Nefacutele

Cand am inceput sa scriu aici, voiam sa mi te apropii. Acum scriu sa ma indepartez. Mi s-a spus ca sa te ridici, trebuie, mai intai, sa te desprinzi.
Da, teoretic asa se face. Practic, insa, e mai dificil pentru ca sunt lucruri care tin de un viitor care trebuia sa se cheme amandoi impreuna aproape si care au ramas suspendate intr-un prezent in care nu-si mai au rostul.
Stinghereala, singuratatea unui pui de floare intr-un pahar cu apa, cu radacinile la vedere, intr-o expunere indecenta, de embrion surprins de ecograf, ma dor zilnic. Urma sa devina o planta adevarata dupa ce-i cumparam un vas elegant si un pumn de pamant. Tu ar fi trebuit s-o plantezi si, in tot acest timp, mi-ar fi placut sa te privesc cum despici aerul cu gesturi precise si eficiente, cum mangai fiinta plapanda si-i netezesti drumul spre viata cu blandete. Impreuna am fi transformat acest embrion intr-o fiinta definitiva...
Ma doare calendarul zilnic pentru ca-mi spune ca planuisem o excursie in Muntii Siriului, langa lac......
Acolo as fi vrut sa te respir. Mirosul tau, mirosul de brad si de zapada sa-mi treaca din plamani in singe... Ti-as fi simtit rasuflarea fierbinte pe obrazul meu inghetat, intr-o contopire de lacrima in care soarele alb s-ar fi descompus in curcubeu...

Ma dor zilnic nefacutele visate - dormind, sau cu ochii deschisi - mai mult decat facutele!