Prima iubire

Povestea ei incepe in martie 1971
Este a 5211-a.
Primul a fost un domn distins care a iubit-o, a ingrijit-o, a respectat-o, a plimbat-o in Europa Comunista (avea pansonat pe jante numere de Cehia si Ungaria, un fel de viza de trecere a frontierei pentru autoturisme, la vremea aceea). Pe atunci domnii stiau cum se intretine o "amanta" ...
Au facut impreuna 38.000 de kilometri in trezeci si unu de ani. O iubire frumoasa, un romantism din alte vremi...
Cand am cumparat-o eu, era o bunicuta, insa frumusetea naturala invinsese timpul. Inca ii scanteiau oglinzile desuete si nichelate, barele ferme din fata si din spate, iar insemnele blazonului familiei nobiliare carei ii apartinea erau intacte. Pour les connaisseures, tampoanele lungi din fata si din spate aratau ca facea parte din seria limitata de "originale, cu piese frantuzesti", preferate celor "tinere" in orice context.
Era ciudata! Avea un volan mare, ca de camion, un schimbator de viteze inalt, ca pentru un autobuz si, la creme de la creme - frana de mana sub bord, ca o maneta care se tragea printr-o miscare usor insurubata/desurubata...
Am simtit-o a mea de cand am vazut-o, desi nu eram decat o soferita incepatoare si tomnatica, insa fan Dacia, cu un bagaj de cunostinte (teoretice) in ale mecanicii destul de consistent, lucru care i-a permis celui care mi-a vandut-o sa-mi speculeze aceasta slabiciune. M-a facut sa scot din buzunar ultimul ban (1100 dolari americani in anul 2001 erau bani multi!). Multi nu pentru aceasta batrana doamna, ci pentru ca nu era in regula din punct de vedere legal. Avea doua probleme - apartinea unui mort, iar mortul mort fiind se afla in imposibilitatea de a o mai radia din circulatie, si poseda o instalatie de gaz clandestina si tiganeasca (de arama!), improvizata de la un capat la altul... Doar atat...
In rest, arata impecabil, mergea perfect, era 85% originala.
O zi, am jelit si am incercat s-o duc inapoi la al de mi-o vanduse, sperand sa-mi repar greseala.
A doua zi am dus-o la parinti, s-o prezint. N-am fost in stare sa iau prima curba langa bloc fara sa ma urc pe masinile parcate. A luat-o fratele meu si sotu' personal pe sus ca s-o repuna pe carosabilul pe care ar fi trebuit sa ruleze o masina...
A fost primul si singurul incident neplacut intre noi. A vrut sa-mi demonstreze de la inceput cine face regula. Si s-a tinut de cuvant.
A facut din mine un sofer adevarat, pentru ca ea era o masina adevarata... M-a iubit. In felul ei. Nu m-a lasat niciodata cand chiar mi-a ars buza dar mi-a jucat feste (de care am ras amandoua!!!) in plin centru al orasului, sa se uite lumea la noi, sa ne vada ca suntem frumoase si... neajutorate!!! Am fost dive fara sa ne propunem, s-a claxonat si s-a "aclamat" in cinstea noastra de cateva ori. Pe politistul din intersectia de la Unirea daca il intrebi de ea, si-o aminteste sigur! N-avea cum sa uite cum a impins-o, cu sapca data pe spate, cu ochii iesiti din orbite, cu burta iesita din curea... Eu, novice, muream de rusine... Ea zambea! Cum numai acest model stie sa zambeasca...
O iubesc. Mereu am iubit-o. Am inteles-o. Si ea pe mine. A fost ca un cal naravas - i-am pus greu seaua, dar si cand i-am pus-o...
Stie multe despre mine. Fapte. Senzatii. Temeri. Bucurii. Secrete. Rasul. Plansul.
M-am simtit ocrotita cat am condus-o... Eu pe ea? Ea pe mine?
Ma doare ca nu ii pot da statutul pe care il merita. Acela de bijuterie de lux, de epoca... S-o expun la saloane, s-o las sa-si arate calitatile in raliuri...
Ma simt vinovata ca la mine a murit... Ar putea spune inca multe.
Mie, in orice caz...