Arta

Arta compromisului si a negocierii.
Arta interpretarii (din distributie fac parte Adrian Pintea, Marcel Iures, Stefan Iordache, Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Valentin Uritescu).
Arta scrisului (scenariul este ecranizarea romanului Patul lui Procust si a piesei de teatru Jocul Ielelor de Camil Petrescu).

"Cei care platesc cu viata" (1991)

25 Martie, sarbatoare

Fiecare, in casa sufletului, are un calendar in care crucile rosii marcheaza sarbatori intr-o religie personala.
In familia mea, de Buna Vestire, il sarbatorim pe Tata. E ziua lui de nastere.
Pregatirile respecta ritualurile an de an, dar de fiecare data e altfel. In buna traditie crestina, Tata cauta asiduu pestele cu care sa ne uimeasca, mereu mai - prin marime, gust, specie, pret, origine... Mama cauta retete noi pentru prepararea pestelui respectiv, noi cautam cadouri deosebite. Alegem cu atentie, pentru ca Tata e un barbat deosebit. Ca sa-l descriu, neaparat trebuie sa dau urmatoarele coordonate: nascut intr-o familie de tarani din Lunca Dunarii, crescut in cultul soarelui si al pamantului, ramas orfan de mama de la 6 ani, cand bunicul era pe frontul de Est, o sora mai mare le-a avut de grija pana cand bunicul s-a intors (semi-dezertor) la cei patru copii ramasi fara mama, la mila rudelor, secatuite de razboi si ele...
A absolvit Mica Sorbona (asa a fost numita scoala primara din comuna Curcani, azi in judetul Calarasi, la care am invatat si eu). De curand ne-a lasat cu gurile cascate cand ne-a recitat formula de calcul a volumului sferei! (Fiica mea, studenta la Matematica, a avut dificultati iar sotul meu, un mic geniu al matematicii, o bajbaie!).
Adolescent fiind, a batut tara in lung si in lat, a masurat-o si a contribuit (in calitate de topometrist) la intocmirea hartilor (comuniste!), singurele documente stiintifice dupa care multe generatii am invatat muntii, apele, delta, luncile si campiile. Tara nu a fost o notiune abstracta pentru el, a fost locul lui de munca, a mirosit-o, i-a batut drumurile mari si potecile cu pasul, i-a inhalat miresmele din zori si pana seara, la munte, la mare, in delta... i-a cunoscut oamenii si s-a implicat in istoria ei tulbure si nefireasca.

Stalinismul nu i s-a potrivit. Cand se striga "Stalin si poporul rus//Libertatea ne-au adus" Tata cumpara "Invatati limba engleza fara profesor" si dadea cu subsemnatul la loctiitorul politic din armata (era militar in termen, termenul era de 3 ani! La marina).
Nostalgia marii a ramas o rana deschisa in sufletul lui. Ne-a dus la mare oricand era un pic de timp... Ne-a aratat rasaritul, ne-a scos din casa dimineata sa facem ultraviolete, desi eram mici si somnorosi... Ne-a dus la teatru, la opereta, la meci (de fotbal si box!)... A avut unul din primele televizoare din sat (1963!), avea foarte multe carti si una din primele Dacii cu care ne-a dus la manastirile din Nordul Moldovei, in Apuseni, in Fagaras, in Secuime, la baraj la Vidraru, la Portile de Fier...

In casa noastra a fost una din primele bai cu apa curenta si wc "ca la bloc" din satul nostru.

A tintit mereu sus, a fost autodidact. Ne-a obligat la cultura, la auto-depasire si auto-perfectionare.
E autoritar, e Regele Padurii, cum l-a numit de curand cel mai mic dintre nepoti...
Ne-a ocrotit, ne-a ridicat stacheta, ne-a antrenat si ne-a biciuit cu ironia preventiv, sa nu ne prinda strainii descoperiti!
Nu e un Tata comod, care sa ne fi tinut pe genunchi sa ne spuna povesti. Nu, ne-a pus in mana cartea sa citim singuri, si ne-a dat extemporal. Dupa ne putea examina oricine! Ne-a invatat Onoarea, Prestanta, Ordinea... Asumarea propriilor pareri, propriilor sentimente, sa devenim oameni ai datoriei, sa ne cunoastem locul, s-a luptat cu lenea si superficialitatea din noi, ne-a incurajat sa ne batem pentru parerile si iubirile noastre, sa ne urmam pasiunile. Ne-a respectat!

Azi are 72 de ani si e Patriarhul! Gandurile noastre ii saruta mana muncita, patata si zbarcita...

Misunderstood

"Sa ma intelegi? Sa ma cunosti? Pe zidul daramat din fundul livezii creste in fiecare an o iedera. Daca-l face mai frumos, ce nevoie are sa-l inteleaga?
Tu m-ai facut atat de fericit fara sa ma cunosti..."

"Neinteles? (...) Asta nu-i nimic. Sa fii gresit inteles... sa fii pe jumatate inteles e nesfarsit mai rau".

