Cea mai pregnantă amintire pe care o am din primele mele zile la oraş este o senzaţie. Aceea că mă aflam într-un carusel, lucru care m-a obligat să măresc ochii şi să-mi ascut mirosul cât puteam de mult ca tot ce îi deosebea pe oamenii aceia, trăitori aici de mulţi ani să-mi devină cunoscut şi familiar în timpul cel mai scurt. Îmi doream cu ardoare să devin "de-a casei" în orice loc al oraşului, nimic să nu mă trădeze că nu aş fi crescut aici. Nu am pretins niciodată că m-am şi născut aici. Sunt şi am fost mereu mândră cu satul meu, însă am avut momentele mele de timorare şi de stângăcie pentru că vedeam că orăşenii erau altfel.
A fost modul meu de adaptare.
Nu mi-a trecut nici o clipă prin cap că restul lumii trebuie să mă accepte şi să mă suporte indiferent cum mă port, cum mă îmbrac, cum, cât şi când vorbesc... Am grijile astea pentru că îmi pasă şi pentru că respect şi mă respect. De aceea mă simt îndreptăţită să pretind nici mai mult nici mai puţin decât să fiu tratată la fel.
Orăşeni se fac şi azi. În fiecare zi cel puţin o fată (şi/sau băiat) coboară pe un peron de gară sau autogară cu dorinţa de a trăi la oraş dar nu mai văd la ele (şi nici la ei) vreun gând, ca să nu mai zic vreo tendinţă de a sta în banca ta şi a te uita la alţii până te lămureşti ce şi cum cu viaţa la oraş.
Dar ce vorbesc eu aici de bun simţ şi bune maniere când n-are ce să caute la oraş cineva care nu ştie cum se foloseşte o budă cu scaun, colac şi dispozitiv de tras apa?!? Nu contează dacă e publică sau privată, a ta de-acasă.
Înţeleg că ce e civilizaţia şi ce vrea ea nu se învaţă în toate casele în care barza lasă copii, dar adaptarea ar trebui să fie în natura umană. Umană zic, pentru că eu încă îi consider oameni pe concitadinii mei, deşi ei se încăpăţânează să mă contrazică zi de zi. E plin de neadaptaţi la viaţa de oraş pe trotuare şi pe carosabil, în parcări, săli de spectacol, stadioane, în instituţii de tot felul. După cum aruncă cocoloşul de hârtie, mucul de ţigară, nelipsitul pet din care suge un ceva colorat, după cum foşneşte celofane sau plescăie indiferent că mănâncă sau doar rumegă îl vezi imediat cam la ce stadiu de evoluţie se găseşte...
De ce modelul "ca la uşa cortului" prinde şi e mai la îndemână decât "cu decenţă şi bun simţ"?!? De ce a devenit cool stilul jegos?!?
Mare lucru şi adaptarea asta şi nebănuite legile ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu