Nu pot trăi fără cafea, fără maşină şi maşinării de spălat, de călcat, de tocat, de făcut curat, fără cărţi şi fără amintirile pe care le am în legătură cu ele.
Nu pot trăi fără carne, pâine şi brânza, fără dulce (care sa miroasă a vanilie de preferinţă), fără zâmbet şi, mai nou, fără ceai.
Cel mai trist şi ruşinos viciu pe care îl am este însă nevoia de bani. Ştiu, am înţeles că va trebui să ma las, guvernul e destul de explicit, Băsescu ne-a obrăzat la nivel de popor prin eroii negativi ai zilelor noastre, sinistraţii, că nu ne mai săturăm de pensii, salarii, diguri şi alte ţăţisme de-astea.
Şi cum dojana a venit de la un om fără dependenţe şi vicii, îmi e ruşine să mai scot nasul în lume.
7 comentarii:
Cred ca nu stie nimeni inca despre viciul respiratului pentru ca inca e gratis la noi in tara ...
Corect. Deşi fără maşină pot trăi, am trăit în România fără ea mult timp, trăiesc şi aici de la un timp fără ea, subscriu la celelalte vicii. Ar fi o idee, să înfiinţăm partidul vicioşilor, ăştia de au tupeul să respire, vorba celui din primul comentariu, de au tupeul să-şi dorească un minimum de condiţii de viaţă... Ba chiar şi al celora care au măgăria să lucreze încă cu statul român, deşi locuiesc prin alte zări, care mai cred în biata Românie... Ce se întâmplă acum trebuia făcut de vreo 10-12 ani, când România nu era încă un cadavru. Acum, e doar o frecţie la un picior de mort şi o problemă de timp pentru colaps... Poate doar un noroc chior să mai salveze ceva...
PS. Bine ai revenit prin Virtualia, eşti tot mai rară pe-aici... Da, toţi suntem sumbri şi necăjiţi, dar avem încă viciul şi tupeul extrem de a trăi.
@Mircea Vladut
Bun venit aici, la mine. E un spatiu al bucuriilor necesare si suficiente si care nici nu costa. Ba, mai mult, o vorba buna si frumoasa, un gand impartasit sunt o avere. Parerea mea :)
@Vocea-de-departe
Despre ce e statul roman si ce vrea el pot sa-ti povestesc mult si bine pentru ca l-am slujit cu credinta 25 de ani batuti pe muchie. In timpul asta am vazut multe din fetele lui, dar niciuna dintre ele n-a fost asa de hidoasa, de hrapareata si de vulgara.
Nu scriu pentru ca sunt ocupata sa traiesc si sa muncesc. Pe rupte. La patron. E funny sa fii fata cea noua la 45 de ani, sa iei totul de la zero. Intre timp va citesc pe voi, sunt aici, aproape.
Multumesc, bine te-am gasit! E prea frumos scris pe blogul tau ca sa mai plec. M-am facut "musafir de meserie".
Mda, înţeleg că vorbeşti de sistemul bugetar, pe care l-am servit şi eu un timp scurt, când încă mai credeam în meseria de dascăl. Mi-a trecut repede, când mi s-a cerut de la obraz şpagă o maşină pentru un post de profesor de franceză, meritat, la un club al copiilor din Bucureşti. În rest, când spun că lucrez pentru statul român, mă refer la faptul că plătesc impozitele pe care mi le ia cu ambele mâini şi care nu se regăsesc în nimic pozitiv.Altfel, lucrez în sistem particular cam de prin 2001-2002. (Redactorii şi traducătorii de film şi documentare au doar pasiunea pentru meseria lor care-i plimbă prin multe aspecte ale realităţii, altfel statul îi jupoaie mai rău decât pe alţi prestatori de muncă de creaţie. Glorie ? Pfff... Cine se uită la generic să citească numele traducătorului ? Bani ? Pfff... Timp liber, vacanţe ? Nu poţi mai mult de-o săptămână, fiindcă nu poate apărea pe ecran o bandă cu "traducere nedisponibilă, traducătorul e şi el în vacanţă sau e bolnav". E o lume mică, suntem puţini şi extrem de specializaţi deh...) :)
Şi felicitări fiindcă ai curajul s-o iei de la zero. E admirabil. În toate domeniile. Dar mi-ai lipsit, fiindcă îmi place scriitura ta şi îmi plac temele tale. Şi eu am făcut asta cu saltul de la zero şi s-ar putea s-o mai fac o dată în altă ţară, dacă mai cresc mult impozitele în România, cu tot regretul pentru traducerea de documentare, pe care o iubesc mult. Om vedea... (brrr, am prea multă logoree, mi se mai întâmplă...)
Trimiteți un comentariu