Nefacutele

Cand am inceput sa scriu aici, voiam sa mi te apropii. Acum scriu sa ma indepartez. Mi s-a spus ca sa te ridici, trebuie, mai intai, sa te desprinzi.
Da, teoretic asa se face. Practic, insa, e mai dificil pentru ca sunt lucruri care tin de un viitor care trebuia sa se cheme amandoi impreuna aproape si care au ramas suspendate intr-un prezent in care nu-si mai au rostul.
Stinghereala, singuratatea unui pui de floare intr-un pahar cu apa, cu radacinile la vedere, intr-o expunere indecenta, de embrion surprins de ecograf, ma dor zilnic. Urma sa devina o planta adevarata dupa ce-i cumparam un vas elegant si un pumn de pamant. Tu ar fi trebuit s-o plantezi si, in tot acest timp, mi-ar fi placut sa te privesc cum despici aerul cu gesturi precise si eficiente, cum mangai fiinta plapanda si-i netezesti drumul spre viata cu blandete. Impreuna am fi transformat acest embrion intr-o fiinta definitiva...
Ma doare calendarul zilnic pentru ca-mi spune ca planuisem o excursie in Muntii Siriului, langa lac......
Acolo as fi vrut sa te respir. Mirosul tau, mirosul de brad si de zapada sa-mi treaca din plamani in singe... Ti-as fi simtit rasuflarea fierbinte pe obrazul meu inghetat, intr-o contopire de lacrima in care soarele alb s-ar fi descompus in curcubeu...

Ma dor zilnic nefacutele visate - dormind, sau cu ochii deschisi - mai mult decat facutele!

Azalee ?!

Crochiul marinarului

Ruga

Doamne, da-mi putere sa fiu o floare. Alba.

Sa trec apa. Sa incalzesc frigul aspru inchis in ceasornice cu val de soare si cantec de mierla.

Sa cresc din samanta de liniste calda si lumina, pamant impacat si roua de stele...

Doamne, da-mi putere sa tin de mana viata si umbra si sa trecem impreuna prin curcubeu, prin oglinda, prin cifre.

Doamne, iti multumesc! Mi-ai scos in cale sansa de a fi ce n-am fost - o floare! Alba! Vad cum se limpezesc orizonturile si se rostuiesc toate. Cad masti. Si a mea!

Buna dimineata!

My Valentine's Day

Internationala comerciala a iubirii are radacini religioase ca si Craciunul. E un prilej sa daruiesti, sa primesti, sa imbratisezi, sa petreci...
Dar, in lipsa perechii, e prilej sa simti golul mai gol, patul mai rece, casa mai pustie, sa te simti strain si ratacit in orasul care ti se parea chiar prietenos ieri si care azi e luat cu asalt de pupaciosi, de oameni inlantuiti cu priviri luminoase, chiar fericite. Sigur ca stii cum e, sigur ca-ti amintesti ca ai trecut si tu pe strazi asa, dar, deh... azi e alta zi, e randul altora...

De Craciun, in lipsa unui el sau ea, ziua se umple cu neamuri, fini, nasi, prieteni si trece altfel, mai repede.

Ziua asta nu ti-o umple decat o plimbare lunga cu masina, in afara orasului, cu muzica data tare-tare sa nu-ti mai auzi gandurile, sa te opresti la o benzinarie sa bei o cafea si sa te bucuri ca specialistii de la Meteorologie au dat-o in bara si ziua e atat de frumoasa ca-ti dau lacrimile. Soarele are grija sa-i inveseleasca pe toti acestia, ca mine, pe care nu-i tine nimeni de mana, nu primesc nici un ghiocel in dar, d-apai o inima!...

Asa am petrecut Ziua Indragostitilor - la soare, la cafea, la volan, si am fost foarte, foarte fericita desi am fost o prezenta de-a dreptul excentrica - singura intr-o lume de doi.

Ecologica

"Nu vorbi neintrebat!" ne invata de mici, acasa, la scoala... Initierea unui dialog este out of the rule.
Dialogul normal presupune dualul, cel putin: doua creiere, doua perechi de ochi, doua perechi de maini, doua voci. Dialogul este schimb de replici, perechi de intrebari si raspunsuri pe care suntem invatati sa le reprimam.
Daca esti cineva cu majoritate de intrebari, ori cineva cu majoritate de raspunsuri, detii un excedent care se va dovedi nesanatos, inauntru si in afara.
Circuitul intrebarilor/raspunsurilor in natura umana trebuie sa fie fluidul sub diverse forme de agregare, echivalent al apei din mediul inconjurator, pentru ca ecosistemul sufletelor sa ramana cu pH-ul neutru, Raiul ce ni s-a dat inauntru, deodata cu Terra.

