miercuri, 7 septembrie 2011

N-am murit


dar n-am mai scris pentru ca n-am mai putut.
Am incercat, mi s-a parut greu si am renuntat. Erau atatea alte lucruri pentru care trebuia sa fac eforturi incat mi-am zis in sinea mea ca daca nu scriu de drag, usor si cu placere, atunci mai bine nu. Desigur, mi s-au intamplat lucruri in tot acest timp. Cel mai important nu este de bine. Nu mai pot sa ma bucur de nimic. Am asa, o vaga multumire pentru cate ceva, dar asta e maxim. Ma enerveaza telefoanele oamenilor care ma intreaba de sanatate, care poate sunt sincer ingrijorati de faptul ca nu mai dau niciun semn de viata, care cred ca sunt curioasa sa stiu ce s-a mai intamplat cu ei, ce le mai fac copiii, sotii, soacrele, sa se planga de bani, de pensii, de te miri ce sau sa-mi spuna pur si simplu ce mai fac. Nu ma intereseaza. Sun eu daca vreu sa stiu ce mai fac. Cred ca sunt bine intentionati, cred ca le pasa, cred orice vor ei sa cred, dar acuma vreau sa stau aci in gaoacea mea sa-mi revin. Tristetea este ca cei de la care astept un semn, cu care mi-ar placea sa schimb cateva vorbe, tac la randul lor iar eu respect asta, desi mi-e dor de unii dintre ei si-mi lipsesc. Ii iubesc pe cei care-mi scriu e-mail-uri sau imi lasa offline-uri pe mess. Prefer asa. Jur ca le raspund tuturor.
Da, am divortat si am crezut ca cel mai greu imi va fi cand voi sta fata in fata cu fostul meu sot in fata judecatorului, dar n-a fost asa, desi am plans in ziua aceea pana am simtit ca ma scurg si inca vreo cateva zile dupa aceea; mi-e greu in fiecare zi de atunci si pana azi pentru ca ma chinuie intrebarea: oare n-am gresit? Stiti cu totii cat am ezitat, cat am cautat cai de salvare, cum mi-a spus toata lumea ca nu se mai poate asa, ca e bine s-o rup... Au trecut niste luni bune si nu cred ca asa trebuia sa se intample.
Intre timp, muncesc 10 ore pe zi, fac la volan 36 de km zilnic prin Bucuresti, uneori intr-o ora, alteori in trei ore, si imaginati-va cate am vazut in trafic din mai si pana acum, cat material pentru blog as fi avut insa mi-a fost greu sa scriu ceva.
Acum sunt in concediu si daca nu fac zacusca si nu dau restante (n-am avut decat una!), sunt sofer. Sa va spun ce fac maine. Dis de dimineata fac un drum Nerva Traian-Pipera pentru fiica mea, ma intorc si-mi recuperez mama din zona Vitan pe care o transport la Peris la mama ei, bunica mea adica, dupa care poate o duc acasa la ea, la cincizeci de km de Bucuresti. Intre timp se face seara, ma asez in fotoliul meu preferat cu un pahar de vin in fata, ma uit la tenis ca e US Open in plina desfasurare, chiar daca ploua de doua zile, citesc doua-trei pagini din Climate si adorm. Intereseaza pe cineva o astfel de viata?

12 comentarii:

Vocea-de-departe spunea...

E bine că citeşti. Nu e bine că eşti în depresie. E bine că poţi să dormi în depresie. E bine că îţi găseşti activităţi, chiar şi culinare. Încearcă să şi variezi, fă prăjiturele uscate şi aranjează-le frumos în cutii, pentru tine, pentru fiica ta... Nu e bine că nu ieşi din casă. Impune-ţi două ieşiri pe săptămână, una la aer, în vreun parc, o expoziţie florală neapărat şi dacă ţi se pare inutilă ieşirea, fă-o utilă fotografiind ceva de suflet şi a doua sâmbăta seara, cu o prietenă sau un prieten, oriunde, la un pahar de vorbă, la un spectacol. NU te izola, e vital în perioada asta. Îţi vorbeşte un om păţit. Şi da, pe mine mă interesează ce-ţi face sufletul. :)

Mircea Vladut spunea...

Asa ni se mai intampla, uneori, sa dorim putina singuratate. E foarte importanta, pentru ca putem sa ne regasim pe noi. Eu am avut o perioada in care am evitat oamenii de vreo sapte ani si am iesit greu din ea, insa nu stiu de ce cred ca pentru tine va fi mai usor si-ti vei regasi motivarea care, momentan iti lipseste.
Era de banuit ca ai disparut pentru ca nu aveai prea multe lucruri frumoase de scris. Am intentionat sa-ti trimit un mail, insa ceva m-a oprit.
Eu cred ca aveai nevoie de o asemenea perioada, caci ceva trebuia sa se schimbe in viata ta. Ceea ce a fost a fost si e bine sa nu se mai intoarca. De asta simti atata tristete, caci ceva din viata ta se termina si trebuie inlocuit cu ceea ce va veni (iar acum esti la granita dintre vechi si nou, adica nici vechi si nici nou), probabil ca va fi ceva frumos, ce te va determina sa nu regreti ceea ce acum percepi ca fiind o pierdere.
Imi cer scuze daca am batut campii.
Dar sunt multumit pentru ca mai stiu ceva despre tine.

Borș Elisabeta Edit spunea...

