marți, 30 decembrie 2008

I wish

"Am o putere sa mut muntii din loc, dar nu sunt in stare sa-mi urnesc barca vietii, daca nu vine cineva sa sufle in panzele ei."

Pare incredibil, dar aceste vorbe le-a spus Brigitte Bardot. Am notat demult, candva, pe coltul unui caiet. Era anul 1985. In ce context o fi zis diva chestia asta, nu pot sa spun azi, pentru ca n-am notat.

Pentru 2009, imi doresc si eu sa vina cineva sa sufle in panzele mele, ca la rame trag tot eu, ca si in 2008, 2007 ... ca intotdeauna...

Minusuri, negatii


Vrei, nu vrei, la final de an tragi linie si vezi cum iti da: cu plus, cu minus, depinde la ce capitol...
Daca ai avut minus boli, suparari, angoase, e bine, dar daca ti-au plecat prieteni, ai pierdut respect (mai ales respectul de sine!), iesi lipsa la inventar la sentimente - n-ai iubit, n-ai sperat, nu te-ai batut pentru ceva, atunci nu e bine.
Daca ceva a caracterizat anul care se incheie, aceasta a fost incapatanarea cu care mi-a readus in viata oameni pe care i-am cunoscut cu mult timp in urma. Colegi de liceu, fosti colegi de serviciu din primii mei ani de salariat, fosti sefi... Erau poze in albumul din sufletul meu si deodata au prins voci si chipuri. Surpriza insinuarii lor in prezentul meu e asa un paradox... Vechi si totusi nou, atitudini nestiute, fete modificate de vreme si viata.
Si cum cred ca nimic nu e intamplator, m-am simtit castigatoarea marelui premiu la loterie - o calatorie in masina timpului, pe drumul vietii mele, ocazia sa ma vad atunci cu ochii de acum, sa-mi amintesc...
Tentatia de a carmi masina asta dinspre trecut spre viitor a fost foarte mare, asa ca am vrut oameni noi in viata mea, sa traiesc ce n-am trait, sa scap de mine, aia care eram, de poverile celorlalti ani care m-au "imbogatit" cu experienta, intelepciune, multe si de toate, bune si rele, oameni, situatii, intamplari, atitudini, rutina, multa rutina...
Nefericita incercare. "Palma" pe care am primit-o a fost nemeritata dar am inteles ca masina timpului are un traseu bine stabilit, ca trebuia sa astept sa ma traiasca viata, 2008 avea alte planuri cu mine.
2009 imi doresc sa nu-mi scoata in drum "masti" ci oameni adevarati.

luni, 29 decembrie 2008

Stil

Dintr-o data, m-am trezit ca scriu asa.
Ce-o fi asta ?!

Podoaba
Amintirea ta
Mi s-a incurcat in par,
Fluture negru.

Legatura
Legata la ochi
Vad fata ta straina,
Prelunga umbra.

Insemn
Ceara rosie,
Pecete ce arde-n jos
Al inimii prag.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Dorul

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi, cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!".
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.

Lucian Blaga

vineri, 26 decembrie 2008

A fost odata in Decembrie...

...Sa avem Credinta si Speranta, sa credem in miracolele care ne aduc aproape oameni dragi, ramasi doar poze sepia in albumul ce-l avem fiecare in suflet...Miracolul care ne arata ceva frumos despre noi insine...E usor sa trimiti ganduri bune celor dragi, e greu sa alegi cuvintele potrivite, dar e frumos sa ai cui sa urezi...

marți, 23 decembrie 2008

I will survive - Live!

