I wish

Vine un sfarsit de saptamana nebun cu alegeri, Ziua Nationala, Sfantul Andrei...
Telefoane, "braking news", agitatie.
Eu, in tot acest iures, jucand rolul - felicit cunoscuti, merg la vot, gatesc, deretic...
De 1 Decembrie am sa ma trezesc de dimineata, sa vad parada militara, la tv, ca in fiecare an.
Ochii imi sunt pe calendar - Noiembrie s-a dus. E luna in care cad in neagra melancolie, imi fac bilantul, ma intalnesc cu mine altfel decat in restul anului.
Dar vine Decembrie care, obligatoriu, dar obligatoriu! va face pe toata lumea fericita!
Reclamele cu luminite, ho-ho-ho si clopotei, colinde, vedete si vedeti care ne asasineaza cu revarsarea de urari... Guvern, si pana la guvern, combinatii, negocieri, targuiala...
Si daca vrem sa iesim din casa, unde toate astea vor iesi din televizor, ne vom inghesui pe trotuare, in magazine... Spiritul Craciunului, prezent deja, ne va calca in picioare pana pe 7 ianuarie, anul viitor.
Totusi, imi doresc si eu ceva de Craciun. Milk ant toast and honey, some coffee... si sa fii si tu pe-aproape.

Taxi - Cineva, inaintea ta

Te iubesc - moneda calpa

Era la 3000 de km distanta.
Timp de un an mi-a spus aproape in fiecare zi Te iubesc, Abia astept sa te vad, Mi-e tare dor de tine, Am sa vin in curand si totul va fi altfel, vietile noastre se vor schimba...
A venit - e in Bucuresti.
In doua saptamani a dat un telefon si mi-ai spus Am sosit, am foarte multa treaba, asta e numarul meu de telefon, mai vorbim.
Ca sa nu mai spun ca a sosit in tara de ziua mea si nu mi-a spus Sa traiesti, sa infloresti, sa.... ceva.
Ce ma doare e ca l-am crezut. Mi-a fost chiar teama si am gandit "Ce ma fac acum cu atata fericire si iubire care a dat peste mine?"
Aveam probleme de moralitate, de constiinta... am fost sfasiata intre datorie si tentatia unui nou inceput...
Deci, despre ce vorbim? Cate cepe degerate fac aceste vorbe? Aud?
Eu, macar, joc cinstit - nu spun niciodata te iubesc.
Cacealmaua nu e modul meu de a trata relatiile cu oamenii, cu atat mai putin pe cele sentimentale.

Dolly

2008

2008 a fost un an ciudat.
Senzatia este ca m-a trait el pe mine, nu l-am trait eu pe el.
Si inca nu s-a termitat. S-ar putea ca partea cu adevarat tare abia sa urmeze…

Un actor canta

Nu spun te iubesc

N-am spus te iubesc niciunui barbat din viata mea, niciodata!
Ca sa fiu riguros exacta, cred ca i-am spus tatalui meu candva… Poate si fratelui meu.
Iubitilor mei, niciodata!
Cred atat de tare in valoarea acestei vorbe, simt incarcatura "in aur" din spatele ei, incat mi se pare ca se toceste, se devalorizeaza daca o folosesc. Mi-e teama sa nu se subtieze ca o moneda care e in circulatie. O tin ca pe o medalie, in cutia ei, si o port numai la sarbatori...
Prefer sa fac gesturi, sa las indicii, ma rog, sa-i fac cumva sa inteleaga.
Daca nu-mi ating scopul, daca ei nu inteleg, poate e problema mea - de comunicare.
Mi se pare ca a spune te iubesc inseamna a te expune cu tot ce ai mai pretios in tine.
Nu-ti scoti cele mai valoroase bijuterii la poarta, dar le arati celor care merita sa le vada, in intimitate.
Nu-ti expui locul dinnauntrul tau in care - cica! - s-ar adaposti niste fluturi, dar bataile lor de aripi ti se vor vedea in ochi, ti se vor auzi in voce...