E bine ca iesi si e bine ca ne scri ceea ce simti, esti puternica daca nu te ascunzi de noi si nu ascunzi ceea ce ti s-a intamplat. E dureros si cred ca multi ar vrea sa-ti fie alaturi ...dar tu trebe sa te regasesti pe tine fara ajutorul nimanui.Si inca ceva TU NU AI NICI O VINA ! oricand si oricui i se poate intampla acest lucru , puteai sa faci tot ceea ce acum iti reprosezi ca nu ai facut....ORICUM SE INTAMPLA !
Acest lucru cand l-ai inteles, vei fi un om vindecat!
in fata sorti orice gest, fapta sau lucru ...e de prosos...E SOARTA mai puternica decat orice.

B85CSP spunea...

Draga mea Voce de departe,
Am nopti si nopti. In unele dorm, in altele citesc, in altele ma gandesc... E prima data in viata asta lunga in care a gandi mi se pare o activitate daunatoare sanatatii. Stii, viata nu se masoara in anii traiti ci in intensitatea trairii lor :)
E bine, da, per ansamblu. Nu stau in casa pentru ca am un job, maine incep dupa o saptamana si abia astept. O sa relatez despre starea sufletului meu, promit si te imbratisez cu drag pentru ca esti mereu, langa mine!

B85CSP spunea...

@Mircea
Axioma: nu bati campii! Postulat: poti sa-mi scrii e-mail-uri si jur ca rapund!
Nu am nevoie sa fiu singura, am nevoie de alti oameni in jurul meu, printre care voi, prietenii mei de aici.
Am tacut ca sa nu plang pe umarul vostru in fiecare zi desi am stiu ca este acolo in caz ca am nevoie.
Ce va fi? Stii chestia aia cu "juna sunt, libera sunt, de imeni nu depand, cine ce are-a face?" Eh, chiar juna nu mai sunt, nici chiar libera dar viata merge mai departe si, zau! ma uit la a mea ca la un film si sunt foarte curioasa ce urmeaza :)

B85CSP spunea...

@Edith
Bine ai venit aici, Edith! Multumesc mult pentru vorbele tale. Urmaresc ce faci si te admir. Stii, la patruzeci si ceva de ani m-am apucat de psihologie ca sa ma specializez pe ajutorarea profesionista a copiilor. Din aceasta perspectiva te admir cu atat mai mult pentru proiectele tale si daca pot sa te ajut, aici sunt :)
Cred ca ma voi vindeca in timp, pana atunci nu ma pot opri sa nu ma intreb daca fostul meu sot are ce pune pe masa, are o camasa curata, are cu cine schimba o vorba, desi nu eu am dorit acest divort... Ma ajuta gandul ca merit sa traiesc, atat cat mai am, in curatenie si liniste, ingrijindu-ma de mine, de copilul meu, de job-ul pe care il am, de parinti, de copiii altora... Viata e frumoasa, Edith, stiu asta. Asa mi-am imaginat-o mereu, chiar daca a mea mi-a rezervat si surprize mai putin placute...

Unknown spunea...

Cat de mult ma regasesc in ce scrii tu aici. Desi e o diferenta de varsta intre noi si multe alte deosebiri totusi, atunci cand citesc ce scrii tu parca simt ca se pliaza perfect pe sufletul meu pe ce simt si eu.Imi pare rau sa aud ca ai trecut printr-o perioada destul de grea, cu un divort... dar mereu devine mai bine pe masura ce trece timpul. Eu iti tin pumnii sa fie mai bine si sa fii din ce in ce mai fericita. Te pup si te imbratisez cu drag >:D<

Tasha spunea...

Am trecut si eu prin faze de genu', dar parca am primit ajutorul ingerilor de pe pamant cum i-am numit eu, prietenii care nu m-au lasat sa cad...acei oamenii sunt oamenii sufletului meu si vor ramane asa forever! Sa dea D-zeu sa intalnesti si tu astfel de oameni!...si sa auzim numai de bine..o sa te mai caut! voi fi langa tine!

B85CSP spunea...

@Claudia Rădău
E important ceea ce avem in comun, ceea ce ne apropie. Ne desparte vârsta, e adevarat, vârsta din buletin nu şi aceea la care ma simt :)
Îţi mulţumesc pentru suport si te îmbrăţişez la rândul meu.

B85CSP spunea...

@tasha
Ești mereu binevenită aici. Îți mulțumesc mult pentru încurajări, pentru că rămâi alături de mine și da, ținem legătura.

Daniela spunea...

Imi pare rau... Nici eu nu sunt intr-un punct bun, de aceea nu stiu ce cuvinte de incurajare sa-ti spun.Iti doresc din suflet ca totul sa se aseze si sa fie bine. Se spune ca depinde de noi, dar daca depinde de noi, de ce este lumea in halul asta?! Iarta-ma, poate nu trebuia sa scriu nimic.

B85CSP spunea...

@Dany
E bine că mi-ai scris, părerea ta contează, mai ales că sunt de acord cu tine - nu depinde mereu de noi. De noi depinde cum gestionăm situaţiile. Vezi tu, poţi să ai cele mai bune intenţii într-o conjunctură iar celălalt să facă gesturi care să întoarcă totul pe dos. Se întâmplă, mi s-a întâmplat.
Ce-mi doresc izolându-mă? Tocmai sa evit astfel de situatii.