Doamne, da-mi putere sa fiu o floare. Alba. Sa trec apa. Sa incalzesc frigul aspru inchis in ceasornice cu val de soare si cantec de mierla.
Sa cresc din samanta de liniste calda si lumina, pamant impacat si roua de stele...
Doamne, da-mi putere sa tin de mana viata si umbra si sa trecem impreuna prin curcubeu, prin oglinda, prin cifre.
Doamne, iti multumesc! Mi-ai scos in cale sansa de a fi ce n-am fost - o floare! Alba! Vad cum se limpezesc orizonturile si se rostuiesc toate. Cad masti. Si a mea!
Buna dimineata!
2 comentarii:
Daca te uiti bine la dispozitia frunzelor si a florilor, nu-i asa ca vezi si tu femeia aceea senina, culcata in iarba ? Doar ghiveciul lipseste din crochiul marinarului, fiindca legatura cu pamantul e prea slaba, cred eu... Femeile sunt deseori creaturile vintului. Vin si trec prin viata noastra, ravasind-o atat de frumos, incat doar culoarea alba li se potriveste.
Intr-adevar, femeia in iarba e "desenata" de florile de azalee... Uimitor!
Batranul marinar a uitat ghiveciul si l-a costat. Doamna era o azalee prizoniera in pumnul de pamant. Daca n-a inflorit, e pentru ca n-a udat-o, n-a privit-o, nu i-a vorbit... Intr-o zi s-a dus cu vintul, iar marinarului i-a ramas paharul...
Trimiteți un comentariu