Poveste

Dintr-o poveste intotdeauna te alegi cu ceva. O invatatura.
Dar sa va spun povestea.
Ea il iubea pe el. El nu iubea. Iubise. Suferise. Asteptase.
Ea traise ceva ce parca nu era viata ei.
El ar fi vrut sa traiasca, dar dupa regulile lui.
Ea ar fi vrut doar sa fie lasata sa-l iubeasca - fara reguli, dincolo de ele. Asa, la senzatie, la placere, la "hai sa vedem cum pot sa te bucur azi, cum pot sa-ti fiu aproape". Ce voia in schimb? O licarire in ochii de smoala, un zambet, o imbratisare, o tigara la un pahar de vin rosu, o mana calda pe genunchi, pe spate... Un gest omenesc.
Credea ca va ajunge la sufletul lui. Ca-l va intoarce cu fata catre lumina.
Stia, din alte povesti, ca iubirea invinge totul.
Ea era personajul pozitiv - ea iubea. Raul? N-are chip. N-are inceput si sfarsit. E dincolo de oglinda. Cum sa te lupti cu ceturile groase... Doar nu esti Stefan cel Mare la Vaslui :)
Ea nu s-a antrenat pentru lupta in mlastini. A crezut ca puterea iubirii face minuni.
Ziua s-a terminat repede. O scena de film alb-negru, cu doua chipuri in sepia - ea plecand, el petrecand-o cu privirea, in poarta. Ea n-a vrut sa plece. A venit sa stea... sa daruiasca, sa fie fericita...
Nici el n-a vrut ca ea sa plece. O asteptase. O dorise? Dar n-a oprit-o.
N-a tinut-o de mana, n-a luat-o in brate, n-a chemat-o. N-o vrea? Numai ea il vrea?
Ce poveste e asta? Ati inteles ceva? Ati invatat ceva?
----------------------------------
Azi el e undeva prin casa.
Ea merge pe strazi si plange. Il iubeste.
A citit candva o poveste si acolo zicea asa: "Eu daca iubesc un om, il iubesc cu nevasta, cu copii, cu caine, cu pisica, daca le are, cu amanta, daca o are". Dar, poveste cu poveste nu seamana...
O intreaba lumea - De ce plangi? Nu stie. Nu vrea sa planga, nu vrea sa-l iubeasca, nu mai vrea nimic.