Vara

Te-a luat cu ea.
Ești
un punct depărtat
la orizont.
În curând
Mă voi întreba
dacă ai existat
cu adevărat.

N-am să te las

Să mă faci să plâng
decât de fericire.
Pentru atât
Mi-ai fost trimis.
Știi că am
Aceeași misiune.

Nu las nimic și pe nimeni
Să facă
Jocul.
Dorința și Bucuria
Sunt oricând binevenite
La masa noastră
Însă
Numai Mintea
Va face jocul
Pe care-l jucăm acum.

Ochii noștri

Nu sunt albaștri
Nici verzi
Dar
Oglindesc adâncul din noi
Senin, luminos.
Orice aș vedea,
Ești mereu în ochii mei.

Ochi în ochi cu vara

Exerciţiu de respiraţie

la Predeal. Aer proaspăt în plămâni, oxigen sub formă de idei și noțiuni pentru creier, infuzie de oameni noi și interesanți. Căci ce altceva este o școală de vară ?!

Sunt omul care crede într-o idee

Cum ar fi că familia e ceva pentru care trebuie să lupţi, să faci tot ce poţi să ai lângă tine cât mai mult părinţii, copiii, bărbatul, părinţii lui (care sunt şi ai tăi, depinde cât de mult vei să crezi asta).
Cred că e bine să fii pe picioarele tale, după ce ai împlinit optsprezece ani. Cred că e bine să ai carte, nu diplome, ci cunoştinţe din cărţi, să ştii totul - de la cum se foloseşte o furculiţă de peşte până la povestea cetăţii Kaliacra, cel puţin, pentru că tot e pe-aproape. 

Kaliakra, Grota Sf, Nicolae
 

De Tomis, Callatis, Histria şi Capidava cui îi mai pasă?!
Totuşi, cred că pot face la Capidava, într-o zi, în ciuda Apelor Române, a Sanepidului, gărzilor financiare şi anafurilor, un bistro pescăresc comparabil cu Dalboca Bulagariei.
Cred că viaţa poate fi bună şi aici, şi muncesc zi de zi de pentru asta iar sacrificul suprem pe care îl fac pentru o idee e să înghit o broască râioasă pe burta goală cam la două săptămâni. Pentru o idee.

Dălboca, Bulgaria, Ferma de midii

Spleen estival

Sunt un pic tristă şi melancolică. Nu mă mir că simt a toamnă când mercurul fierbe la umbră pentru că rareori am fost în ton cu vremea (sau cu vremurile).

Dacă 2008 m-a trăit, pe 2009 l-am trăit de nu s-a văzut. Ba nu, s-a văzut ca o curbă periculoasă şi nesemnalizată în care am intrat cu viteză. În 2010 anotimurile şi timpurile s-au amestecat şi seamănă cu un cocktail cu umbreluţă într-un pahar zvelt şi zaharisit pe margini, căruia nu-i lipseşte felia de lămâie obligatorie baletând într-o imponderabilitate controlată. Anul meu a avut gust de vară în ger şi nămeţi şi mireasmă de narcise în noiembrie. Inutil să căutaţi corespondenţă cu ceea ce numim în mod uzual calendar, pentru că anul meu nu a început la 1 ianuarie şi nu se termină la 31 decembrie.

Dar de ce vorbesc despre 2010 la trecut? Am ajuns la fundul paharului? Lămâia s-a ofilit şi a căzut? De unde gustul sălciu? Ce s-a rupt în mine?

Vara asta

e prea caldă, ploioasă, ostilă, agresivă, ţâfnoasă, tensionată, ultravioletă, aglomerată, tristă.
Un anotimp irosit.

Stare de fapt

Am revenit. N-am fost departe, dar n-am fost aici. Am călătorit mai mult înauntru decât în afară. Drumul, cu o bandă pe sens, cu răscruci, prost semnalizat, aglomerat, cu viaducte şi poduri, m-a purtat spre mare, în căutarea verii, a verii ăleia, fără fantasme şi focuri pe comori, fără măşti (de prinţi, de zmei, de feţi-frumoşi), vara care să-mi dea certitudini, răspunsuri şi soluţii. Am căutat seminţe presărate pe drumul către mine, aia de care mi-e tare dor, care am fost şi care vreau să redevin. Pentru că trebuie să spun acum şi aici că nu mai sunt nici Mama, nici Soţia, nici Doamna cu corset şi portjartier şi în scurt timp nu voi mai fi Doamna Funcţionar al Statului, nici măcar din când în când. Studenta rămâne cea mai bună prietenă a mea.
S-a dus vara şi n-am apucat să mă întâlnesc un pic cu mine că am fost ocupată cu balul mascat. Pesemne s-a lichefiat şi s-a scurs pe Dâmboviţa, in Dunare catre Mare, catre Marea cea Mare. Dacă era pe bază de evaporare, vara era in plămanii mei, oxigenandu-mi râurile interioare.
Eh, duca-se! A venit toamna şi s-a făcut un an de cand m-am prins în smoala din ochii şi din barba unei măşti care are nevoie de instructiuni de folosire a femeii. Zmeul copilăreşte şi dă cu buzduganul din poartă în poartă. Prinţul îmi este interzis.
Marea e mereu acolo. A fost în tot acest timp. Caldă, blândă, mângâindu-mi faţa şi sufletul. I-am simţit inima bătând şi respiraţia la unison cu întreagă fiinţa mea.
Vreau să mă refac din piatră albă şi nisip, sub sclipire de far, biciuită de stropi săraţi. Fierbinţi? Îngheţaţi?

