miercuri, 14 iulie 2010
E ceva ce nu pot sa fac
Sa ma sinucid. Mi-a trecut prin cap, recunosc. Am intrat si eu in fundatura din care nu se mai vedea nimeni si nimic, dar mana nevazuta care m-a tras de par si m-a scos la aer si m-a intors definitiv spre soare a fost copilul si gandul ca fara mine ii va fi mult mai greu decat imi este mie atunci, ca trebuie sa ma intorc din drumul gresit care a dus in zid cat mai aveam timp si sa caut cararea care duce la liniste, bucurii, succes, la normalitate de fapt.
Am suferit cand am aflat ca a murit Madalina Manole ca si cand mi-ar fi murit o ruda apropiata. M-a uluit. Incerc sa inteleg cat de singura, de trista, de deznadajduta sa fi fost incat sa aleaga intunericul cand stia ca lasa singur pe lume un copil mic, si nu pot. Cred atat: ca mintea ei era atat de ratacita incat copilul n-a mai contat.
Azi m-am gandit ca sunt um om norocos pentru ca am copil, ca am parinti, frate si prieteni care sa ma tina de mana, sa ma tina in brate, sa ma ascute, sa ma ajute sa trec prapastia, prapastiile, caci au fost mai multe...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Cred ca oricare dintre noi s-a gandit macar o data in viata la sinucidere, dar dupa ce a trecut de starea de deznadezde, s-a bucurat ca nu a facut-o, indiferent de motive. Probabil ca unii sunt mai pesimisti ... sau nu au avut suficienta rabdare sa descopere ca viata poate fi frumoasa.
hi...
In momentele grele din viata mea...am vrut doar sa adorm si sa nu ma mai trezesc....Dar ...am avut puterea sa merg mai departe.
E un act atât de personal, de intim, de disperat, încât niciodată nu se poate analiza sau înţelege pe deplin. Unii vorbesc de laşitate, alţii de curaj. E un act prea intim ca să fie inclus într-o categorie. Nu putem judeca niciodată din afară. Nu ne putem obiectiva suficient ca să evaluăm ce înseamnă greutăţi pentru fiecare. Tot ce pot spune e că e îngrozitor de trist.
Acum multi ani, intr-un interviu, a spus ca oamenii trebuie sa invete sa traiasca frumos. Am retinut asta pentru ca a fost prima oara cind am auzit ca se poate trai frumos. Stiam ca se poate trai bine, greu sau prost dar niciodata frumos. Am inceput apoi sa urez apropiatilor sa traiasca frumos. Ce simplu si frumos imi suna! Acum nu imi mai suna.
Sper ca si-a trait frumos viata pentru ca de murit, a murit...
@Liviu
... Hm, să trăim frumos. Pare aşa, din altă lume. Ideală.
Şi dacă am vrea, nu ne lasă alţii. E bine să ne propunem, totuşi.
Trimiteți un comentariu