duminică, 17 aprilie 2011

...

"În contemplare ne vom pierde
Veninul risipit în vis,
În contemplarea unor ţărmuri
Pustii oricât ne par de vii,
În contemplarea nebuniei
De-a fi iubit fără să fii."
Constanţa Buzea

2 comentarii:

Vocea-de-departe spunea...

Oare de ce ne este atât de dragă marea ? Oriunde am fi, ne întoarcem periodic la ea, că e a noastră, Marea Neagră, că e alta sau că e un ocean, ne refugiem mereu lângă o apă, nostalgici, contemplativi, îndrăgostiţi de respiraţia ei de larguri, lăsându-ne răvăşiţi de degetele vântului şi sărutaţi de stropi purtaţi de briză...

Vocea-de-departe spunea...

Niciun semn de viaţă ? Ne-ai uitat pe toţi, cei din Cyberia ?