(Danton - Camil Petrescu)

In memoriam Vlad Siclovan

Iti multumesc azi , pentru ca atat cat ai trait am crezut mereu ca mai am timp sa o fac...
Ca mai am timp sa-ti arat cine am devenit pentru ca tu mi-ai intins o mana atunci...
De acolo, de sus, sa ne veghezi!
Imi lipsesc glumele tale, veselia ta, bucuria ta de a trai fiecare clipa pe care ne-ai dat-o noua cat ti-am fost prin preajma, rasul ca opozitie la prostie, la ingustimea mintii, la plafonare, la mediocritate...

Oameni buni, prieteni ai mei, nu lasati pe maine nici un gand bun, nici o multumire, nici un vis netrait, caci maine... cine stie...
Vlad avea un "maine", sunt sigura... Toti avem un maine...
Dar daca avem numai azi? Sa spunem tot azi, sa nu plecam "cu bagaje" dincolo...
Dupa ce mi-am plans toate lacrimile, dupa ce mi-am amintit toate amintirile si intelepciunea a venit dureros, scrasnit si lacrimos, vreau sa am tot azi, sa traiesc cum n-am trait, sa fac ce n-am facut... si pentru tine, Vlad!

...

Primavara.
Zile luminoase dar reci. Zile ploioase, cer jos, strivind siluete cu priviri in gol, ochi de tineri incercanati si speriati.
Griji, deruta, teama, umeri impovarati...
Sub chipul de flori si cantec de pasare, Martie are colti ascutiti pe care i-a infipt in inimile oamenilor. Si in inima mea.
Prietenii imi raman fara slujbe, apropiatii isi descopera boli grave, vieti in cumpana...
Tata imbatraneste, copiii au sistemul de valori intors cu spatele catre scoala si carte.
... Si, de parca n-ar fi destul, a mai trecut si moartea si mi-a luat un fost coleg de serviciu,un barbat in putere - minte sclipitoare, mereu vesel si saritor, un suflet mare, om de caracter.

Dumnezeu sa ne aiba in paza pe toti, cei de aici si de dincolo!

Hai la mare!

Hai la mare! Nu ti-e dor ?
Nu vrei sa stai, pur si simpu, si timpul sa se opreasca?
Sa te gandesti la toate si la nimic in acelasi timp?
Sa-ti amintesti si sa uiti?
Sa asculti pescarusii si valurile?
Sa vorbesti si sa taci?
Sa intrebi? Sa raspunzi?
Sa dormi, sa veghezi somnul meu?
Da-mi mana, hai cu mine!
Noi stim tacea impreuna foarte graitor!
Nu vrei sa asculti tacerea mea, a ta, a marii?
Hai la mare...

Vineri, 13

Sunt o terorista.
Am pregatit un atentat si l-am dus la bun sfarsit.
Dupa toate regulile.
Mai intai am mesterit o bomba (artizanala si nu foarte originala). Apoi am ales o zi cu semnificatie, cand fiecare se asteapta sa i se intample ceva nemaiintamplat, de bine sau de rau, am revendicat isprava iainte, cum am vazut ca procedeaza marii mafioti, dand exact atatea detalii cat sa creez confuzie, sa starnesc curiozitate si sa induc oarecare suspans. Dupa se arata "vitejii" amatori, numai daca e de bine.
M-am asigurat ca asistenta va fi formata din victime sigure, fara aparare si... am declansat bomba la data si ora stabilite.
Efectele au fost devastatoare.
Obraji imbujorati de emotia revederii, de caldura sufletelor trezite din amorteala, maini cu palme umede stranse si ochi stralucitori de bucurie.
Victimele, impreuna si fiecare, separat - ostateci!
Atentatul a fost o reusita, si-a atins scopul - victoria asupra instrainarii, uitarii, rutinei si insingurarii.

In limbaj comun, am intalnit si i-am intalnit intre ei, fosti colegi de serviciu. Unii au iesit la pensie, altii au plecat la joburi mai "calde" si astfel viata ne-a despartit. Ne vom aminti cu drag, a fost intr-o vineri, 13... Si pentru ca mi-a iesit, am in pregatire si alte "atentate". "Victimele" sunt alese, lucrez la detalii...

Balada

Lucruri simple

As putea sa-ti bat in poarta, intr-o zi...
Din intamplare? Nu... Pentru ca n-am sa mai pot de dor.
As putea sa te astept in capot, cu ciorba aburind pe masa, mamaliga calda
si placinta cu branza la cuptor.
Te-as primi in bratele mele cu toate poverile.
Ai putea sa ma primesti cu tot bagajul cu care vin.
Te-as saruta cu gandul, cu ochii, cu pielea din podul palmei,
ti-as da mana, te-as privi fumandu-ti pipa,
respirand linistit in somn.
Iubirea mea o vei gasi sub perna busuioc, noroc, curaj, floare de leac.
Esti puternic daca te stii iubit? Esti.

Incet, incet, zi dupa zi, ne-am trezi singuri pe lume,
amandoi, impreuna, aproape.