"Paduri ce ar putea sa fie// Si niciodata nu vor fi"...

...Am taiat si ultima legatura. Nodurile le-am desfacut mai din timp.
Am scapat de stresul pe care mi-l dadea stradania de a fi foarte bine ceea ce nu sunt deloc. Intru in turbulentele primaverii cu linistea la fel de stranie si rau prevestitoare de dupa furtuna ca si cea de dinaintea furtunii.
Sunt singura - mereu am fost singura - dar singuratatea de acum nu mai are dramatism, disperare, nota de abandon. Sunt singura si mi-e bine cu mine, mi-e bine ca pot sa ma uit la mine si sa zic "Bravo, draga mea! Ai ales corect alegandu-te pe tine insati".
Am incercat sa fiu altcineva. Ai fost martor la aceste incercari. Ti-am spus astfel cat te iubesc, cat as vrea sa impartim acest anotimp al vietilor noastre traind bucuriile, fanteziile si visele pe care nu le-am trait. Am jucat corect rolul pe care mi l-ai incredintat, dar fara talent, fara chemare, fara convingere. Si asta s-a vazut.
Nu regret nimic, nu-mi reprosez nimic. Stiam ca n-o sa dureze, daca nu schimbam ceva. Am gresit inca de la inceput ca m-am angajat la compromisuri mai mari decat s-a dovedit ca pot duce. Motivatia e simpla - mi-am dorit foarte mult sa fiu cu tine si am facut tot ce a depins de mine pentru asta.
Nu ti-am lasat obiectele la care te-ai asteptat pentru ca nu acelea sunt amintirile pe care vreau sa le pastrezi despre mine. Incearca sa ma recompui din simbolistica obiectelor pe care ti le-am daruit. Ele ma reprezinta, in ele sunt eu cea adevarata, inutila pentru tine...

Barba - un modus vivendi

De ce isi lasa barbatii barba?
La aceasta intrebare incerc sa gasesc raspuns de douazeci de ani si mai bine, de cand sunt parte a spectacolului pe care-l dam impreuna, barbati si femei pe scena vietii.
Statistic vorbind, barbosii sunt rari. Au fost curente in moda masculina care i-a adus in postura de majoritari, dar pentru foarte scurta vreme. Azi fac furori mai ales ciocurile, mustatile fanteziste, perciunii prelungiti dincolo de limitele firesti. Deci, fiind rari, tenteaza populatia feminina, despre a carei natura se cunoaste ca e inclinata spre “seriile mici”, daca nu chiar “unicate”, iar eu nu fac exceptie. Da, imi plac barbosii. O cunostinta virtuala scria “Noi, barbosii avem o chimie aparte” si sunt perfect de acord.
Barba, fara indoiala, este un simbol, o marca, un brand. Fara sa vrei, cand vezi un purtator de barba, te gandesti la o persoana cu preocupari artistice, libera de prejudecati, cu o minte deschisa, cineva altfel care tine cu tot dinadinsul sa afirme asta, este un status.
Cum se obtine un barbos? Desigur, dintr-un barbat cu o infatisare ori prea-prea comuna, ori foarte-foarte aparte iar barba poate fi folosita ca agent de distragere a atentiei de la defecte (oare numai cicatrice, pete etc.?). In cazul celor care nu s-au simtit suficient de bine cu fetele lor initiale, barba le ofera iesirea din anonimat care are scopuri precise, cel mai nevinovat fiind cel de ordin estetic (sa se placa pe ei insisi) chiar daca nu sunt barbosi si in spirit. Exista si fenomenul invers, cand germenii barbii exista in ei de cand s-au nascut, creste odata cu posesorul si intr-o zi erupe la suprafata. Prefer genul acesta de barbosi care sunt barbosi si pe dinauntru.
M-a impresionat mereu intelepciunea populara care n-a scapat din vedere nici acest aspect, si a emis zicerea “uite-asa o barba avea, si-uite-asa o pieptana”, dand cuvantului “barba” si sensurile de minciuna, aparenta inselatoare, poveste incredibila, dorind sa avertizeze asupra lipsei de onestitate a purtatorului…
Dupa ani de studii asupra fenomenului si asupra unor personaje purtatoare de barbi, acestea sunt certitudinile mele in materie.
M-am intrebat cum am lucrat eu la iesirea fiintei mele din anonimat, cata vreme n-am la indemana un astfel de mijloc comod si am constatat ca m-am straduit sa fiu altfel fiind punctuala intr-o lume de intarziati, intr-un oras cu trafic care scuza multe, m-am straduit sa-mi rezolv singura problemele cand majoritatea semenelor mele sunt intr-un mare grad de dependenta fata de domni, iluzionandu-se ca iubirea si respectul acestora sunt direct proportionale cu ascultarea si indeplinirea sarcinilor. M-am mai straduit sa fiu empatica si saritoare, harnica si vesela cu cei din jur, chiar daca in sufletul meu ranile sangerau si spaimele isi infipsesera ghearele in inima mea. A fost modul in care am inteles sa fiu altfel.

