Si dintr-o data

S-a facut liniste.
Nu doare.
Nu vesteste furtuna.
E semn ca
Ce am trait
Nu ti-este dat in fiecare zi
Si nu este pentru oricine.

Încet, încet

Inima mea este tot mai mică
Și mai chinuită
Oarbă și mută
Căci ce este supraviețuirea?!

Am fost

Iubită
Cum  am meritat
Atunci
Cum viața
Ne-a dat șanse.
Am fost regi
Am cucerit regate
Dincolo de noi

Ești

Interesant
Și bun
Ia de la mine
tot ce-ți dau
Și du-te în viață
Cu acest dar

Hai să ne îndrăgostim din nou

Să vedem cum ne mai șade așa, chiar dacă anii au trecut, chiar dacă multe au trecut peste noi. Să vedem cum mai e să-mi dai întâlnire la o cafea, să mă aștepți, eu să mă agit, să mă gătesc, să fie ca atunci.
Să ne iubim pe zăpadă, pe nisip și pe ploaie, să fie iar primăvară indiferent de anotimp...
Nu ne întoarcem în timp. Nu ne întoarcem la nimic. Azi, față în față, cu toate aduse de timp, cu tot ce ne-a mai rămas. Hai să ne vedem dacă ne mai îndrăgostim din nou.

Lumina vine de la Răsărit

și răsăritul meu e la Constanța

Gen

Nu sunt genul casnică, asta e clar, deşi îmi place să gătesc şi să fac curat.
Nu sunt genul intelectuală deşi am citit mult, am învăţat, am mers la concerte, am făcut o facultate, am mers la teatru şi la expoziţii de pictură dar nu fac caz de asta şi nici nu cred că e cazul.
Sunt, oare, o mamă de carieră?! Judecând după cât de reușit e copilul meu, s-ar zice că da, dar e greu de despărţit proporţia de merit - cât e al meu de mamă, cât e al ei de om.
Nu sunt genul de soţie, nu sunt genul de amantă (am avut căsnicii ratate dar relaţii fără acte destul de stabile).
Sunt o femeie de aproape cincizeci de ani, "prospătură" cu oarecare succes în politică, cochetă şi împăcată, dar ce gen ? 

Ce mai fac?

Mai bine, mult mai bine decât mă aşteptam.  Adică, muncesc, deci sunt ocupată, deci câştig bani, deci e bine.
Apoi mă uit la viaţa celor care îmi sunt dragi şi aproape şi văd aşa, că fiimea are prima ei călătorie cu avionul şi trăieşte din plin această aventură, că are nevoie de mine, ceea ce mă măguleşte şi mă face să mă simt de două ori bine: una că uite, chiar dacă a trecut de douăzeci şi cinci de ani îi sunt ncesară şi a doua pentru că a ajuns, prin puterile ei, pe munca şi mintea ei să urce într-o firmă mare până acolo încât s-o reprezinte în lume.  Apoi mama mea, azi-mâine 68 de ani, face ce face şi n-o mai doare un picior, alt picior, în spate, în călcâi pentru că a fost la medicul de familie (acelaşi pediatru al fiicei mele) care i-a dat injecţii şi radiofgrafii şi gata! n-o mai doare. E de bine? E! Lui, omului de lângă mine şefa-cea-cusurgie îi apreciază munca, banca i-a dat credit şi belele vechi devin rezolvabile, e mai mult decât bine, e ca şi când am fi câştigat la loto. Şi cel mai bine e că mi-am regăsit pofta şi nevoia de a fi în arenă. De a scrie, de a face, de a cunoaşte oameni, de a fi vie, de a fi până la urmă. Regrete, am câteva, vorba cântecului... Că n-am mirosit o ramură de liliac în primâvara asta, dar nu poţi să le ai pe toate dintr-o data...

