miercuri, 3 decembrie 2008

Onoarea

Femeile cu experienta din familia mea (bunica, matusile) mi-au explicat, pe cand incepusera sa-mi mijeasca sanii si sa-mi apara primele fire de par la subsuoara si in ale locuri, cum ca baietii sunt cei mai mari dusmnai ai mei. Vor incerca mereu sa-mi fure ce am mai bun – “onoarea”, vor “profita” de mine si ma vor parasi apoi, dupa care vor povesti si altora ce naiva am fost.
Daca respectabilele mele rude au avut dreptate, nu e cazul sa discut acum. Au fost cazuri si cazuri, oameni si oameni. M-au parasit si barbatii pe mine, am fost si eu in postura de a rani. Lectia lor nu a fost in stare sa ma faca sa ma tin departe de barbati.
Mai ales ca n-a fost chiar asa – nu fiecare barbat a vrut sa ma duca direct in pat, dar nu s-a intamplat niciodata sa nu incerce “sa ma vrajeasca”, iar cand mi-am dorit sa ajung “aproape” de cineva, aceasta s-a intamplat. Am fost primita bine, domnii respectivi au fost fericiti si onorati de oferta (sau cel putin au avut cavalerismul sa ma faca sa cred ca este asa).
Ce se intampla, insa, de la o vreme, ma pune pe ganduri.
Am in jurul meu barbati care prefera sa potriveasca piese de puzzle in loc sa-si petreaca niste ore ”respirand” o femeie . Sau la meci, in fata televizorului, sau la “una mica” cu prietenii. Raman uimita de alegerile pe care le fac atunci cand au variante intre femei si sticle, femei si stadioane, femei si … jocuri. Toata filozofia despre partea masculina a speciei noastre mi se prabuseste in cap.
Poate gresesc, e valabil numai pentru o categorie de varsta - middle age. Sa incerc 50+?… Poate 28+? ar fi o idee…
Fara discutie, batranele doamne din familia mea nu au intalnit barbati responsabili, ca cei din zilele noastre, care sa nu aiba alta grijja decat onoarea unei femei…
De la Nenea Iancu stim ca orice onoare poate fi “reperata”.Chiar si a lor.

8 comentarii:

Marius spunea...

Te-ai intrebat vreodata daca ceea ce ne-au invatat parintii, matusile, bunicile despre sex in general e o mare nulitate ? Ai mei ma trimiteau la culcare daca aparea Pislarita sau madam Similea cu o fusta mai scurta !
Din pacate, dintr-o pudibondenta comunista (mama ce termen am inventat !) am crescut si ne-am format ne-natural. cam strimbi zic eu ! Pina si divortul era o rusine nationala ! Cine divorta era betiv sau curv / curva ! cale de mijloc nu exista ...

B85CSP spunea...

Pudibondenta comunista sa fie?! Ah, m-am linistit... credeam ca e mai grav. Ca domnii, pur si simplu, sufera efecte ale incalzirii globale sau ceva si de-aia prefera un meci sau puzzle decat sa "vrajeasca" o tipa ;)

Anonim spunea...

mai sunt si altzii, care au suferit mutatzii - poate de la cernobil, poate de la criza mondiala... vrei sa incerci?

Anonim spunea...

Sa-mi fie iertat, dar e vina educatiei, bine zice Marius. Mamele le ofera baietilor mashinutze, fetelor papushi. Baietii si barbatii sunt mai liberi ca fetele, din start. Iar in privintza sexului, ce sa mai vorbim, prejudecatzi cu carul. De-aia, in loc sa "vrajeasca" (de ce preferi sa vrajeasca si nu sa comunice nu stiu...) o tipa, consuma toate prejudecatile cat mai repede, si cand ajung soti intra in standardul tipic al romanului, berica si prietenii, meciul, ziarul, papucii, blazarea si pustiul in doi. Cata autolimitare...

Anonim spunea...

Dar vine un moment cind gindim singuri, nu? Si in loc sa gindim mai bine, o facem mai prost, dind exemple de falsa pudoare chiar copiilor nostri. Techirghiol, Vama Veche, Portitza - ramina doar acolo, vara si din ce in ce mai rar... :)

B85CSP spunea...

Anonimule, (sau sunteti mai multi?)
Cernobilul cred ca e explicatia mutatiei. Virsta de 50+ sau 28+ n-au prins asa ceva. Poate au trecut si pe la Portitza, pe la Vama...
Legat de educatia copiilor am o teorie - ii dau sa manince, sa se imbrace, ii platesc meditatiile, dar de trait, sa traiasca de capul lui - fiecare are dreptul la propria experienta!

Vocea-de-departe spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Ei bine da, suntem mai multi. Eu sunt anonimul 2, ala cu educatia copiilor. Buna ideea cu fiecare cu propria experienta, doar ca sunt putine mame care gandesc asa, de unde si procentajul de viitori barbati banali si primitivi, intrati in armata celor cu accesorii bere-amici-TV-papuci-adu-mi-mancarea-din-frigider. Putini sunt cu adevarat parteneri in relatia in doi, de obicei sunt existente separate. Eu aduc banii, tu faci gospodaria, ai grija de copii, aduci si ceva bani, faci administratie. Pentru slujba menajera, primesti din cand in cand atentii sexuale. Nu e un model gretos ? Dar e foarte real la barbatul roman. De unde si lehamitea de ambe sexe.