Intalnire cu fericirea

Drumul catre casa parintilor mei a fost mereu un drum catre Soare.
Ori de unde ai veni, tot spre Soare mergi, pentru ca e in Sud, aproape de Dunare.
Ramane in urma mazga, zumzetul, griul oricarui oras si se deschide in fata ta o panglica de sosea miraculos de bine intretinuta, nu foarte aglomerata, iar blandetea peisajului care curge pe langa geamurile masinii sau ale trenului se alcatuieste destul de variat, chiar daca esti in campie.
Palcuri de copaci, vechi si noi, case vechi si noi, unele chicioase, altele de un bun gust al dimensiunilor si al aspectului care te lasa mut. De cate ori trec pe langa ele incerc sa-mi imaginez cum sunt oamenii care traiesc acolo caci mi se pare ca ar putea sa vorbeasca despre ei
Acasa, pentru mine, nu mai inseamna de mult casa in care am crescut. Daca imi amintesc bine, nici cand eram copil nu m-am simtit acasa acolo pentru ca am fost "navetista" intre casa bunicilor si a parintilor, asezate una langa alta, in aceeasi curte, cu multi pereti comuni.
Mama are obiceiul de a muta mobilele din timp in timp, recompunand astfel spatiul si dandu-ne senzatia de casa noua.
Tata a fost stapanul absolut al curtii. Pasionat de mestereala, a trasat in curte, prin garduri si gardulete, spatii destinate gainilor, mesei de sub bolta, masutei pentru cafea pentru mine si pentru mama, gradinitei de flori.
Parintii mei sunt acei oameni care au trait mereu cu fata la lume, ca pe o scena. Au facut fiecare gest cu credinta ca e un ochi care vede si care judeca. S-au raportat la traditie, la cutuma, la "asa se face"... A fi in randul lumii a fost un reper pentru ei, masura lucrului bine facut.
Pare ca nu e o calitate, pare ca atata autocenzura i-a depersonalizat, insa nu e deloc asa. Sunt atat de originali, de veseli, tocmai pentru ca sunt oameni impacati cu ei si cu lumea. Daca i-as socoti niste formulare, parintii mei au toate "rubricile" completate. Se uita mai mult in urma, ca deh, au niste ani... Ce vad acolo, insa, le da motive sa astepte fiecare zi ca pe o prajitura care trebuie savurata, rasplata a unei vieti limpezi si drepte, dusa in credinta ca datoria implinita e secretul fericirii.
Noi (eu si fratele meu), traind in umbra lor destul de multi ani, fiindu-le foarte aproape si acum, imi place sa cred ca am invatat ca fericirea e un lucru ca toate celelalte - poate fi dobandit. Alegerea metodei este totul.

vineri, 19 decembrie 2008

Iris


Pentru voi, cei care popositi aici, sa va trageti sufletul un pic...

Colegele mele (2)

De la o vreme, in comunitatea noastra a mai aparut o doamna, Studenta.
Se zice ca toate vin la timpul lor. Acum, se pare, e timpul ei, sa stearga "praful", sa rupa monotonia si rutina in care respectabilele doamne au convietuit pana acum.
A purta o mapa sub brat, a sta cuminte in banca sa asculti, sa te emotionezi, sa te minunezi, sa fii iar la mintea adolescentei, aduce si trupul mai aproape de cea care ai fost, de cea de care ti se facuse dor si pe care nu credeai s-o mai intalnesti vreodata...
Unde mai pui ca Studenta trebuie sa fie neaparat indragostita! Nu e adevarata viata de student fara sa tremuri, din cauze multiple.
Cand a intrat in casa s-a vazut ca s-a intamplat ceva. Avea o trufie nerusinata in privire si calca intr-un fel... N-am apucat sa intrebam nimic, ne-a spus "Deseara nu dorm acasa" si s-a apucat sa-si adune cele mai sexi haine rosii pe care le are, a zabovit in oglinda studiindu-si fiecare por al fetei, fiecare fir de par.
Mai aflam ca a plecat mai devreme de la scoala si a intarziat in magazine la raioanele de lenjerie... Se rafineaza fata noastra... Stia dintr-o carte ca o profesoara le obliga pe fete "sa aibe totdeauna sortul calcat, gulerul alb... Isi spunea ca vor avea ce inima ranita sa ascunda mai tarziu sub o roche bine facuta".
Sau sub un neglije...

Sunt un om bogat!