Mi-e frig şi mi-e frică

Ştiu, e Săptămâna Patimilor şi toată lumea se iartă cu toată lumea, se întoarce la cele sfinte, dacă undeva, în adâncul fiinţei fiecăruia se află ceva de genul, dacă nu, se întoarce la ce are dar eu nu pot să mă rup de mintea mea care face calcule. Am urât matematicile de când am fost nevoită să umplu pagini de pătrăţele cu 2-uri în chip de lebede elegante şi care ieşeau biete raţe gârbovite şi cocoşate, însă viaţa m-a învăţat că nu-mi trebuie cine ştie ce abilităţi de calcul ca să constat că fac o muncă plătită cu 270 de euro/lună în România, iar în Marea Britanie, pentru aceeaşi muncă, aş încasa 850 lire sterline sau 900-1000 de euro în Italia, Franţa, Belgia... Pe cale de consecinţă, nu mai am linişte până nu voi pleca din ţara asta unde, clar! nu mai rentează să trăieşti. Şi, hai să zicem că banii nu sunt totul, dar îmi vine să-mi iau câmpii când văd că PP-DD creşte în sondaje şi se prefigurează să devină o forţă în ţara asta! Mie mi-a ajuns epoca Băsescu şi chiar nu vreau să trăiesc într-o ţară în care un personaj ca Dan Diaconescu face şi desface guverne pentru că, nu-i aşa, din poziţia a II-a va putea juca rolul UDMR-ului care jonglează cu procentele cum îi convine. Măcar UDMR-ul avea o scuză, era votat de o etnie, dar ce etnie reprezintă PP-DD?! Zău, nu e o toană, mă gândesc serios să plec de aici, cel puţin pentru trei-patru ani pentru că nu vreau să fiu părtaşă la ce urmează, pentru că nu mai vreau să fiu minoritatea care se supune majorităţii. Nu mai vreau democraţie de România, şi drept urmare, singura manifestare democratică de care sunt capabilă faţă de ţara mea este să o las aici, cu oamenii ei care îşi exprimă dreptul la vot şi aduc la putere oameni care îmi plătesc mie munca aşa şi nu că n-ar vrea să-mi dea mai mult dar, ce să vezi, ţara asta nu are bani de salarii că deh! e criză n'aşa, şi de unde pretenţia asta cum că să mă plătească cum m-ar plăti englezul, francezul, elveţianul sau belgianul?! Dar ce să te faci că eu ştiu că are bani de alte alea pentru unii, pentru alţii. Atunci să rămână ei aici să facă ce-or şti fiindcă eu aşa nu mai pot. Toate acestea îmi ridică tensiunea, pulsul şi părul pe şira spinării, de frig şi de frică, şi îmi cam cauzează întrucât am şi eu o vârstă de-acu', faza în care înjuram în faţa televizorului e de mult depăşită iar în ieşitul cu un A4 legat de gât în Piaţa Universităţii nu cred.

Primăvara

A trecut iarna geroasa,
Campul iata-l inverzit,
Randunica cea voioasa
La noi iarasi a venit.

Dintr-o creanga -n alta zboara
Sturzul galben aurit,
Salutare , primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se-ngana,
Mii de fluturi vezi zburand
Si pe harnica albina
Din flori miere adunand.

Canta cucu-n dumbravioara
Pe copacul inflorit,
Salutare, primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!

Adaugat de : MPR
în http://www.versuri-si-creatii.ro

Ce mai fac?

O iau de la capat, adica treaba la care ma pricep cel mai bine. Nu e usor, dar dupa ce am dat o tura pe la doctori care m-au asigurat ca nu voi muri in urmatorii 2-3 ani (cel putin nu de boala), nu stiu ce altceva mai bun as avea de facut la patruzeci si sase de ani, in asteptarea unui divort care imi ingheata sangele in vine si-mi pune noduri in gat si de la gat in sus, prin creier pana la firul parului, imi strabate somnul cu ranjete dracesti si ma scoala in toiul noptii leoarca de sudoare rece. In cautarea unui loc de munca merg la interviuri la care s-ar putea sa ma distrez, desi sunt dispusa sa iau in serios orice job care ma va scoate dintre cratitze, in aceasta perspectiva zic, ma agit sa-mi fac o viata cat mai aproape de ce simt si ce stiu, cat mai langa oameni calzi si comozi, normal de optimisti si veseli, traitori intr-o realitate si o lume pe care sa le pricep si sa le inteleg. Sigur ca stand asa, la rascruce, vorbele nu mi s-au mai aseazat la indemana, ochii mi s-au aburit uitandu-ma in lungul drumurilor si mintea mi s-a incretit cantarind pe care din ele s-o apuc, pentru ca nu sunt genul care da cu banul, si atunci am preferat sa tac decat sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
Exista un timp pentru toate, se zice. Si daca nu faci ceva nou pentru viata ta primavara, atunci cand ?!?...

