luni, 14 februarie 2011

Poveste veche de Sf. Valentin

Eram la birou. In jur, numai femei. Cinci, parca. El mi-a adus o floare si m-a sarutat. N-am inteles cu ce ocazie, nici n-am apucat sa intreb. Pana mi-am revenit din uluiala, plecase fara o vorba, calcand semet, mandru de gestul sau si incantat de nauceala fericita in care m-a aruncat. In urma lui au ramas zambetele acre si cu subinteles ale doamenlor la vederea unei declaratii de dragoste asa de publice...
Era 14 februarie 1994, prima si singura mea Valentina.

10 comentarii:

Ionouka spunea...

Tii, ce amintire frumoasa...

29decembrie spunea...

frumos sa fie de atunci valentinaa ta;;). 8->

B85CSP spunea...

Ioana, am fost norocoasa sa primesc un gest care m-a facut sa ma simt frumoasa, unica, printesa...
Asa, repede, nu-mi amintesc alte astfel de momente...

B85CSP spunea...

29 decembrie, o valentina zilnica iti doresc!

B85CSP spunea...

Ah, si cel mai mult mi-a placut ca si-a asumat acest gest. L-a facut in ziua aia, premeditat, cu lume (si ce lume!) de fata, asa, sa fie clar!!!

29decembrie spunea...

:)
>:D<

Invizibilul spunea...

Ce usor poti multumi o femeie ! Cu o conditie , sa pleci la timp !

B85CSP spunea...

Exact! M-a scutit de acele gesturi curajoase care m-ar fi putut rani.

Claudia Rădău spunea...

Ah mi-era dor sa-ti citesc povestile astea frumoase ca in cartile cu basme. Mereu mi-au facut ziua mai frumoasa :)

B85CSP spunea...

Bine ai revenit, Young Lady :)
Cata sincronizare... Cand tu erai aici, eu citeam la tine :)