miercuri, 11 aprilie 2012

Mi-e frig şi mi-e frică

Ştiu, e Săptămâna Patimilor şi toată lumea se iartă cu toată lumea, se întoarce la cele sfinte, dacă undeva, în adâncul fiinţei fiecăruia se află ceva de genul, dacă nu, se întoarce la ce are dar eu nu pot să mă rup de mintea mea care face calcule. Am urât matematicile de când am fost nevoită să umplu pagini de pătrăţele cu 2-uri în chip de lebede elegante şi care ieşeau biete raţe gârbovite şi cocoşate, însă viaţa m-a învăţat că nu-mi trebuie cine ştie ce abilităţi de calcul ca să constat că fac o muncă plătită cu 270 de euro/lună în România, iar în Marea Britanie, pentru aceeaşi muncă, aş încasa 850 lire sterline sau 900-1000 de euro în Italia, Franţa, Belgia... Pe cale de consecinţă, nu mai am linişte până nu voi pleca din ţara asta unde, clar! nu mai rentează să trăieşti. Şi, hai să zicem că banii nu sunt totul, dar îmi vine să-mi iau câmpii când văd că PP-DD creşte în sondaje şi se prefigurează să devină o forţă în ţara asta! Mie mi-a ajuns epoca Băsescu şi chiar nu vreau să trăiesc într-o ţară în care un personaj ca Dan Diaconescu face şi desface guverne pentru că, nu-i aşa, din poziţia a II-a va putea juca rolul UDMR-ului care jonglează cu procentele cum îi convine. Măcar UDMR-ul avea o scuză, era votat de o etnie, dar ce etnie reprezintă PP-DD?! Zău, nu e o toană, mă gândesc serios să plec de aici, cel puţin pentru trei-patru ani pentru că nu vreau să fiu părtaşă la ce urmează, pentru că nu mai vreau să fiu minoritatea care se supune majorităţii. Nu mai vreau democraţie de România, şi drept urmare, singura manifestare democratică de care sunt capabilă faţă de ţara mea este să o las aici, cu oamenii ei care îşi exprimă dreptul la vot şi aduc la putere oameni care îmi plătesc mie munca aşa şi nu că n-ar vrea să-mi dea mai mult dar, ce să vezi, ţara asta nu are bani de salarii că deh! e criză n'aşa, şi de unde pretenţia asta cum că să mă plătească cum m-ar plăti englezul, francezul, elveţianul sau belgianul?! Dar ce să te faci că eu ştiu că are bani de alte alea pentru unii, pentru alţii. Atunci să rămână ei aici să facă ce-or şti fiindcă eu aşa nu mai pot. Toate acestea îmi ridică tensiunea, pulsul şi părul pe şira spinării, de frig şi de frică, şi îmi cam cauzează întrucât am şi eu o vârstă de-acu', faza în care înjuram în faţa televizorului e de mult depăşită iar în ieşitul cu un A4 legat de gât în Piaţa Universităţii nu cred.

5 comentarii:

Nuante de gri spunea...

Trist adevar in cuvintele tale.

Ady spunea...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com

Vocea-de-departe spunea...

Da, trist adevăr. Doar că nu e neapărată nevoie ca francezul, elveţianul sau altul să te plătească mai bine. Unii, ca suedezii mei, preferă să te ştie român şi să te plătească exact ca pe un negrişor care munceşte până pică şi e plătit dacă se poate pentru trei munci odată cu o singură leafă...

B85CSP spunea...

@Vocea-de-departe
De acord cu tine, cred că e din ce în ce mai greu să găseşti un job în Europa, român fiind dar strict pentru ce fac eu aici am termen de comparaţie unu la unu... Nu mai am aşa, o idee, cum a fost până acum câţi va ani. ŞTIU sigur cât aş primi pentru fix aceeaşi muncă şi mi s-a urcat sângele la cap. Şi nu numai banul ar fi, dar perspectiva mă omoară... Simt că ce timp mai am în faţă se iroseşte în ţara asta într-o batjocură care a devenit insuportabilă.

Vocea-de-departe spunea...

Batjocura e generalizată. Criza e reală şi oamenii strâng peste tot din dinţi. Ai dreptate în ce spui, doar că e aproape imposibil să-ţi găseşti acelaşi gen de muncă în altă parte europeană. Poate altă muncă şi asta o faci, zic eu, mai uşor la altă vârstă. Batjocura asta însă ne consumă tot mai mult...