Când lumea nu mai e de ajuns

N-am mai scris pentru ca am fost ocupata sa traiesc si sa muncesc. Din greu, cum n-am mai muncit de ani buni. Lucrez la o lume. Noua. Si la o viata noua. A mea. Am inchis frumos usa unei lumii care nu ma mai incapea si o iau de la inceput. Cum nu sunt obisnuita sa primesc chestii de-a gata, cu atat mai putin o viata, mi-am suflecat manecile. Imi trece os prin os, mi se incinge creierul si fac bataturi la buricele degetelor de atata butonat, dar am satisfactii. Oameni noi si TU, atmosfera placuta, oboseala aia placuta dupa efort care s-a dovedit a fi cu rost.
E o etapa. Am rezolvat cu slujba.
Am contactat si avocati de divorturi. Femei. Doua. (Multumesc, Mona!) Mai dureaza. Simt ca nu s-au aliniat planetele.
Nicio lume nu s-a ridicat intr-o zi. Asta in care evoluam s-a facut in sapte zile si e perfectibila. Ca dovada ca fiecare dintre noi isi face cate una proprie. Altii, ca mine, capata un tic nervos si reiau facerea lumii la intervale mai mult sau mai putin regulate. Depinde. De multe. Si de cum se aliniaza planetele.
Reconstructia a inceput din interior, din mintea mea. Ca in videoclip.

UN PLOP

de Constanţa Buzea

Să ai un plop în care să te sui,
Un turn al păsărilor fără pui,
Tăcut ori vesel, după cum amâi
Lumina frunzei care naşte-ntâi.

Un plop despărţitor de miazăzi,
Şi daca-l ai, să-l ai definitiv,
În umbra firii lui clădit să fii,
Precum un dor în care stai captiv.

Precum un dor în care stai captiv,
Să ai un plop, bătrân de-ar fi să fie,
Printre statui de calcar, viu naiv
Crescut în unghiul tău de nostalgie.

Să le petreci pe toate câte sunt,
Să le aştepţi pe cele care vin,
Ca un veşmânt strălucitor de vânt,
Ca un vecin al cerului senin,

Târziu, când nu-ţi mai pasă de culori,
Să ai un plop din care să cobori.

Pomul de Paşte există!

L-am găsit aici

Looking for the summer

Era toamnă când a venit primăvara, poate de aceea mi se pare că întârzie vara.
TU ai amestecat anotimpurile în mine şi mi-e bine, chiar dacă nu mi-e uşor.

Desire

Eu, o femeie obosită

De când mă ştiu am vrut să fiu cea mai bună în ceea ce fac, fie că era vorba de cozonac, fasole bătută, crescut copii, servit patria sau doar ireproşabilă, aşa, la prima vedere, înainte să ajungi să mă cunoşti.
M-a preocupat să mă prezint aşa cum sunt sunt: o fată de la ţară care a vrut să arate de ce e în stare când i s-a ivit ocazia, mereu preocupată să depăşesc ceva, să fiu mai citită, mai stilată, mai gospodină, mai bună profesional, mai simpatică şi empatică, să fac de toate şi bine, să fiu cea mai bună mamă, cea mai bună fiică, noră, soţie, colegă, prietenă... Obositor.
Am fost loială, punctuală, discretă, veselă, optimistă cu credinţa că şi ceilalţi sunt la fel. Greşit.
Am greşit când am socotit că oamenii din viaţa mea îmi sunt egali. Mi-am dorit bărbaţi care să-mi fie cel puţin egali pe care să-i admir şi să-i respect şi admirându-i să-i iubesc.
Din cursa în care am alergat eu şi cu mine, pe culoare diferite, am constatat că am ieşit pe locul doi şi obosită. Acuma merg pe drumul meu, în ritmul meu, egală cu mine. Cine vrea şi poate să ţină pasul, bine. Am obosit să mai încerc să mă mai potrivesc cu cineva. Aştept ca cineva să încerce, să se străduiască să se potrivească cu mine.

A venit primavara. Oficial.

Mici gângănii, flori si frunze, pietre şi stele în explozie de culori întineresc obrazul puhav al oraşului. Fire albe şi roşii împletite şi legate atestă înflorirea, înverzirea, înfrunzirea...
De Mărţişor am primit ce mi-am dorit: Nişte răspunsuri şi ghiocei de la Tine. Mama mi-a trimis tot ghiocei, de la noi din grădină (sunt cu atât mai preţioşi întrucât au supravieţuit ultimei zăpezi care i-a prins cu clopoţelul deschis şi lopeţii fratelui meu care încerca s-o îndepărteze). Voi purta la gât toată vara steaua de mare de la fiica mea şi privesc cu drag la silueta zambilei cu care fratele meu mi-a deschis uşa la şapte dimineaţa...
Dar mi se întâmplă lucruri. Adică să vrea un mărţişor cu tot dinadinsul să fie al meu, să-mi sară direct în manşeta blugilor şi să iasă doar când i-a fost clar că nu mai e nici un pericol să-l cumpere cineva. E o bucată de hematit şlefuit în formă de lacrimă, iar ezoteriştii spun că, printre alte cristaluri care mi-ar fi benefice dacă le-aş avea prinse pe undeva sau doar prin preajmă, acesta mi s-ar potrivi cel mai bine ca talisman.
Deşi primăvara asta nu-i decât o copie, cum spune poetul, simt eu aşa, deep inside, că va fi altfel de data asta. Sunt semne: faza cu mărţişorul şi faptul că, pentru mine ea a venit de câteva luni...
E de bine, deci, ceea ce doresc tuturor!;)

