Cu noi treaba sta cam asa : eu te pomenesc in rugaciunile mele (suprema declaratie de dragoste la care m-am priceput), iar tu mi te adresezi cu nick-ul/porecla/alintul unei tipe din lista de linkuri...
Desigur, nu ma asteptam sa gasesc un teren virgin in inima ta, asa ca zi ca n-am inteles, fiind mai de langa Dunare de felul meu...
M-am suparat, m-am enervat, am suferit in tacere. Te-am trecut iar prin gama de sentimente de la bucuria cu care te-as strivi sub calcai, ca pe un gandac, pana la senzatia de curent electric pe care o simt cand ma atingi, dar nu renunt la tine pentru ca asta ar face oricine. Eu nu sunt asa. Am venit sa-ti spun aceasta propozitie - Eu nu te voi mai lasa niciodata. Tu daca vrei sa ma lasi pe mine, atunci... bine. Dar nu abandonez. Am devenit inteleapta si stiu ca relatiile alevarate (de prietenie, de iubire, de colegialitate, de... orice fel) sunt cele care rezista in timp. Deci, sa ne daruim Timpul.
P.S. - Am pus fata in fata prostia asta pe care ai scos-o pe gura, cu privirea grea, de o tristete cum n-am vazut in viata mea, cu care m-ai petrecut acu ceva timp, intr-o noapte geroasa cu luna plina. Prefer sa ma chemi cu orice nume vrei, dar sa ai ochii veseli si luminosi si sa pot mereu sa ma cuibaresc la pieptul tau cand voi fugi de oameni, de cutremur, de mine... Chiar daca voi vrea sa fug de tine tot la pieptul tau am sa ma adapostesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu