vineri, 8 mai 2009

Planuri

"...consider barbatii posibili in viata mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanta. O excursie, o vacanta pot fi frumoase, de neuitat, dar nu sunt un stalp pe care sa-ti sprijini existenta."
(Ileana Vulpescu - "Arta conversatiei")
E mai. Am asteptat cu drag luna asta pentru ca jumatate din ea voi fi in concediu. Toata ziua fac planuri si visez, merg cu degetul de harta, scotocesc pe net dupa pensiuni cat mai ascunse, impart kilometri pe ora sa vad cam in cat timp as ajunge si intocmesc trasee.
Ma uit cu atentie la cauciucuri, ascult motorul, ridic joja si ma gandesc sa-mi cumpar o pereche de pantofi sport in care sa ma simt ca desculta dar care sa nu lase sa-mi intre praf, tepi, apa, furnici, in care sa nu-mi fie frig dar nici sa nu mi se incinga talpile. Nu ma intereseaza cum va fi vremea. Vreau sa plec sa ma ascund, sa dorm, sa privesc, sa uit sau sa-mi amintesc, sa fac ce n-am facut de mult – sa stau, sa tac si sa privesc. As prefera sa ploua, sa se goleasca drumurile, sa nu mai simt miros de gratar si nici glasuri de oameni mari si oameni mici strigandu-se… Vreau un concediu fara zgomote. Doar cu respiratie, privire, miros de piele calda si cu vizite la oameni dragi pe care nu i-am vazut de ani buni, pe unii de zeci de ani. As vrea sa vii cu mine, sa-ti arat geografia sufletului meu, formele ei de relief, apele, orasele, drumurile... Sa ma tii in brate cand adorm, sa taci langa mine si cu mine, sa-mi povestesti, sa ma privesti, sa ma faci sa ma simt frumoasa cum numai tu stii...
Asta ar fi planul A. Daca nu, am planuri pana la X, Y si chiar Z - cu literele astea parca se noteaza necunoscutele…
Desigur, trebuie sa iau in calcul factorii hazard si neprevazut care mi-au ucis multe proiecte migalite indelung, impletite cu fire din sufletul meu, insa s-a intamplat si invers. S-a facut anul de cand aveam concediu si ma hotarasem sa merg la bai, la Calimanesti. Si ca sa nu fiu chiar singura, o rugasem pe mama sa ma insoteasca, sa ne oblojim reumele. Am ajuns, insa, la Madrid. Fara mama. A fost aventura vietii mele. Am privit Fericirea in ochi, am cunoscut-o, am dat mana si ne-am prezentat. S-a inclinat in fata mea si mi-a spus “Incantata sa te cunosc…”. O mai zarisem de cateva ori, de departe. O data sau de doua ori a trecut chiar pe langa mine, i-am simtit parfumul, dar la Madrid am facut cunostinta oficial. Am inteles atunci ca intalnirea cu Fericirea e o stare de exceptie, iar exceptiile nu dureaza...
...Si fac planuri. Nu ma pot abtine. Cine stie de data asta unde voi ajunge...

2 comentarii:

haemoglobian spunea...

vacantele cele mai reusite sunt cele in care imprevizibilul intervine.sper sa te simti bine in concediu si sa reusesti sa te relaxezi cu persoana draga :)

B85CSP spunea...

:) Multumesc.
O sa povestesc, sper sa am ce...