Sunt incordata ca un arc. Traiesc palpitant, desi nu se intampla nimic. Am toate simturile intinse la maximum intr-o asteptare care ma face sa ma simt vie.
Nu mi-am propus nimic legat de tine, simt, insa, ca trebuie sa te cunosc mai bine, sa ma cunosti si atunci toate vor merge de la sine catre… ce va fi sa fie.
Aceasta apropiere-departare seamana cu joaca unei pisici care intalneste o vrabie pe pamant, obisnuita fiind s-o vada numai in zbor sau sus, pe creanga de copac. Face doi pasi catre ea, mai face unul inapoi. Ii da cu laba si sare in laturi sa n-o plesneasca peste bot ceva, caci vrabia, de-acolo, de sus, nu-i putea face nimic, dar de-aproape?... poti sa stii – daca are gheare si ea, daca are colti ascutiti si tocmai acum ii e foame…
Aveam impresia despre mine ca sunt timida si prudenta, dar constat ca si tu esti la fel. Sau poate esti numai dezinteresat, poate nu ma placi. Atunci lucrurile se simplifica. Accept sa-mi spui direct, in fata – “Batrana doamna, urata si ghinionista, vezi-ti de drum. Eu nu te vreau, nu sunt curios ce-ai avea de oferit, ce-ai putea face pentru sufletul meu”.
Mi s-ar parea incorect, dar te-as lasa in pace. As disparea asa de tiptil cum am aparut.
Totusi, sa stii ca exceptand banii, ti-as putea oferi totul! Adica timp, afectiune, admiratie, experienta, ajutor, incurajare, sentimente profunde, prietenie, iubire, sex!... si pe ce durata vrei! Tu esti Stapanul. Sunt la fel de fara prejudecati si open mind ca si tine, te asigur! Nu ma considera doar o femeie maritata si blazata in cautarea unei aventuri, pentru ca nu sunt. Sunt un suflet singur ca si tine, sotul meu este doar un caine batran si bolnav pe care nu-l pot scoate in strada si sa ma uit cum agonizeaza intr-un sant. Aceasta este morala mea, oricat de imorala iti par.
Si, pentru linistea ta totala, are bunul simt sa nu ma controleze, sa nu-mi pretinda nici macar sa salvam aparentele acestei casnicii.
As vrea din tot sufletul sa gasesti o femeie care sa inteleaga exact ce se petrece cu tine, care sa te merite, care sa nu calce cu adidasii in sufletul tau pentru ca mi se pare ca esti vulnerabil acum.
Te-as putea lua de mana sa te trec raul asta negru de incertitudini, spaime si iluzii pe care-l ai in fata casei…
Si stii de ce ? Pentru ca n-am liniste de cand ti-am vazut privirea, de cand m-am uitat in ochii tai. Am simtit un lat subtire infasurandu-se in jurul gatului meu care, cu cat ma indepartez, se strange tot mai tare. Daca as ridica mana, l-as putea scoate peste cap, l-as roade cu dintii, l-as arde cu o ultima tigara fumata ca un puscarias razvratit.
Dar prefer sa fiu incordata ca un arc, sa traiesc palpitant, desi nu se intampla nimic, sa am toate simturile intinse la maximum in aceasta asteptare care ma face sa ma simt vie…
5 comentarii:
...ti-as putea oferi totul! Adica timp, afectiune, admiratie, experienta, ajutor, incurajare, sentimente profunde, prietenie, iubire, sex!... si pe ce durata vrei! Tu esti Stapanul...
hmmm - partea asta cu Stapinul, s-ar putea sa-mi placa... ;)
imi permit luxul sa-mi aleg singura Stapanul. prima conditie - sa aiba un nume.
N-am sa inteleg niciodata de ce trebuie pastrate aparentele unei casnicii. S-a terminat ? Duca-se. Ramanem cu ce a fost frumos, daca a fost, cu o lectie, daca n-a fost, dar nu cu indolenta, lenea si lehamitea de a trai. De ce si pentru cine pastram aparente ? Nu ne facem decat rau. Traieste, femeie, cum iti place, cu sau fara Stapan, dar traieste, nu sta suspendata in zeama calduta a unui pustiu in doi.
"Traieste, femeie, cum iti place, cu sau fara Stapan, dar traieste, nu sta suspendata in zeama calduta a unui pustiu in doi."
:)
Multumesc pentru incurajare si sfat!
Nu e un sfat, e o exasperare. Am vazut atatea situatii din astea, ca ma revolta deja. Le-am vazut la varste diferite, tineri care nu au ce sa-si spuna, dar nu se despart de frica singuratatii, oameni maturi care nu mai au nimic in comun, dar nu se despart de teama de a reincepe cautarea a ceea ce le trebuie de fapt, sau de teama de a nu trebui sa faca ceva, sa actioneze. Si uite-asa, exista mai multe divorturi cotidiene, cu straini in fata unui televizor, a ziarului si a farfuriei, cu programe paralele, decat divorturi reale. E o catastrofa mai mare decat niste acte la tribunal si o lasitate fata de tine insuti, plus o iremediabila automutilare a propriilor aripi. Sincer, nu sfatuiesc pe nimeni sa se joace de-a divortul, dar cand e mult prea evident ca barca pentru doi e gaurita, ce rost are sa te sictiresti si de viata ? Si o spune cineva divortat dupa 20 de ani de casnicie, care a trecut prin aceasta supa calduta a existentei paralele.
Trimiteți un comentariu