Am incercat sa-mi petrec un week-end gol de orice continut cu tine - prima alegere, cea mai fireasca - dar am primit urmatoarea replica: "Nu dispun de programul meu, vin prietenii... N-am timp pentru tine". Va rog sa nu credeti ca folosesc ghilimele aiurea. Nu, citatul este exact cuvant cu cuvant...
A doua alegere, prieteni pe care nu i-am vazut de multa vreme. Am considerat ca data ar fi fost perfecta inainte de sarbatori, cand e logic sa fim toti mai prinsi - cu fini, nasi, prieteni, parinti, copii...
Am riscat niste telefoane.
Toti, dar absolut toti sunt ocupati... Ori lipsesc din oras, ori au treburi, ori au drumuri de facut.
Ce-am facut in week-end? Am fost la scoala si am stat cu ochii in televizor, am vazut un film frumos-frumos care era parca despre mine, si am plans. Asta o zi. A doua zi, nici nu mai stiu... Am zacut, am dormit... Am vegetat.
Bineinteles ca in tot acest timp am stat cu bagajele pregatite ca nu cumva sa suni si sa nu fiu gata. Am si ras de mine - parca sunt un soldat gata de alarma, cu ranita pregatita, asteptand un semn - chemarea sub arme... De ce am plans? De mila. M-a induiosat asa tare naivitatea mea, buna mea credinta, nebunia din sufletul meu, disperarea de a fi cu tine, modul lipsit de orice demnitate in care as accepta orice numai sa-ti pleci un pic privirea asupra mea, numai sa-mi permiti sa-ti fiu sclava...
Si am mai facut ceva - m-am gandit. M-am gandit ca nu e bine sa fiu asa, ca poate ar trebui sa-mi fac o viata, sa-mi iau o slujba de week-end, sa intru in activitati de voluntariat, sa fac ceva cu "bogatia" de timp pe care o am. Am incercat sa ti-o daruiesc, dar vad ca nu ai nevoie de mine, de timpul meu... Ca ar fi cazul sa ies din acest Ev Mediu musulman si sa nu mai stau asteptand ca Sultanul sa-mi lase papucii la usa...
M-am mai gandit la semnificatia faptului ca ma consideri incompatibila cu prietenii tai, ca prezentele noastre se exclud. Explicatiile pot fi mai multe: ori ti-e rusine cu mine, ori sunt doar o suma de orificii in stare de functiune si nimic mai mult... Poate tocmai asta incerci sa-mi spui si eu nu vreau sa inteleg...

Intr-o societate londoneza, unde time is money, as fi un om fooooaaaarte bogat! Aici, insa, sunt doar un om foooooaaaarte singur.

joi, 18 decembrie 2008

Ce?

Ce mai ramane din iubire-n zori?
Nici cat parfum, spre toamna, unei flori,
Nici cat pamant de-acasa unui spic
Ce mai ramane atuncea? Mai nimic.
Mai mult ce-ai dat decat ce-ai strans,
Ce-ai ars pe rug, din tine si ce-ai plans -
O rastignire undeva-n rascruce,
In care esti tu insuti mortul de pe cruce -
Oglinda umbrei ca un steag ranit
De cea din urma stea in asfintit
Pe care-ai scris cu litere de fum
Singuratatea inimii de-acum!

Lucian Valea

miercuri, 17 decembrie 2008

Decembrie, luna cadourilor

Nu stiu sa fac cadouri. Stiu, insa, sa daruiesc.
Mi-e greu sa aleg obiecte si atunci mi se pare mai la indemana sa ma daruiesc pe mine, viata mea.
O pun in mana cuiva si ma uit ce fata face.
Unii sunt uimiti, cred ca e o bomboana si se apuca s-o molfaie, curiosi sa-i afle gustul.
Altii cred ca e prea mult, ca nu merita asa un dar si mi-o restituie politicos.
Mai sunt si cei ce se simt atat de fericiti incat o arata lumii intregi, o agata la fereastra sa le lumineze sarbatoarea si, odata cu bradul, o arunca la ghena, ca doar rostul ei a trecut – era pur decorativa.
De cele mai multe ori s-a intamplat ca viata mea sa fie un cadou inutil, insa…

Colegele mele (1)

Doamna Functionar al Statului, Mama, Sotia, Fiica, Matusa, Nasa – toate aceste doamne locuiesc in mine.
Coabitam dupa principiul comunist “Fiecare dupa posibilitati – Fiecareia dupa necesitati”. Adica fiecare dintre ele se achita cum poate mai bine de inadatoriri pentru ca toate sunt oameni ai datoriei.
Si pentru ca respectabilele doamne sa reziste in diviziunea sociala a muncii pe care am instituit-o in interiorul meu, exista Doamna in corset si portjartier. Ea este mana inmanusata si parfumata, care se intinde catre fiecare cand le doboara rutina.
Urat la aceasta convietuire este modul in care respectabilele doamne se rusineaza cu colega lor, Doamna in corset si portjartier. Dar, in marinimia ei, nu se supara – deh, isi permite sa fie generoasa! – ca Doamna Functionar al Statului a rosit pana in albul ochilor cand i-a cazut din poseta o bareta rupta de la portjartier, dovada a celor ce se petrec dincolo de “peretele” deux-pieces-ului regulamentar si al coafurii corecte…

