vineri, 26 februarie 2010

Adio, Kafka

Acum pot. Orice.
Să fac politică, dacă vreau, să ma dau cu părerea fără să şoptesc şi să dau televizorul mai tare, fără să-mi fugă primul gând la celular. Teroarea a luat sfârşit, nu mai sunt obligată să-l am mereu deschis, lângă ureche când dorm, nu se mai revarsă din el grohăituri şi cotcodăceli placide.
Pot să vorbesc cu oricine, oricât de prinţ, ziarist, om politic, diplomat sau infractor ar fi, român sau străin, fără să dau explicaţii de ce şi cum.
Nu mai trebuie să spun unde plec când plec din oraş sau din ţară, unde locuiesc, cu ce călătoresc, pe ce bani, cu cine mă întâlnesc şi de ce.
După optsprezece ani, psihiatrul mi-a spus că ajunge. Pe scurt, am devenit o "nesimţită" cu acte în regulă, dar nu mai trăiesc în Kafka.

5 comentarii:

Marius spunea...

te inteleg perfect. Eu am facut pasul asta acum vreo 13 ani ... :)

B85CSP spunea...

Mulţumesc, Marius! Nu e uşor, dar e aşa de bine... :)

La Rose Jaune spunea...

Bravo! Ce e mai de pret decat libertatea?! Curaj, putere si sansa!

B85CSP spunea...

Bine ai venit! Mulţumesc.
Punct şi de la capat. Să încep o altă viaţă la 45 de ani e o experienţă...

Dream Girl spunea...

:)))foarte foarte tare:x