Zi de sarbatoare

9 Mai – Ziua Europei, ziua de nastere a Despinei (o sa spun povestea ei intr-o zi), Ziua Independentei fata de Imperiul Otoman, Ziua Victoriei impotriva Germaniei naziste, ziua comunei Curcani, satul copilariei mele… Asta da sarbatoare! Am revazut, intr-o fractiune de secunda, o zi de 9 mai din copilaria mea si ma vad in costum de pionier, de garda la troita ridicata in memoria eroilor satului cazuti in cele doua razboaie mondiale, cantand in cor “Presarati pe-alor morminte//Ale laurilor foi”… Retraiesc emotia pe care mi-o dadea solemnitatea acestor manifestari, felul in care ma simteam cand mergeam de mana cu Bunicul catre scoala, unde era invitat de onoare la serbare, alaturi de alti bunici ai altor copii, in calitatea lui de veteran de razboi… Imi amintesc cu drag fetele baietilor cu capetele acoperite de cusme cu pana de curcan si vestoane kaki, o uniforma militara improvizata asa cum a fost a intemeietorilor satului, camarazi de-ai lui Penes Curcanul care n-au mai facut drumul “de costisa ce duce la Vaslui”, ramanand aici, langa Dunare, sa ridice case, sa faca copii si sa ia viata de la capat, caci Regele Carol I a desfiintat doua mosii personale pentru a-i improprietari pe acesti tarani care au alungat turcii definitiv din istoria Romaniei si au permis intoarcerea ei cu fata catre Occident, caci atunci “lumina” venea de la Apus …
N-am ajuns in satul meu azi, dar am baut un pahar cu vin in cinstea intemeietorilor, dupa ce am varsat trei stropi in pamant, de sufletul lor, asa cum am vazut la Bunicul…

1 Mai cool!

Ironizata, speculata, hulita, cam plouata, sarbatoarea Zilei Muncii a trecut prin Romania si anul acesta si fiecare si-a luat cate o ciosvarta din ea. Cei care au defilat sau au dat productii record in cinstea ei pe vremea comunistilor, acum se razbuna infulecand toti micii si toate berile, imprastiindu-si gunoaiele in toate parcurile, pe toti muntii, in toate padurile, pe toate plajele accesibile desigur, in sunetele celei mai cool manele.
Cei care nu stiu ce s-a intamplat acu niste ani de 1 Mai si de ce trebuie ei musai sa mearga la mare sa-si expuna lanturile si pietrele, masinile luate din ultima afacere cu statul a lui babacu', se conformeaza pur si simplu tendintelor, pentru ca de ziua asta e cool sa iesi in lume, in frunte cu cele doua pitzi, Blonda si Bruneta - una calare si alta tragand cu pusca cu vopsea...
Mai sunt cei ce trebuie sa se gandeasca si la binele poporului, ca acu vin alegerile. Intai alea mici, asa, de antrenament, si pe urma marea infruntare. Interesele o cere, deci trebuie sa faca frumos, sa sforaie lozinci si promisiuni, sa incinga gratarele si sa-i dea poporului ceea ce vrea ca sa simta ca e sarbatoare - micul si circul aferent. Adica play-back si bikini, sutiene cu paiete in miscari provocatoare sub lumini colorate. Poate au fost si artificii, daca nu s-au redus cumva din buget, ca deh, atat mi s-a repetat ca e criza incat am priceput...
Si eu, om al muncii, bugetar, am simtit ca e sarbatoare. M-am bucurat ca e liber sa pot sa ma ocup de mine - sa citesc, sa scriu, sa ma uit in oglinda...
Insa, de acest 1 Mai vreau neaparat sa multumesc celor care au sarbatorit prin munca - soferilor de la RATB si celor de la Metrou care m-au scos din mare incurcatura. Unul dintre copiii mei trebuia sa ajunga intr-un alt cartier la ora fixa iar masina mea a gasit de cuviinta sa faca pana. Primul gand a fost sa iau un taxi, insa n-a fost nevoie. Am ajuns la destinatie, schimband doua autobuze fara sa astept mai mult de 5 minute in statie.
De Ziua Muncii, jos palaria pentru cei care chiar au muncit!