luni, 15 decembrie 2008

Doua feluri de a spune Ramai


Simt

Stii ca simt tot legat de tine!
Am simtit ca nu ai iesit in drum sa ma intalnesti pe mine, desi am stiut ca eu
ti-as trebui, ca sunt perfecta pentru tine…
Acum simt ca n-ai inteles nimic si te indepartezi.
Simt ca ma parasesti, desi, in mintea ta, nu ai fost niciodata al meu.
Mai simt ca te irosesti irosindu-ma.
Imi raman urmele trecerii tale ca un fulger prin mine, mirosul de scortisoara care-mi va imparti diminetile in inainte de tine si dupa tine.
Ce? Ca ma simt goala pe dinnauntru? N-am decat.
Am stiut ca drumul pe care te-am intalnit nu duce decat aici, dar mi-am imaginat ca e mai lung si ca voi avea timp sa-ti arat ce inseamna aproape.
Timpul meu a expirat.

Balada

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Mi-am amintit de Amza Pellea

Azi am fost la scoala. Profii - "niste oameni acolo, si ei...", vorba poetului.
Ultimul curs cu decanul - Prof.dr.univ.etc.etc.etc. Grigore Nicola. Oltean, trait intre moldoveni... La baza tehnician, meditator eminent la matematica pentru loaze de oameni cu functii... Acum, directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie Constantin Rãdulescu Motru. Colaboreazã academic cu Centrul de Studii Creative Georgia, SUA, E.P.Torrance şi cu Academia Slovacã de Ştiinţe; conduce programe de cercetãri fundamentale şi aplicative. Domenii de specializare: psihologia învãţãrii, creatologie, psihoecologie, mentoratul şi carierele de excepţie; comunicare didacticã.
Care e legatura cu Amza Pellea? Vorba olteneasca, stiinta de a folosi cuvintele cu nobilele sensuri, cu minunatele accentuari, cu frazare presarata cu arhaisme ca imortele gasite in cartile vechi, date jos din poduri, mirosite in anticariate, jovialitatea de juvete care-l invoca pe moldoveanul ancestral Eminescu pentru a ilustra memoria psihologica a umanitatii...
Ce mai, intr-o zi in care nu trebuia sa lasi nici un caine afara, daca tineai cat-de-cat la el, am avut o sarbatoare a spiritului mergand la scoala.
Si mi-am amintit de Amza Pellea.

Nu cred in flori
Nu cred in flori
Nu iubesc culoarea
Si parfumul lor!
Ma revolta aerul nevinovat
Si diafan
Pe care-l flutura
Ca pe un steag.
Nu le iubesc!
Stiu
Ca pentru stralucirea lor
Trudesc nestiute
In intuneric si umezeala
Radacinile!
Amza Pellea - 1966

marți, 9 decembrie 2008

Libertango

Liber sa alegi pasul, partenerul, ringul, ora ...
Intre Nimic si Iad, Tango!

Instrumente, tehnici, sunete

Am inteles de ce un contrabas scoate sunete atat de grave.
Cu pielea atat de intinsa si nervii coardelor ciupiti asiduu, n-are cum sa scoata triluri ca vioara!
La ciupituri se rezista cu ingrosarea epidermei, a membranelor, a mucoaselor …
Vioara beneficiaza de un arcus, in lipsa caruia nu canta.
Contrabasul canta – doar sa-l ciupesti violent, cu tarie, cu hotarare, cu naduf.
Miscarea arcusului peste coardele viorii – o mangaiere prelunga, tandra, extatica (toti violonistii canta cu ochii inchisi!).
Vioara sub arcus scoate triluri.
Contrabasul, ciupit, se tanguie.
Cineva trebuie sa-i spuna viorii ce ar ajunge fara arcus - contrabas. Exista tehnici prin care o vioara poate fi prefacuta in contrabas.

luni, 8 decembrie 2008

Spune-mi ce cana ai ca sa-ti spun...

