Nu-mi plac surprizele.
Reactionez... surprinzator. In prima faza, raman imobilizata intrucat capul mi se goleste de orice gand. Amutesc, fac o fata de ai zice ca sunt suparata dar cred ca sunt numai... surprinsa. Gandurile apar unul cate unul in faza a doua, iar primul este totdeauna, acela de a fugi. Celelalte se fac ghem - planul de evadare si punerea lui in practica.
Nu ma refer la cadouri neobisnuite sau primite pe neasteptate, fara sa fie ziua mea sau vreuna din sarbatorile facute iar nu nascute. Peste asta trec cu zambete conventionale, cu replici tipice care se schimba in astfel de situatii.
Ma refer la fazele ciudate pe care mi le fac oamenii in speranta ca voi pica pe spate de emotie, incantare, placere... de surpriza. Nu sunt farse, nu... as vrea eu:) Ei chiar cred ca genul de chestie pe care o clocesc intens, depun efort, mobilizeaza forte e tot ce mi-am dorit mai mult in viata, cred sincer ca mi-au ghicit cele mai tainice dorinte, mi-au atins cele mai profunde coarde ale sufletului.
In realitate, gesturile astea chiar sunt surprize - nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca cineva poate sa inteleaga, din modul meu de comportament, din gesturile mele, atitudinea mea, ca genul acesta de surpriza mi-ar face placere. Dar daca, totusi, asa ceva s-a inteles, e clar ca e o problema. Fie la mine, ca am lasat cumva sa se intrevada ceva ce a putut fi luat drept altceva care sa spuna despre mine ca sunt altcineva. Fie cei din jurul meu nu sunt suficient de atenti la mine si ma categorisesc, ei stiu dupa ce criterii, in ce zile - mai bune sau mai rele (ale mele sau ale lor).
Si uite-asa, faza iese de un penibil dublu, de un ridicol si de un grotesc pe care le-am putea evita cu totii daca am comunica, daca am verbaliza mai mult, si daca tot vorbim, sa nu mai spunem vorbe de dragul vorbelor ci lucruri adevarate si cinstite despre noi, serioase, pe care sa le poata lua in seama cei din jur, de care sa tina cont, dar in care trebuie sa credem noi, emitentii, in primul rand.
Imi pare rau de doua ori - o data pentru ca am stricat bucuria oamenilor si a doua oara, pentru ca n-am un comportament care sa fie fara echivoc.
Dramatizand, pusa de curand in fata unei astfel de surprize, n-am putut sa gandesc decat "ce caut eu in viata mea ?!?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu