Sunt un pic tristă şi melancolică. Nu mă mir că simt a toamnă când mercurul fierbe la umbră pentru că rareori am fost în ton cu vremea (sau cu vremurile).
Dacă 2008 m-a trăit, pe 2009 l-am trăit de nu s-a văzut. Ba nu, s-a văzut ca o curbă periculoasă şi nesemnalizată în care am intrat cu viteză. În 2010 anotimurile şi timpurile s-au amestecat şi seamănă cu un cocktail cu umbreluţă într-un pahar zvelt şi zaharisit pe margini, căruia nu-i lipseşte felia de lămâie obligatorie baletând într-o imponderabilitate controlată. Anul meu a avut gust de vară în ger şi nămeţi şi mireasmă de narcise în noiembrie. Inutil să căutaţi corespondenţă cu ceea ce numim în mod uzual calendar, pentru că anul meu nu a început la 1 ianuarie şi nu se termină la 31 decembrie.
Dar de ce vorbesc despre 2010 la trecut? Am ajuns la fundul paharului? Lămâia s-a ofilit şi a căzut? De unde gustul sălciu? Ce s-a rupt în mine?
Un comentariu:
Anul asta cred ca a fost deosebit pentru toata lumea. Si ceilalti ani, dar parca toate se dau peste cap. Si daca analizam tendintele - vedem ca haosul este in crestere.
Dar asta poate avea farmecul tineretii vesnice ... in care nimic nu e cunoscut si totul e nou, neasteptat. Trebuie sa privim lumea si viata precum copiii, adica curiosi, iar atunci nu vom mai fi afectati de haos.
Trimiteți un comentariu