Zic asta ca o incantatie, ca o rugaciune, doar-doar vreo zeitate sau divinitate va auzi si-mi va ilumina viata. Se pare, insa, ca ma rog la o zeitate care e cam tare de urechi sau poate ca e zidita sub ruine si nu s-a gasit o mana suficient de scormonitoare care sa-i aduca la lumina puterile.
Stiu, incerc sa-i gasesc scuze, dar pentru ca dau sanse dupa sanse oamenilor, de ce as fi mai exigenta cu zeitatile ?!
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.
Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu