Am depus deja marturie ca fericirea exista.
Azi depun marturie ca prietenia exista. Toate gandurile acestei zile se impletesc intr-unul: recunostinta.
Am ridicat ochii spre Cer si, e putin spus ca am multumit, ca am acesti prieteni si ca mai am parintii in viata.
In ultimele cateva zile m-am biciuit fara mila si m-am dispretuit pentru trufia nebuna de a pretinde ca pot sa controlez realitatea de la inaltimea valului de fericire pe care plutesc.
Sunt recunoscatoare ca mi s-au dat in aceasta viata acesti oameni, aceasta zi cat un anotimp, cat o varsta.
2 comentarii:
E frumos. E reconfortant că măcar pentru unii, marea fericire există. Că părinţii există. Părinţi vii. Părinţi adevăraţi. Prieteni adevăraţi. Alţii, secvenţial ghinionişti, au mici bucurii. Iar alţii, ghinionişti rău, nu au deloc. Păstrează cât mai mult şi profită cât mai mult de certitudinea fericirii. E preţioasă. Şi rară.
@Vocea-de-departe
Draga mea, fericirea mea sper sa-ti dea curaj. Se poate. Au fost zile cand m-am uitat la viata mea ca la un film, asteptand sa vad finalul... As vrea sa simti ca nu sunt deloc egoista si impart ce traiesc cu tine. Cu voi. Eu am descoperit lucrurile simple. Descopera CEVA-ul acela care sa te tina la suprafata. Daca simti mana mea, umarul meu langa al tau, cu atat mai bine.
Trimiteți un comentariu