Floriile. Alta sarbatoare care trebuia sa fie ceva si a ajuns altceva.
De Florii trebuie sa pui flori peste tot – in casa, la icoane, in suflet… Sa le privesti, sa le mirosi, sa le asculti, in cadere, petalele scuturate de rasuflarea ta sau de rasuflarea pamantului, cine poate sti?! Sa intampini intrarea lui Mesia in Ierusalimul tau, fie ca-l consideri orasul tau, casa ta, inima ta.
Sa vezi cum aripa unei pasari iti duce gandul in cer si-l intoarce vis, vorba buna si blanda, gest limpede si cald…
Chiar daca nu vezi aievea cum se deschide un boboc, sa poti sa simti ca el se deschide undeva, in inima si mintea ta in primul rand dar si undeva, in lumea asta mare…
Offf, dar sa revenim la realitate… Pentru ca vine sarbatoarea Floriilor, sambata am batut magazine unde am stat la coada si am cumparat peste (scump!) . Am schimbat magazinul si am cumparat bautura! Alcool, ca ce sarbatoare e aia fara alcool!… Asta se intampla dimineata. Dupa amiaza am gatit mancare de post, pentru luni, prima zi din Saptamana Patimilor. Sa fie de regim, dar sa le si placa “ciocurilor” cascate care se afla mereu la marginea “cuibului” meu… (Statusul meu de mess “la cratitza” nu e o gluma, e cat se poate de real…)
Seara, “ciocurile” au plecat care pe unde (la film, pe strazi, la socializare) iar eu pot sa ma ocup de mine. Adica de blogul acesta, de par, de unghii, de sters aragazul (care e tot al meu, v-ati prins!) pentru ca duminica dimineata sunt soferul lor. Plecam la tara, la aer, unde ne asteapta mama, tata, nepotii, fratele meu si cumnatele (sotia fratelui meu si sora sotului) si unde mai ducem si pe altii, musafiri! Gratar, fum, copii, catei… oameni mari vorbind toti deodata, veselie sincera, bucurie, soare, pomi infloriti, lalele, margaritar care da sa iasa, iasomie imbobocita, liliac in asteptare…
Duminica seara, revenirea la baza. Baie, haine pregatite pentru o noua zi (caci “ciocurile” nu trebuie numai hranite, ele au nevoie si de haine curate si calcate!). Luni dimineata, plecam cu totii la serviciu…
Nu ma plang, de Florii sunt Sotia unui domn care-si sarbatoreste onomastica. Atat. Educatia primita din generatie in generatie imi spune ca trebuie sa fac frumos, sa merg mai departe si, chiar daca simt ca trebuie sa fiu altundeva, sa-mi fac datoria…
Imi da putere faptul ca stiu ca exista o gradina unde e un copac inflorit sub care mi-ar placea sa-mi beau cafeaua cu aroma de scortisoara, facuta de tine, pentru ca mi-a intrat in sange intr-o dimineata ploioasa, si nimeni si nimic n-a sters-o pana azi, un catel care e dornic sa se joace cu mine, o pisica mofturoasa, geloasa si aroganta…
Stiu ca gradina unde pot auzi bobocul inflorind si pasarea purtandu-mi visele, exista.
Voi fi acolo cand cerurile se deschid iar lumina din lumina va invia Speranta pre moarte calcand…