Ma fascineaza canile din care beau oamenii cafea sau ceai. Fiecare isi alege o cana care sa spuna ceva despre el sau sa-i aminteasca despre un loc, o fiinta, o intamplare.
Eu am doua. Cana de la birou e rosie, cu fluturi albi. Nu conteaza ca a fost cadou promotional de la o marca de cafea, am ales-o pentru ea insasi. Acasa am aceasta cana, pe care o cheama Big Hug for Mummy pe care am primit-o de la fiica mea. Imi place de mor. Ma emotioneaza de cate ori imi beau cafeaua din ea, ma incalzeste si-mi da o stare de bine pentru ca-mi aminteste de singurul succes, cea mai importanta realizare a mea - copilul.
Cana ta cum e ? N-am vazut nici o cana mai altfel la tine. Seturi, multe la fel, cate doua, cate sase...
Cum ar trebui sa fie o cana pentru tine? Sa vedem...
Ar trebui sa fie subtire, dintr-un material cald (lut, lemn), sa fie supla, cu o silueta eleganta si curbe perfecte si neaparat, dar neaparat! cu buza rasfranta si gura larga...
Ce culoare? Asta nu e o problema. Chiar daca va fi cana ta, eu am sa ti-o daruiesc si as vrea ca de cate ori o duci la gura sa simti ca poti sa sorbi un strop din mine, ca poti sa ma gusti... As vrea sa-ti aminteasca de mine.
Deci, va fi rosie.
Nu stiu daca cineva a creat acest obiect, dar am pornit in cautarea lui.
A venit momentul sa ai cana ta.

duminică, 7 decembrie 2008

Wishes


A venit Mos Nicolae si mi-a adus ce mi-am dorit.
A trecut peste mine ca acest monster truck iar acum incerc sa ma recompun.
Adevarat a zis cine a zis - ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca...

Iunie, 2008

Ciudatul an 2008 s-a intalnit cu anii mei din urma, alti ani ciudati, dar in alt mod - anii de liceu.
Varsta de acum fata in fata cu beatitudinea tineretii...
Nu ca acum n-as fi tanara... dar atunci nu stiam ce sa fac cu atat de multa tinerete in vreme ce acum nu stiu cum sa fac sa trag de ce mi-a ramas sa-mi ajunga cat mai mult.
2008 m-a pus fata in fata cu oameni care mi-au marcat viata (ce cliseu!!!) - profi cu har, cu stiinta de a creste copii si de a modela in lutul rebel, in compozitii diverse, a innobila si a slefui, a impodobi cu pietre si filigrane materii amorfe si diverse...
Am iubit-o pe profa de engleza care si-a riscat postul transferandu-ma de la grupa de rusa (dupa 6 ani de rusa) la cea de engleza, desi nu facusem nici un an de engleza la scoala. In anii comunismului era un act de curaj si din partea ei, si din partea mea... Engleza pentru mine a fost apoi un mod de viata - cariera, acces la lumea libera...
L-am iubit pe proful de romana, pe profa de romana care mi-a fost si prietena, pentru ca m-au indrumat spre Platon cand era important ca lumea sa mi se dezvaluie ca avand un rost, ca m-au facut sa citesc Petru Dumitriu care nu era in programa scolara (era chiar interzis, fiind transfug), ca m-au crescut in biblioteci, cinematografe, cenacluri...
Dupa 25 de ani ii iubesc altfel pe acesti oameni - cu lacrima de recunostinta si cu regretul ca n-am fost mai buna atunci cu ei, atat de buna cat ar fi meritat. Le-am spus-o si mi-au raspuns, ca niste soldati "ne-am facut meseria, si a fost o placere sa lucram cu voi; ati fost o generatie buna."
Despre colegii mei, altdata... Merita ceva special, au fost aparte - si atunci, si dupa 25 de ani.

Oameni dragi

Fiica mea















Finutzu













Flavius, nepotul

vineri, 5 decembrie 2008

Anca Parghel


Sa invatam de la ea sa nu cedam, sa zambim, sa iubim, sa credem...


Anca Parghel - Smile

Asteptand in statie

Sunt trista!
Tocmai ce a trecut o sansa pe langa mine...
Lasa, sansele astea sunt ca masinile I.T.B.-ului – vine alta! Era si un truc cu tigara – cum aprinzi una, vine masina… Deh, eu m-am lasat de fumat acum vreo trei luni…
Dar am rabdare.
In asteptarea sansei, in lipsa tigarilor, am sa merg la scoala. Mos Nicolae mi-a adus deja cadoul - sambata, pe 6 decembrie, am cursuri de la 9 la 18, sute de pagini… Am sa ma afund in ele cu totul si metafizica o sa fie doar un obiect de studiu. Sigur, voi lua note mari la examene – tot ce scrie in cartile alea eu am trait deja.
E destul de citit, deci am rezolvat si Craciunul.
De ce-as fi trista ?!...

