O zi, multe povesti...

1 Septembrie. Azi a venit toamna. Calendaristic.
Grig implineste niste ani. I-as spune "La multi ani!", dar mi-e teama ca s-ar putea sa-l intristez. Tot anul nu i-am spus o vorba (nici nu stiu daca mai traieste!) si vin acuma sa-i spun bla-bla-uri conventionale?! Mie nu mi-ar pica bine... Daca nu-i spun, poate sa se intristeze ca nu mi-am amintit de el nici macar de ziua lui... Cum o fi mai bine sa-l intristez?! Pana pe seara ma mai gandesc, mai dau cu banul...
Tot azi implinesc 16 ani de munca numai in acest loc... Ar trebui sa sarbatoresc? Nu simt asta. Simt doar un gust de cocleala pe care nu mi l-ar spala nici o sampanie si nici o tarie. Nici o prajitura nu mi-ar sterge grimasa. Ma simt amortita si obosita de atata stat intr-un loc. Prea multe reguli, prea mult timp, prea multe fete noi. Prea... Colegilor mei de azi le amintesc de secolul trecut iar eu, fara sa vreau, ii compar cu oameni de pe vremea mea, lucru care nu-i avantajeaza. Ii raportez mereu la fiinte devenite ideale odata trecute in poveste, imi dau seama ca nu e corect, dar nu pot sa ma abtin...
Ciudatenia acestei zile este ca intre cei 16 ani de munca ai mei si Grig exista o legatura. Poate ne intristam impreuna... Mi-ar placea sa ne imbatam tare-tare, asa cum nu cred ca am fost vreodata, sa plangem, sa radem, sa ne amintim de tot ce-am trait impreuna, de tot ce-am impartit... pentru ca am trait tot si am impartit tot si nu o zi-doua, ci sapte ani...
Mda... Ce zi!