat, citesc, scriu, dormitez şi... mulţumesc poporului chinez :)

joi, 11 februarie 2010

E sărbătoare, unde să mă ascund ?!?

Mă gândesc cu groază la week-end-ul următor pentru că e sărbătoare. De fapt sunt mai multe sărbători una peste alta sau una decurgând din alta, pe principiul 3 în 1 :D
E Lăsatul Secului sau Iertăciunea, cum i se spune la mine în sat. Şi Urlăria, dar şi Valentine's Day.
Ca orice sărbătoare care se respectă, şi de ziua asta se execută chestii ca să fii în rândul lumii, tradiţii şi ritualuri ce trebuie respectate. Iertăciunea e ziua împăcării a tuturor cu fiecare, copiii merg la părinţi şi le sărută mâinile ca semn de iertare pentru tot ce le-au greşit peste an, finii vin la naşi să mănânce şi să bea iar seara se iese la drum cu vadra de vin. Pâlcuri de vecini, cu mic cu mare, adună grămadă încălţări vechi, cauciucuri şi alte chestii combustibile pe care le ard într-un foc mare, timp în care se strigă, de fapt se urlă diverse chestii, unele cam indecente... Nu am înţeles niciodată dacă Urlăria e un supranume al întregii sărbători sau se referă numai la partea asta cu focul. Desigur e un ritual păgân de purificare care a ajuns până la mine pentru că ăi bătrâni ne-au chemat şi ne-au ţinut aproape, dar anul ăsta, iertată să fiu, n-am nici un chef să sărbătoresc. Mai ales aşa ceva. Aş vrea să mă împac cu mama, că aş avea pentru ce şi ea chiar ar aprecia dacă mi-aş cere iertare, i-aş săruta mâna tatei, că nu ştiu dacă la anul vom mai fi pe-aici, i-aş primi pe fini să le pun masa, pentru că mi-e drag de ei şi e mereu o bucurie pentru mine să-i întâlnesc dar... Dar nu sunt pregătită încă pentru sărbătoare. Abia am scăpat de clopoţei şi burţi roşii de moşi cu barbă albă că aflu că trebuie să consum bomboane în formă de inimioară, eventual roz, s-mi scot portjartierul de la naftalină şi să-mi fac vizibile sentimentele, neapărat legate cu fundiţă roz. Şi când? fix în aceeaşi zi în care se execută Iertăciunea cu Urlăria şi cu Lăsatul Secului... Cum să mă împart!?! Unde să mă ascund să nu mă ajungă sărbătoarea asta ?!?
Promit ca de mărţişor să fiu mai cooperantă, iar de Ziua Femeii chiar să sărbătoresc!

miercuri, 10 februarie 2010

Adaptarea încotro?