miercuri, 3 decembrie 2008

Onoarea

Femeile cu experienta din familia mea (bunica, matusile) mi-au explicat, pe cand incepusera sa-mi mijeasca sanii si sa-mi apara primele fire de par la subsuoara si in ale locuri, cum ca baietii sunt cei mai mari dusmnai ai mei. Vor incerca mereu sa-mi fure ce am mai bun – “onoarea”, vor “profita” de mine si ma vor parasi apoi, dupa care vor povesti si altora ce naiva am fost.
Daca respectabilele mele rude au avut dreptate, nu e cazul sa discut acum. Au fost cazuri si cazuri, oameni si oameni. M-au parasit si barbatii pe mine, am fost si eu in postura de a rani. Lectia lor nu a fost in stare sa ma faca sa ma tin departe de barbati.
Mai ales ca n-a fost chiar asa – nu fiecare barbat a vrut sa ma duca direct in pat, dar nu s-a intamplat niciodata sa nu incerce “sa ma vrajeasca”, iar cand mi-am dorit sa ajung “aproape” de cineva, aceasta s-a intamplat. Am fost primita bine, domnii respectivi au fost fericiti si onorati de oferta (sau cel putin au avut cavalerismul sa ma faca sa cred ca este asa).
Ce se intampla, insa, de la o vreme, ma pune pe ganduri.
Am in jurul meu barbati care prefera sa potriveasca piese de puzzle in loc sa-si petreaca niste ore ”respirand” o femeie . Sau la meci, in fata televizorului, sau la “una mica” cu prietenii. Raman uimita de alegerile pe care le fac atunci cand au variante intre femei si sticle, femei si stadioane, femei si … jocuri. Toata filozofia despre partea masculina a speciei noastre mi se prabuseste in cap.
Poate gresesc, e valabil numai pentru o categorie de varsta - middle age. Sa incerc 50+?… Poate 28+? ar fi o idee…
Fara discutie, batranele doamne din familia mea nu au intalnit barbati responsabili, ca cei din zilele noastre, care sa nu aiba alta grijja decat onoarea unei femei…
De la Nenea Iancu stim ca orice onoare poate fi “reperata”.Chiar si a lor.

Free Hugs all around

<<Îmbrăţişări gratuite în centrul oraşului
Violeta PAVELESCU
Luni după-amiază, prima zi din săptămână. Entuziasm lipsă, nici măcar simulat, că doar era 1 decembrie. În buricul târgului, în faţa mall-ului, nişte tineri cam prea fericiţi „iau ostatici” trecătorii, oferindu-le … îmbrăţişări gratuite. Şi zâmbete. Tot moca. Motivul lor? „România e morocănoasă şi vrem să îi oferim voie bună”. Deşi ce e gratis nu e scump, unii trecători nu s-au înghesuit la o porţie sănătoasă de îmbrăţişări tinereşti, continuându-şi incursiunea în cotidian, fără îmbrăţişări. Ora 12: România rămâne morocănoasă. Ora 13: Constanţa primeşte îmbrăţişări gratuite în plină numerotare a voturilor: „Au fost unele persoane care pur şi simplu au sărit în braţele noastre”, spune Şerban Sorin Alexandru, anul I la Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius“. Cei indispuşi au răsplătit oferta unui free hug cu poşete în cap sau cu pură ostilitate, de la caz la caz, fapt care nu i-a descurajat, însă, pe tineri, ei continuând să abordeze trecătorii cu aceeaşi exuberanţă: „Vreţi o îmbrăţişare gratuită?”.
Proiectul „Free Hugs” (îmbrăţişări gratuite) nu a fost implementat pe plaiurile mioritice, el având în spate o istorie demarată de australianul Juan Mann, care a început această campanie în 2004, după ce a fost îmbrăţişat de un străin. Acest fapt l-a impresionat atât de mult, încât a pornit un adevărat curent de îmbrăţişări publice, necondiţionate, oferite necunoscuţilor. Doi ani mai târziu, „Free Hugs” devine o mişcare de notorietate internaţională, odată cu lansarea hit-ului „All the same” a celor de la Sick Puppies, melodie care devine cântecul campaniei. >>


Eu stiu alta poveste a imbratisarilor - dl.Mann a coborat dintr-un avion, pe un aeroport si nu a fost asteptat de nimeni. S-a simtit trist si abandonat, asa ca si-a pus o pancarta pe care a scris FREE HUGS si a luat-o prin oras. Trecatorii il priveau cu mirare si-si vedeau de drum. Totusi, cineva l-a imbratisat - o doamna trista care in acea zi isi pierduse catelul.

La noi, ca la noi. La altii e asa