Stefan Hrusca - Amurg de iubire
şi vă spune că s-au întamplat multe între timpul acesta. Cum ar fi nevoia de a vă explica postarea anterioară. Nu voiam decât să spun ca mi-e dor tare-tare să merg la teatru și că am două mari pasiuni în viaţa asta: teatrul şi sportul (minus fotbalul, care nu mai e de mult un sport, e o afacere si atât! - părerea mea de cunoscător).
Revenind, am primit de la fiica mea bilete la turneul de tenis de la Bucureşti care a fost hăăăt, în septembrie, şi dacă mă gândesc bine, e cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în această toamnă.
Între timp, a fost 15 noiembrie, ceea ce se numeşte ziua mea. Am primit telefoane, mesaje, cadouri şi gesturi care mi-au întărit credinţa că merită să îmbătrâneşti cu un an numai ca să vezi acest spectacol care se pune în mişcare pentru tine. Aviz sinucigaşilor: nu vă sinucideţi, aşteptaţi să vină ziua voastră pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!
Aşa ceva ca de ziua mea, mai rar. Am tăiat multe legături cu bună ştiinţa, şi nu de azi-de ieri. Cu toate acestea, am avut surpriza să constat că un om cu care n-am vorbit de foooaaarte mulţi ani, şi spun aşa pentru că chiar nu le mai ştiu numărul, s-a zbătut să-mi afle numărul de telefon şi m-a sunat de ziua mea. De ce ar fi ziua mea importantă pentru aceşti oameni, când ea nu e importantă pentru mine?! Poate pentru că însemn ceva pentru ei...
Sunt ceea ce se cheamă un Scorpion cu ascendent în Scorpion care trăieşte în ascuns, are taine, e interiorizat şi oarecum depresiv dar enorm de sensibil şi prietenos cu cei aleşi. Sunt, de asemenea, un om încercat care a făcut 47 de ani şi pe care puţine lucruri îl mai pot scoate din papuci. Totuşi, am vibrat la un buchet de frezii mov desigur, de la fiica mea şi la cerceii cu pietre de asemena mov de la cea care joacă rolul scoacrei dar care îmi e o bună prietenă încă din copilărie, sau cel puţin eu aşa o simt.
TU să-mi faci poze în tricoul acela special cu care m-ai cadorisit, pentru că eşti paparazzo-ul meu oficial şi mă cunoşti cel mai bine, şi poate mă ajuţi să-mi arăt lumii noul look într-o ureche. Până o facem şi pe-asta, let's valse!
Un comentariu:
În fine ! Păi ce faci, ţaţo, mă laşi aşa, cu ochii-n soare şi dinţii rânjiţi în fereşti în Cyberia ? Mi-ai lipsit. Bună aia cu ziua de naştere, o s-o încerc, dar în stil personal, îţi zic după ce trece, săptămâna viitoare... Până atunci, îmi amintesc ce mi-a zis o prietenă a mamei şi a mea, că între 40 şi 50 de ani e perioada cea mai frumoasă a unei femei. La început sceptică, i-am şi zis că toate perioadele sunt frumoase dacă ştii să le trăieşti. Acuma îţi pot spune cu mâna pe suflet că avea mare dreptate, parol, ţaţo...
Trimiteți un comentariu