Spectacol

In loja statea o Intamplare cam abatuta
si un naprasnic Destin in mare tinuta.
Un Dezastru tare cat zece
tot spera ca totul va trece.
Un Naufragiu dormita in fotoliu
infasurat in lintoliu.
O Raceala vagabonda prin sala, o Inocenta
stralucea printr-o totala absenta.
Piesa era o rafuiala
intre Virtute si Greseala.
Scena era un sanctuar
prin care Adevarul trecea foarte rar.

Emil Botta

Vine iarna

First Lady

Cadou de ziua mea

15 Noiembrie

A trecut 15 Noiembrie... Sambata... Am implinit niste ani.
Nu mi-a fost usor, dar mi-au fost alaturi prietenii si familia.
Am un fel amar de a glumi de ziua mea - raspund la urari cu
"Iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine in aceasta grea incercare prin care trec!"
si zambesc, ridic din umeri, merg mai departe...
In fiecare an am surprize si ma mir - cata lume tine minte ca e ziua mea!!!
E politete? E "solidaritate"? E iubire? Ce e?
Primesc urari de la oameni care nu-mi mai adreseaza un cuvant tot timpul anului...
De fiecare data de ziua mea stau acasa, astept musafiri, gatesc, fac frumos, dar simt un parjol pe dinnauntru. As plange, as da cu toate de pereti. M-as urca la volan si m-as opri in Muntii Siriului, langa lac.
Poate, la anul, de 15 noiembrie...

Noiembrie

Un vis - America de Sud

Un pic de etimologie

Definitiv. Ce cuvant ca un perete de care te izbesti, ca o fundatura.
Nimic in viata mea de pana acum n-a fost definitiv, dar parca de-acum incepe sa devina.
Poate ca definitiv este invers proportional cu tineretea. Cu cat esti mai tanar, variantele sunt multe si la indemana. Poti oricand sa intorci o situatie, sa iei drumul la spinare si sa-l asterni unde vrei. Cand esti tanar stii ca ai toata viata in fata si fiecare an iti aduce noi oportunitati.
Dar cand tineretea e putina, toate tind sa devina definitive: iubirile, prieteniile si ele, intrucat au dovedit ca ca au ajuns cu tine pana azi...
Lumea s-a asezat in tipare din care nu mai iese, viata se definitiveaza.
M-am intrebat adesea daca definitiv vine de la "a definitiva" sau de la "a defini".
Cred, dincolo de etimologia unanim acceptata, ca vine de la definitivarea definitului. Traiesti pentru a te defini. Trec anii si, cand esti gata-definit, constati ca e definitiv!

Nu ratati!

Who can say where the road goes,
Where the day flows?
Only time...

And who can say if your love grows,
As your heart chose?
Only time...

Who can say why your heart sighs,
As your love flies?
Only time...

And who can say why your heart cries,
When your love dies?
Only time...

Who can say when the roads meet,
That love might be,
In your heart.

And who can say when the day sleeps,
If the night keeps all your heart?
Night keeps all your heart...

Who can say if your love grows,
As your heart chose?
Only time...

And who can say where the road goes,
Where the day flows?
Only time...

Who knows?
Only time...

Dalida, 1977 - asa arata o diva

Aici viata are gust, savoare, stil

Pentru tine

Strazile orasului s-au inclinat. Coboara intr-o panta abrupta catre Nord.
Ma incordez pe calcaie sa nu alunec intr-acolo, sa nu ma scurg pana la tine la poarta...
Desi drumul e lung si intortocheat, toate se oranduiesc sa ma impinga spre un colt de stea, o steluta...
E o muzica (a astrelor, a sirenelor?) care ma cheama. Dar, ca Ulyse, ma leg de catargul conventionalului, al constiintei si steagul flutura la locul lui.
Totusi, pare a fi un moment in care doua piese de puzzle s-ar potrivi cumva... Cam cum s-a potrivit culoarea in care ne-am imbracat. Iti amintesti - 12 octombrie, eu -sacou verde, tu - tricou verde; eu - salopeta neagra; tu - pantofi negri.
Potriveala, asa s-ar numi... Adevarat - potriveala! Nu e putin lucru!
Intr-o traducere pseudo-psihologica a semnificatiei culorilor, verde = speranta.
Sigur, erau nuante de verde... Fiecare cu speranta lui...

