Îmi lipseşte

...Radioul de dinainte de '89.
Mai ales Răspundem ascultătorilor pentru că am avut nevoie să aflu unde şi dacă mai este pe undeva arhiva unei fabrici care nu mai există şi a trebuit să-mi pun la bătaie calităţile de detectiv, atât cele native cât şi cele dobândite. Tot aşa, nu ştiu cine îmi poate spune cum pot să scap de un alcoolic care are adresa din buletin la mine acasă (întrucât îmi e soţ, dacă te iei după acte) care nu vrea să se trateze singur şi pe care doctoriţa de familie nu-l îndrumă către balamuc, căci acolo am aflat că se tratează această pseudoboală, desigur tot pe baza investigaţiilor proprii. L-am întrebat şi pe Google dar, pe lângă faptul că răspunsurile întoarse erau atât de numeroase încât o săptămână aş fi avut ce face, unele mi s-au părut de-a dreptul la mişto.
Îmi lipsesc emisiunile de dimineaţă de la radio, vocea lui Viorel Popescu, felul în care îşi construia frazele când transmitea informaţii banale dar foarte utile (câte minusuri sau plusuri arată termometrele atunci, chiar atunci când eu trebuia să mă decid câte cojoace să pun mine când ies din casă), îmi lipseşte limba română corect rostită şi dicţia impecabilă, timbrul, muzica aia, câtă şi cum era.
Mi-e dor de emisiunea de dedicaţii muzicale alcătuită după chipul şi asemănarea realizatorului, oricât de paradoxal pare, de vocea doamnei Lucia Popescu-Moraru...
În altă ordine de idei, despre radiourile din zilele noastre, numai de bine! Cu amendamentul că eu nu gust farsele unui actor-comediant-om-de-radio-şi-de-televiziune care se înjură, într-o limbă a unei naţionalităţi conlocuitoare de circulaţie din ce în ce mai internaţională, cu o distinsă doamnă, de profesie vrăjitoare, reprezentantă a minorităţii respective. Nu, cu atât mai puţin dimpreună cu cafeaua. Şi nici ultimele hit-uri, fie că sunt lansate de taraf-uri sau house-uri.