marți, 15 martie 2011

Ce mai fac?


O iau de la capat, adica treaba la care ma pricep cel mai bine. Nu e usor, dar dupa ce am dat o tura pe la doctori care m-au asigurat ca nu voi muri in urmatorii 2-3 ani (cel putin nu de boala), nu stiu ce altceva mai bun as avea de facut la patruzeci si sase de ani, in asteptarea unui divort care imi ingheata sangele in vine si-mi pune noduri in gat si de la gat in sus, prin creier pana la firul parului, imi strabate somnul cu ranjete dracesti si ma scoala in toiul noptii leoarca de sudoare rece. In cautarea unui loc de munca merg la interviuri la care s-ar putea sa ma distrez, desi sunt dispusa sa iau in serios orice job care ma va scoate dintre cratitze, in aceasta perspectiva zic, ma agit sa-mi fac o viata cat mai aproape de ce simt si ce stiu, cat mai langa oameni calzi si comozi, normal de optimisti si veseli, traitori intr-o realitate si o lume pe care sa le pricep si sa le inteleg. Sigur ca stand asa, la rascruce, vorbele nu mi s-au mai aseazat la indemana, ochii mi s-au aburit uitandu-ma in lungul drumurilor si mintea mi s-a incretit cantarind pe care din ele s-o apuc, pentru ca nu sunt genul care da cu banul, si atunci am preferat sa tac decat sa vorbesc doar ca sa vorbesc.
Exista un timp pentru toate, se zice. Si daca nu faci ceva nou pentru viata ta primavara, atunci cand ?!?...

8 comentarii:

Vocea-de-departe spunea...

Personal, mi-ai lipsit. Curaj pentru divorţ, e doar un vaccin amar, care vindecă. Vârsta ? E una dintre cele mai frumoase ale unei femei. Slujba ? E necesară ca să poţi să-ţi permiţi să fii independentă şi să nu fii izolată. Iar gândurile, când ai ceva de spus, merită şi scrise. Eu cel puţin, le citesc constant. :)

Mircea Vladut spunea...

Trist. Insa nu are legatura cu varsta. Varsta e frumoasa.

B85CSP spunea...

@Vocea de departe
As vrea si eu sa scriu mai mult, dar am capatat o autocenzura care e de fapt teama de ridicol, judec si cantaresc orice vorba asa cum imi cateresc si miscarile in viata. Si nimic nu mi se pare suficient de bine incat sa ies in fata lumii... Sunt sigura ca intelegi prin ce trec si iti multumesc pentru ca esti mereu langa mine :)

B85CSP spunea...

@Mircea
Nu Mircea, nu varsta e problema... desi e mai greu s-o iei de la capat la 45+ pentru ca fiinta a pierdut, firesc, din entuziasmul (ca sa nu zic nesabuinta) tineretii care sta la baza oricarui inceput, dar am castigat intelepciune... sau cel putin asa ar trebui.
Problema e ca stau prea mult acasa si ma gandesc in fel si chip la viitor si, desigur orice mamaliga bine facuta poate fi prilej de crestere a stimei de sine, dar simt ca pot mai mult de-atat...
Drept pentru care incep ceva pe cont propriu chiar de azi. Ureaza-mi noroc si tine-mi pumnii :)

Vocea-de-departe spunea...

Sigur că înţeleg, am simţit şi simt la fel de mii de ori, ştiu cum e şi să ai curaj şi să simţi că nu mai ai de unde să-l inventezi, dar după ploaie vine vremea bună, mai devreme sau mai târziu. Îţi ţin pumnii în special pentru o nouă activitate, fiindcă asta te scoate cel mai rapid din monotonie şi stres. După aceea, restul vine de multe ori de la sine.

Mircea Vladut spunea...

Iti doresc noroc!
Stiu ca ai curaj si intelepciune, asa ca-ti spun doar... sa mergi inainte fara sa te uiti inapoi!

Poate mai dai ceva vesti. Chiar sunt curios.

Borș Elisabeta Edit spunea...

La fel iti doresc si eu "noroc ' deoarece de el ai nevoie pentru ati gasi un loc de munca care sa-ti ocupe timpul.Si eu mai am o vorba care de-alungul vietii mele a functionat de fiecare data:...
...cand ti se inchide o usa ti se va deschide o poarta....
nu imediat , trebuie sa ai rabdare
Cu drag o prietena
edit

B85CSP spunea...

Mi-a facut mare bucurie faptul ca nu m-ati uitat, vorbele voastre inseamna mult pentru mine, si nu spun asta din complezenta. Sa am noroc ar fi foarte bine, pentru ca tot ce tine de mine am cam facut. Sanatoasa sunt, chiar asa juna cum ma simt nu mai sunt dar... nimeni nu-i perfect :) si nici chiar de nimeni nu depand, dar am un loc de munca, e greu, insa asta mi-am dorit - sa fiu ocupata, sa ies din casa si sa castig niste bani. Divortul n-a fost chiar atat de greu cum mi-am imaginat, insa senzatiile de esec si ca nu mai am resurse sa ma bucur cu adevarat de ceva intr-o relatie au ramas.Simt ca am trait tot, stiu tot ce vrea un barbat sa-mi spuna, prevad orice gest si nimic si nimeni nu ma mai pot urni spre romantism. Am asa, un fel de sahara in suflet dar pot trai cu asta cata vreme copilul e bine si muncesc. Va imbratisez si va multumesc intr-un fel ca n-am cuvinte.