Se apropie sezonul gripei...

"Amorul si gripa se trateaza cu patul"
Ileana Vulpescu - "Arta conversatiei"

In aceste locuri am fost fericita

Citat (analiza pe text)

"Femeia a fost făcută din coastă.
Nu din picior, ca să fie călcată,
nu din cap ca să fie superioară.
Ci dintr-o parte, ca să fie egală.
Sub mînă ca să fie protejată și lîngă inimă ca să fie iubită".
– pana aici suntem de acord.

"Fii atent dacă faci femeia să plîngă,
pentru că Dumnezeu îi numără lacrimile".
- dar, de ce ma faci sa plang ? cine imi numara lacrimile? pan-la Dumnezeu…

De vorba cu un catel

Mi-e dor de o strada cu lume putina, cu catei curiosi scotandu-si nasurile printre zabrelele portilor, latrand ca si cand te-ar intreba:
- Ce cauti pe-aici? Te-ai ratacit, sau ce? … Ca nu te stiu. Nu te-a chemat nimeni, ca te-ar fi asteptat la poarta… Deci, ce cauti aici, pe strada noastra?
Si, cu un marait, ar adauga:
- Acu, daca tot ai venit, poate intri… Stapanul meu s-ar bucura sa-i deschida cineva usa ca a albit uitandu-se in lungul strazii si nu se rataceste nimeni… Mai vin unii-altii… Care cu treaba, care sa manance si sa bea… care sa innopteze… unii dupa ghesefturi… Dar asa, sa ne vada pur si simplu, nu prea vine lume. Mai vine cate-o fata. Sta ce sta si pleaca. Pe urma vine alta… Dar poate vrei tu sa intri, daca tot ai ajuns la noi la poarta…
…Si ma tintuieste cu privirea, ma imbie si ma cerceteaza (sunt om bun au ba?), vrea sa stie cum imi miros mainile si botinele ca sa afle pe unde am fost si cu cine m-am intalnit.
Daca inima mi-e deschisa, catelul acesta va sti si va incepe sa dea din coada spunandu-i Stapanului sau:
- Poti sa-i deschizi poarta, n-a chemat-o nimeni, dar acu’ daca tot a trecut pe strada noastra, primeste-o! Am mirosit-o eu, poti s-o primesti.
M-a recomandat miresma de perisoare, tocanita, ciorba si alte bunatati pe care nasul lui le-a deslusit dincolo de parfumul de vizita in care mi-am imbracat mainile. Mai stie ca am in buzunar un biscuit pentru el si o carte despre o lume de barbati demni si barbosi.
Un nas de catel va pofi la biscuit iar Stapanul sau poate ar vrea sa dea un pahar cu apa unei straine care-i bate in poarta sa-i aduca o poveste.
Catelul stie ca nu vreau decat un colt unde sa ma asez sa spun o poveste despre mine si oamnii pe care i-am cunoscut pe unde m-am mai ratacit, despre clipe minunate, intamplari fericite si triste.

