Deja-vu

... Ştiam eu că lipseşte ceva. Titlurili academice. Naţionale, pentru început. De la o academie de nişă, deocamdată. Mă chinuia un gând: unde e limita faţă de Ceauşescu. Acum m-am liniştit. Reales a fost, bocul boc de patru ori, Elena din ce în ce mai mare şi mai tare, că şi aia mică a mai crescut şi nu mai dă în gropi cu pluralul, scutul i-a venit de hac mai nou, Marea Adunare Naţională are zilele numărate iar aia ca legea se dovedeşte a fi doar o plastelină, chiar dacă pe cutie scrie Constituţie. Desigur, senzaţia mea de deja-vu e de la vreme, nicidecum de la vremuri, că doar ce luasem formă de ghiocel şi m-a prins zăpada babelor cu clopoţelul deschis. Deci, să fie clar: numai natura e mereu surprinzătoare. Restul am mai văzut, am mai trăit...