P.S. - Am fost altfel respectand Terms and conditions, rezumandu-ma la rolul ce mi s-a atribuit si nimic mai mult, desi simteam ca partitura nu mi se potriveste, calitatile mele fiind altele.

L'appuntamento

Intalnirea, canta Ornella Vanoni

Am gresit de-atatea ori pana-acum
ca stiu deja ca astazi, aproape sigur,
gresesc din nou in ce te priveste,
dar inca o data-in plus -
cu ce sa imi mai schimbe viata! -
acceptand aceasta stranie intalnire
mai fac o nebunie!
Sunt trista-ntre oamenii
ce trec pe langa mine
dar dorul de-a te revedea-i
mai tare decat plansul;
Acest soare mi-aprinde pe chip
un semn de speranta,
stau asteptand, cand deodata,
te zaresc in departare!
Iubire vino repede, nu mai rezist,
daca tu nu ajungi n-o sa mai exist,
n-o sa mai exist, n-o sa mai exist...
S-a schimbat si vremea, sta sa ploua,
dar raman si-astept -
nu conteaza ce poate lumea sa creada,
nu vreau sa plec.
Ma uit in mine si ma tot intreb
dar nu aud nimic drept raspuns;
sunt doar o urma de speranta
pierduta printre oameni.
Iubire e deja tarziu si nu mai rezist -
daca tu nu ajungi n-o sa mai exist
n-o sa mai exist, n-o sa mai exist...
Lumini, masini, vitrine, strazi,
toate se amesteca in minte,
umbra mea a obosit sa ma urmeze -
ziua moare incetul cu incetul.
Nu-mi mai ramane decat sa ma intorc acasa,
la trista mea viata,
aceasta viata pe care am vrut sa ti-o darui tie
dar ai sfaramat-o intre degete.
Iubire ma iarta ca nu mai rezist,
de-acum incolo n-o sa mai exist,
n-o sa mai exist, n-o sa mai exïst...

Lyrics sent by Petruperca.

Anticriza

Am putea sa trecem mana in mana si ochi in ochi, prin toate. Ne-am avea unul pe altul si am fi foarte puternici.

Ne-am avea unul pe altul si am fi foarte bogati. Am putea...?

La aniversare

Ieri am suflat in lumanarica din "tortul" pe care mi l-ai adus.
O lumanarica - un an de cand m-ai luat pe sus din viata mea de gospodina (ale carei ambitii erau superlativele in materie de musaca, muraturi, dulceata si foi umplute cu crema), mi-ai deschis mintea, mi-ai dat curaj sa ma uit inauntrul meu ca sa pot vedea in afara, sa visez si sa-mi implinesc visele...
Ai facut posibil ca Doamna cu corset si portjartier sa devina colega mea de camera, prietena si confidenta mea. Chiar si prezenta Studentei ti se datoreaza.
M-ai rebranduit, ai intuit ce era in spatele convenientelor in care traiam si mi-ai scos la suprafata dorinta de a ma cunoaste si de a-mi depasi limitele.
Si mi-ai mai dat ascendent asupra Raduleascai, cu aproape un an:)
La multi ani, pushtiule! La multi ani si mie, cea reinventata de tine!