Scrisoare

Sunt incordata ca un arc. Traiesc palpitant, desi nu se intampla nimic. Am toate simturile intinse la maximum intr-o asteptare care ma face sa ma simt vie.
Nu mi-am propus nimic legat de tine, simt, insa, ca trebuie sa te cunosc mai bine, sa ma cunosti si atunci toate vor merge de la sine catre… ce va fi sa fie.
Aceasta apropiere-departare seamana cu joaca unei pisici care intalneste o vrabie pe pamant, obisnuita fiind s-o vada numai in zbor sau sus, pe creanga de copac. Face doi pasi catre ea, mai face unul inapoi. Ii da cu laba si sare in laturi sa n-o plesneasca peste bot ceva, caci vrabia, de-acolo, de sus, nu-i putea face nimic, dar de-aproape?... poti sa stii – daca are gheare si ea, daca are colti ascutiti si tocmai acum ii e foame…
Aveam impresia despre mine ca sunt timida si prudenta, dar constat ca si tu esti la fel. Sau poate esti numai dezinteresat, poate nu ma placi. Atunci lucrurile se simplifica. Accept sa-mi spui direct, in fata – “Batrana doamna, urata si ghinionista, vezi-ti de drum. Eu nu te vreau, nu sunt curios ce-ai avea de oferit, ce-ai putea face pentru sufletul meu”.
Mi s-ar parea incorect, dar te-as lasa in pace. As disparea asa de tiptil cum am aparut.
Totusi, sa stii ca exceptand banii, ti-as putea oferi totul! Adica timp, afectiune, admiratie, experienta, ajutor, incurajare, sentimente profunde, prietenie, iubire, sex!... si pe ce durata vrei! Tu esti Stapanul. Sunt la fel de fara prejudecati si open mind ca si tine, te asigur! Nu ma considera doar o femeie maritata si blazata in cautarea unei aventuri, pentru ca nu sunt. Sunt un suflet singur ca si tine, sotul meu este doar un caine batran si bolnav pe care nu-l pot scoate in strada si sa ma uit cum agonizeaza intr-un sant. Aceasta este morala mea, oricat de imorala iti par.
Si, pentru linistea ta totala, are bunul simt sa nu ma controleze, sa nu-mi pretinda nici macar sa salvam aparentele acestei casnicii.
As vrea din tot sufletul sa gasesti o femeie care sa inteleaga exact ce se petrece cu tine, care sa te merite, care sa nu calce cu adidasii in sufletul tau pentru ca mi se pare ca esti vulnerabil acum.
Te-as putea lua de mana sa te trec raul asta negru de incertitudini, spaime si iluzii pe care-l ai in fata casei…
Si stii de ce ? Pentru ca n-am liniste de cand ti-am vazut privirea, de cand m-am uitat in ochii tai. Am simtit un lat subtire infasurandu-se in jurul gatului meu care, cu cat ma indepartez, se strange tot mai tare. Daca as ridica mana, l-as putea scoate peste cap, l-as roade cu dintii, l-as arde cu o ultima tigara fumata ca un puscarias razvratit.
Dar prefer sa fiu incordata ca un arc, sa traiesc palpitant, desi nu se intampla nimic, sa am toate simturile intinse la maximum in aceasta asteptare care ma face sa ma simt vie…

Tiempo y silencio

Bal

In seara asta de toamna, rece si inalta, gradina pare o sala de bal.
Frunzele , ghirlande multicolore agatate de de peretii negrii, inveselesc stupid si chiar nepotrivit atmosfera mortuara care coboara din stele in jos, peste trunchiurile abia zarinde in lumina putina. Numai boabele de roua, prinse-n panzele de paianjen, sclipesc, facand decorul sa para si mai straniu.
As sta in spatele unei ferestre si te-as privi, asteptand un gest. As invata cand sa spun ceva si cand sa tac, cand sa ma apropii si cand sa fug.
Muzica ma face sa plang si sa ma gandesc: “pentru tango este nevoie intotdeauna de doi”.
Stai intr-un colt. Eu stau langa tine, cu fata la tine. Tu stai cu fata tot catre tine.
Incep sa spun o poveste despre o mare iubire care n-a folosit la nimic. N-a facut copii, n-a adus fericire, siguranta sau bunastare. A consumat, in schimb, toate rezervele de speranta ale celor doi, lasandu-le in suflete o deznadejde si un pustiu fara margine si fara leac…
Ai simti ca mi se face frig si frica. Spiritul acestei mari iubiri mai bantuie prin copacii desfrunziti, pe strazi…
Poate ca m-ai lua in brate.
In seara asta de toamna amara, repetabila, cunoscuta, vreau sa alung stafiile marilor iubiri care ne bantuie cu o noua mare iubire care sa nu vrea nimic – nici copii, nici bunastare, nici fericire. O iubire care sa fie si atat. Ca o afirmatie, o certitudine intre toate incertitudinile care ne inconjoara.
Ne tinem in brate si dansam, radem, plangem, mainile noastre se ating, coapsele fierbinti se cunosc si-si povestesc ce le-ar placea, ce-ar mai vrea sa afle una despre cealalta.
Lumina zorilor va limpezi o privire care nu s-a mai agatat de o creanga decorata de bal, un suflet prins ca un ac de siguranta de tivul descusut al unei rochii de bal, agatata in valtoarea tangoului, in tocul cui al pantofilor rosii…
Zilele vor trece altfel si noaptea de bal va matura cenusa marilor noastre iubiri. Mortii pe care i-am pastrat in mine, i-ai pastrat in tine, vor fi ingropati intr-o noapte inalta si rece de toamna, cand vom aprinde un foc mare-mare si vom arde dezamagirea, amaraciunea, tristetea, intrebarile fara raspuns, grija si frustrarea pentru ca soarele sa ne mangaie fruntie curatite.