Viaţa mea se iluminează

Zic asta ca o incantatie, ca o rugaciune, doar-doar vreo zeitate sau divinitate va auzi si-mi va ilumina viata. Se pare, insa, ca ma rog la o zeitate care e cam tare de urechi sau poate ca e zidita sub ruine si nu s-a gasit o mana suficient de scormonitoare care sa-i aduca la lumina puterile.
Stiu, incerc sa-i gasesc scuze, dar pentru ca dau sanse dupa sanse oamenilor, de ce as fi mai exigenta cu zeitatile ?!

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Capidava

In week-end le-am facut cadou parintilor mei o excursie la mare. In drum, am facut un ocol pe aici pentru ca mi se facuse dor de Dunare si de pietrele astea cum mi-e dor de mine cateodata.

Ce mai fac?

Gatesc.


Chestia asta a facut-o Sotia.
S-au implinit niste ani.
De casnicie (comemorare!) si de viata ai sotului.
Multi inainte!



Mai jos este rezultatul unei terapii antistres post-plans prin care au trecut, impreuna, Doamna in corset si portjartier si Doamna Functionar al Statului

Curcubee

Alain Delon & Catherine Deneuve - Je t'aime... moi non plus

...Vezi tu, si vulturul si lebada sunt pasari, insa alaturarea lor e interzisa. El vine cu povesti despre cer. Ea, cu povesti despre apa. Nu si-au propus sa perpetueze specia, dar s-a observat cu ochiul liber ca apare un curcubeu mare-mare pe cerul lui cand ea isi inalta aripile iar alte multe mii se reflecta in stropii agatati de fiece pana a ei. Apa si cer, curcubee, un El si o Ea - destul pentru o minune. Raze rare de lumina descompunand apa incolora in toate culorile. Legile umane nu permit minunile simple si absolute dintre apa si cer, cer si pamant, apa si foc... Si daca, totusi, ele exista?

Adieu, mon prince

Les lois humaine sont plus fortes que moi.
As vrea sa spun mai multe, dar nu pot de plans.
Stefan Augustin Doinas si Appolinaire sunt aici sa spuna restul.



Cors de chasse

Notre histoire est noble et tragique
Comme le masque d'un tyran
Nul drame hasardeux ou magique
Aucun détail indifférent
Ne rend notre amour pathétique
..............................
Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent

Guillaume APOLLINAIRE

Look

M-am uitat in oglinda si mi-am vazut chipul: ochi sticlosi si privire de gheata, piele verde, intinsa, stralucitoare, limba bifurcata gusta aerul verii, sfichiuind. Imi plimb coada eleganta ca pe o trena peste pietrele incinse, o arunc frivol de pe o mana pe alta, glezna subtire si tocul inalt scanteiaza in lumina tare. Dupa un timp, alta coada voi avea, alte pietre, alte culori...

Da, sunt soparla.
Schimb piele dupa piele, racoresc cu privirea si cu rasuflarea. Nu apar in orice drum, nu caut tovarasia oamenilor, nu pot fi ademenita cu acadele si firimituri, dar de ce ar vrea cineva sa intalneasca o soparla ?!... Mie insami imi da fiori prezenta mea. Ma tem de ce-as fi in stare cand pielea mea cea noua, vreau-nu-vreau, imi va creste, exfoliindu-mi solzii de azi, cu care abia incepusem sa ma obisnuiesc. Sunt un animal pe care e bine sa-l vezi de departe. Sau sa-l porti la rever.

August, deja...

In vita din balcon s-au ruginit nuantele. Dimineata lumina e mai departe, seara intunericul e mai aproape. Totusi, luna noua are nopti fierbinti si ma gaseste cu Baudelaire in mana, citind poezia preferata a printului meu din Levant, cu ceaiul de begamota in fata, ametita.
August, bine ai venit, si mai pune un strop de miere in ceaiul meu...

L'Albatros

Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.

A peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d'eux.

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agace son bec avec un brûle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!

Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.

L'albatros - Charles Baudelaire

Boboci

Finutzu si prietena lui.

Siesta

Am facut poza printre zabrele de gard si obliga la un exercitiu de imaginatie. Perdeaua de fundal era de fapt un baldachin care pornea dintr-o ramura a copacului, inconjurand patul.

De la noi, de la Mare

...Am mancat BINE, am dormit PROST, am fost servita BINE, am calaltorit BINE (e timpul sa-mi iau din nou rovinieta!).
...Am respirat, m-am plimbat, am oferit si mi-am oferit un week-end placut.
Vacanta placuta!

Priveghi

A innoptat in mine lanul
cumpanit intre rug si stea.
A innoptat in mine ploaia veche de Sfantul Ilie
Si ochiul incercanat al lunii.
As aduce la tarm valul si tipatul pescarusilor,
Infinitul, firul de nisip.
As aduce la tarm brazda trasa
Sub ramura caisilor
Privghi pentru oul de lut...

18 martie 1981