8 MARTIE

Asta e ziua in care nu sunt femeie. Sunt copil. Copilul Mamei mele. E mai mare ca mine cu 19 ani. O iubesc. Toti ne iubim mamele. Sunt fericita ca e in viata. Sunt fericita ca aceasta femeie e Mama mea si nu altcineva pentru ca ea a stiut sa fie cu mine mereu - copil cand eram copil, adolescenta tulbure si tanara zanateca, sa se puna la mintea mea, sa ma certe, sa ma sfatuiasca, sa ma admire, sa ma incurajeze... a crezut in mine, a suferit pentru mine pana la dementa si s-a bucurat cu mine pana la pierderea identitatii. M-a crescut!
O iubesc cu disperare pentru ca nu mai avem mult timp in fata, pentru ca, de la o vreme, ne uitam impreuna in aceeasi directie - inapoi.

Azi am scos-o in oras. In orasul in care era cineva inainte sa devina doar bunica-pensionara-mama-sotia de azi. Am incercat sa-i redau o frantura din viata ei trecuta cand era o femeia femeilor.

A trait in curte cu socrii, a lucrat 35 (poate mai multi) ani in trei schimburi, a condus colective de muncirtori (femei!), a avut gestiune de milioane, a fost pentru mine si fratele meu Mama, pentru tatal meu Sotia pentru care a fost invidiat, a fost o femeie cocheta, a crosetat cele mai frumoase macrameuri, ne-a tricotat cei mai frumosi si caldurosi ciorapi, ne-a facut cele mai bune clatite, imi face mereu mancarurile preferate, ma alinta chiar daca am 44 de ani, ma cearta si ma face sa ma intorc mereu acasa. Ne aduna, pazeste traditiile, ne da suturi in fund cand viata ne da pari in cap.

Azi e ziua ei. In toate zilele anului profit ca e acolo si ma bucur. Azi ii multumesc si vreau s-o sarbatoresc asa cum ma pricep.

Nu-i asa ca o cunoasteti? E Mama.

Ce caut eu in viata mea ?!?

Nu-mi plac surprizele.
Reactionez... surprinzator. In prima faza, raman imobilizata intrucat capul mi se goleste de orice gand. Amutesc, fac o fata de ai zice ca sunt suparata dar cred ca sunt numai... surprinsa. Gandurile apar unul cate unul in faza a doua, iar primul este totdeauna, acela de a fugi. Celelalte se fac ghem - planul de evadare si punerea lui in practica.
Nu ma refer la cadouri neobisnuite sau primite pe neasteptate, fara sa fie ziua mea sau vreuna din sarbatorile facute iar nu nascute. Peste asta trec cu zambete conventionale, cu replici tipice care se schimba in astfel de situatii.
Ma refer la fazele ciudate pe care mi le fac oamenii in speranta ca voi pica pe spate de emotie, incantare, placere... de surpriza. Nu sunt farse, nu... as vrea eu:) Ei chiar cred ca genul de chestie pe care o clocesc intens, depun efort, mobilizeaza forte e tot ce mi-am dorit mai mult in viata, cred sincer ca mi-au ghicit cele mai tainice dorinte, mi-au atins cele mai profunde coarde ale sufletului.
In realitate, gesturile astea chiar sunt surprize - nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca cineva poate sa inteleaga, din modul meu de comportament, din gesturile mele, atitudinea mea, ca genul acesta de surpriza mi-ar face placere. Dar daca, totusi, asa ceva s-a inteles, e clar ca e o problema. Fie la mine, ca am lasat cumva sa se intrevada ceva ce a putut fi luat drept altceva care sa spuna despre mine ca sunt altcineva. Fie cei din jurul meu nu sunt suficient de atenti la mine si ma categorisesc, ei stiu dupa ce criterii, in ce zile - mai bune sau mai rele (ale mele sau ale lor).
Si uite-asa, faza iese de un penibil dublu, de un ridicol si de un grotesc pe care le-am putea evita cu totii daca am comunica, daca am verbaliza mai mult, si daca tot vorbim, sa nu mai spunem vorbe de dragul vorbelor ci lucruri adevarate si cinstite despre noi, serioase, pe care sa le poata lua in seama cei din jur, de care sa tina cont, dar in care trebuie sa credem noi, emitentii, in primul rand.
Imi pare rau de doua ori - o data pentru ca am stricat bucuria oamenilor si a doua oara, pentru ca n-am un comportament care sa fie fara echivoc.

Dramatizand, pusa de curand in fata unei astfel de surprize, n-am putut sa gandesc decat "ce caut eu in viata mea ?!?"

Un actor canta

Dezghet

Martie.
O mierla beata de lumina sagetand vazduhul cu aripa.
Ramuri se infioara si-si zornaie solzii de frunze in plecaciuni.
Flori trezite la viata cu triluri, soare si ploaie, boabe de roua, cutezanta aroganta a firului de iarba razbatator, invingator...
Deruta in orologii.
Ora de adolescenta cu emotie, intrebari, neliniste...
Minut de senectute reumatic, neputincios dar intelept si
Secunda de maturitate cu glezne subtiri, par in vant, maternitate, inel pereche, intreg...
Toate deodata, din viitor direct in trecut.
In prezent - dezghet...