Despre mine

Fac parte dintr-o categorie de oameni obisnuiti sa perceapa lumea prin paginile cartilor (cand citeam Fratii Jderi, spre exemplu, simteam mirosul campului cu flori si auzeam tropotul copitelor de cai brazdand linistea intinderilor… simteam mirosul de branza cand Fratii se ospatau…).
Lumea s-a mai schimbat, iar eu a trebuit sa ma adaptez – pot sa spun ca simt mirosul unor stari, energia unor visuri si calitatile unor oameni – dincolo de “cerneala” postarilor internautice.
Ma simt, la randul meu, “adulmecata” si, ce e cel mai interesant, mi se anticipeaza gandurile si dorintele… Am senzatia ca m-a luat cineva de mana si ma poarta cand in fata unei case, cand la o masa cu prietenii, cand in linistea unei cafenele, cand in preajma creuzetului in care frumosul e preparat in asa fel incat sa ne faca sa scoatem banii din buzunar, adica exact in locurile in care mi-as fi dorit sa fiu.
Potriveala, asa ai spus…
M-a napadit un gand si, desi timiditatea mea si teama de ridicol au incercat sa-l alunge, el a revenit zi de zi, latindu-se peste toate celelalte ganduri ale mele – ca trebuie sa merg pe urmele “mirosului de sentimente” pe care l-am detectat, ca trebuie sa-l tin in brate pe domnul acesta caruia nu i-am atins decat mana. Avem o conversatie neincheiata pe un subiect care ma intereseaza – unde mi-ar placea sa fiu sarutata… As vrea sa extind putin tema: lui unde i-ar placea sa fie sarutat? Deci, unde ne-ar placea sa ne sarutam?

Chemare

Saruta-ma peste linia vietii
Sa aud clopote peste rauri, peste case,
Sa-ti simt ochii neteziti de visare.
Saruta-ma peste linia vietii
Sa vad campul cu maci
Nins de aripi de fluturi.
Saruta-ma peste linia vietii
Sa aud clopote peste case...

Lucrurile sunt simple

De-a lungul timpului am fost nevoita sa fac fata multor incercari (sunt convinsa ca nu sunt nici prima si nici ultima femeie care trece prin greutati). Am fost pusa in fata unor situatii dificile, nu atat pentru mine, cat pentru faptul ca implicam si alte persoane dragi mie... M-am obisnuit sa ma gandesc la implicatiile gesturilor mele si atunci cand vreau ceva pentru mine sa ma gandesc daca bucuria mea nu este nefericirea altora.
Cu timpul am inteles ca exista solutie la orice problema, cu conditia sa nu te pripesti. Sa stai, sa judeci toate variantele, sa calculezi fiecare miscare - si a ta, si a celorlalti - sa stii sa astepti...
Sigur, toate acestea vin cu timpul. Este singura compensatie pe care ti-o ofera trecerea timpului - intelepciunea.
Am trait astfel si acum sunt rasplatita - viata mea e mai frumoasa ca oricand. Nu e perfecta, dar e MAI FRUMOASA CA ORICAND. De ce ? Pentru ca am descoperit lucrurile simple: bucuria, iubirea, emotia, sentimentul datoriei implinite fata de cei de langa mine...
Din prea-plinul acestei bucurii de a trai s-a nascut acest blog. Aceste stari minunate simt nevoia sa le impartasesc si altora care sunt, poate, mai nefericiti ca mine. Si, mai ales, vreau sa le arat cum pot sa ajunga sa treaca prin toate furtunile vietii si, in loc sa fie "terminati", sa simta ca sunt niste persoane puternice, pe care viata le rasplateste pentru ca nu s-au lasat invinsi.