Cea mai pregnantă amintire pe care o am din primele mele zile la oraş este o senzaţie. Aceea că mă aflam într-un carusel, lucru care m-a obligat să măresc ochii şi să-mi ascut mirosul cât puteam de mult ca tot ce îi deosebea pe oamenii aceia, trăitori aici de mulţi ani să-mi devină cunoscut şi familiar în timpul cel mai scurt. Îmi doream cu ardoare să devin "de-a casei" în orice loc al oraşului, nimic să nu mă trădeze că nu aş fi crescut aici. Nu am pretins niciodată că m-am şi născut aici. Sunt şi am fost mereu mândră cu satul meu, însă am avut momentele mele de timorare şi de stângăcie pentru că vedeam că orăşenii erau altfel.
A fost modul meu de adaptare.
Nu mi-a trecut nici o clipă prin cap că restul lumii trebuie să mă accepte şi să mă suporte indiferent cum mă port, cum mă îmbrac, cum, cât şi când vorbesc... Am grijile astea pentru că îmi pasă şi pentru că respect şi mă respect. De aceea mă simt îndreptăţită să pretind nici mai mult nici mai puţin decât să fiu tratată la fel.
Orăşeni se fac şi azi. În fiecare zi cel puţin o fată (şi/sau băiat) coboară pe un peron de gară sau autogară cu dorinţa de a trăi la oraş dar nu mai văd la ele (şi nici la ei) vreun gând, ca să nu mai zic vreo tendinţă de a sta în banca ta şi a te uita la alţii până te lămureşti ce şi cum cu viaţa la oraş.
Dar ce vorbesc eu aici de bun simţ şi bune maniere când n-are ce să caute la oraş cineva care nu ştie cum se foloseşte o budă cu scaun, colac şi dispozitiv de tras apa?!? Nu contează dacă e publică sau privată, a ta de-acasă.
Înţeleg că ce e civilizaţia şi ce vrea ea nu se învaţă în toate casele în care barza lasă copii, dar adaptarea ar trebui să fie în natura umană. Umană zic, pentru că eu încă îi consider oameni pe concitadinii mei, deşi ei se încăpăţânează să mă contrazică zi de zi. E plin de neadaptaţi la viaţa de oraş pe trotuare şi pe carosabil, în parcări, săli de spectacol, stadioane, în instituţii de tot felul. După cum aruncă cocoloşul de hârtie, mucul de ţigară, nelipsitul pet din care suge un ceva colorat, după cum foşneşte celofane sau plescăie indiferent că mănâncă sau doar rumegă îl vezi imediat cam la ce stadiu de evoluţie se găseşte...
De ce modelul "ca la uşa cortului" prinde şi e mai la îndemână decât "cu decenţă şi bun simţ"?!? De ce a devenit cool stilul jegos?!?
Mare lucru şi adaptarea asta şi nebănuite legile ei...

marți, 9 februarie 2010

Eu, TU şi Ovidiu

... Ce mai fac? Kilometri. Şi pentru că sunt o excentrică, nu merg la munte, ca toată lumea ci la mare, la noi la mare. După cum se vede, Ovidiu e bine, eu sunt bine... Şi marea e bine. Nu i-am făcut poză pentru că n-am îndrăznit să mă apropii de ea. Era în criză. De nervi. Abia scăpase din chingile gheţurilor şi, cum nu e obişnuită cu astfel de obrăznicii, am auzit-o şi mi-a fost destul să înţeleg că trebuie să mă ţin departe...
Ce nu mi-a plăcut a fost aerul de oraş părăsit al Constanţei. Părăsit de Mazăre...

P.S. TU ai făcut pozele, mulţumesc :-*


duminică, 7 februarie 2010

Un nou anotimp

(mie)

A venit iarna.
Vino către mine
cu mâinile întinse.
Lasă în urmă totul
norii, iubirea mea pentru maci -
nu mai contează căci fac parte dintr-un anotimp prea singur
şi de disperare.
Vino către mine
călcând pe cioburile stelelor
(le adunasem să te întâmpin
dar le-am spart de caldarâmul aşteptării
de emoţie când te-am zărit).
Vino către mine
cu mâinile întinse.
E vremea mea acum,
să nu mă iroseşti.
A venit iarna
şi poemele toate s-au strâns la ferestră.
Le voi scrie, desigur...
Acum a venit iarna.
Să lăsăm în urmă totul,
să lăsăm în urmă...

30 noiembrie 1983

miercuri, 3 februarie 2010

Mă întreb

Motto: Nu aruncaţi diamante la porci

Cât de porc să fii, în calitate de şef, încât să mă chemi la serviciu vineri seara sau sâmbătă dimineaţa să semnez că am luat la cunoştinţă de aprecierea de serviciu cu privire la activitatea desfăşurată de subsemnata în anul 2009?!?
Mai porc decât ştiam.
Ce ai vrea să demonstrezi cu asta?!? Ce muşchi trebuia să admir? Sau poate că trebuia să mă tem?!?
Atâta poţi să emani de deasupra râtului grohăitor, de la înălţimea unui orizont care e una şi aceeaşi cu limita trocului?!?
Cum nu mă pun la mintea unui porc, am venit să semnez, dar marţi pe la 10.30.