Ce mai fac?

O iau de la capat, adica treaba la care ma pricep cel mai bine. Nu e usor, dar dupa ce am dat o tura pe la doctori care m-au asigurat ca nu voi muri in urmatorii 2-3 ani (cel putin nu de boala), nu stiu ce altceva mai bun as avea de facut la patruzeci si sase de ani, in asteptarea unui divort care imi ingheata sangele in vine si-mi pune noduri in gat si de la gat in sus, prin creier pana la firul parului, imi strabate somnul cu ranjete dracesti si ma scoala in toiul noptii leoarca de sudoare rece. In cautarea unui loc de munca merg la interviuri la care s-ar putea sa ma distrez, desi sunt dispusa sa iau in serios orice job care ma va scoate dintre cratitze, in aceasta perspectiva zic, ma agit sa-mi fac o viata cat mai aproape de ce simt si ce stiu, cat mai langa oameni calzi si comozi, normal de optimisti si veseli, traitori intr-o realitate si o lume pe care sa le pricep si sa le inteleg. Sigur ca stand asa, la rascruce, vorbele nu mi s-au mai aseazat la indemana, ochii mi s-au aburit uitandu-ma in lungul drumurilor si mintea mi s-a incretit cantarind pe care din ele s-o apuc, pentru ca nu sunt genul care da cu banul, si atunci am preferat sa tac decat sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
Exista un timp pentru toate, se zice. Si daca nu faci ceva nou pentru viata ta primavara, atunci cand ?!?...