Wishes

A venit Mos Nicolae si mi-a adus ce mi-am dorit.

A trecut peste mine ca acest monster truck iar acum incerc sa ma recompun.

Adevarat a zis cine a zis - ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca...

Iunie, 2008

Ciudatul an 2008 s-a intalnit cu anii mei din urma, alti ani ciudati, dar in alt mod - anii de liceu.
Varsta de acum fata in fata cu beatitudinea tineretii...
Nu ca acum n-as fi tanara... dar atunci nu stiam ce sa fac cu atat de multa tinerete in vreme ce acum nu stiu cum sa fac sa trag de ce mi-a ramas sa-mi ajunga cat mai mult.
2008 m-a pus fata in fata cu oameni care mi-au marcat viata (ce cliseu!!!) - profi cu har, cu stiinta de a creste copii si de a modela in lutul rebel, in compozitii diverse, a innobila si a slefui, a impodobi cu pietre si filigrane materii amorfe si diverse...
Am iubit-o pe profa de engleza care si-a riscat postul transferandu-ma de la grupa de rusa (dupa 6 ani de rusa) la cea de engleza, desi nu facusem nici un an de engleza la scoala. In anii comunismului era un act de curaj si din partea ei, si din partea mea... Engleza pentru mine a fost apoi un mod de viata - cariera, acces la lumea libera...
L-am iubit pe proful de romana, pe profa de romana care mi-a fost si prietena, pentru ca m-au indrumat spre Platon cand era important ca lumea sa mi se dezvaluie ca avand un rost, ca m-au facut sa citesc Petru Dumitriu care nu era in programa scolara (era chiar interzis, fiind transfug), ca m-au crescut in biblioteci, cinematografe, cenacluri...
Dupa 25 de ani ii iubesc altfel pe acesti oameni - cu lacrima de recunostinta si cu regretul ca n-am fost mai buna atunci cu ei, atat de buna cat ar fi meritat. Le-am spus-o si mi-au raspuns, ca niste soldati "ne-am facut meseria, si a fost o placere sa lucram cu voi; ati fost o generatie buna."
Despre colegii mei, altdata... Merita ceva special, au fost aparte - si atunci, si dupa 25 de ani.

Oameni dragi

Fiica mea















Finutzu













Flavius, nepotul

Anca Parghel

Sa invatam de la ea sa nu cedam, sa zambim, sa iubim, sa credem...


Anca Parghel - Smile

Asteptand in statie

Sunt trista!
Tocmai ce a trecut o sansa pe langa mine...
Lasa, sansele astea sunt ca masinile I.T.B.-ului – vine alta! Era si un truc cu tigara – cum aprinzi una, vine masina… Deh, eu m-am lasat de fumat acum vreo trei luni…
Dar am rabdare.
In asteptarea sansei, in lipsa tigarilor, am sa merg la scoala. Mos Nicolae mi-a adus deja cadoul - sambata, pe 6 decembrie, am cursuri de la 9 la 18, sute de pagini… Am sa ma afund in ele cu totul si metafizica o sa fie doar un obiect de studiu. Sigur, voi lua note mari la examene – tot ce scrie in cartile alea eu am trait deja.
E destul de citit, deci am rezolvat si Craciunul.
De ce-as fi trista ?!...

Onoarea

Femeile cu experienta din familia mea (bunica, matusile) mi-au explicat, pe cand incepusera sa-mi mijeasca sanii si sa-mi apara primele fire de par la subsuoara si in ale locuri, cum ca baietii sunt cei mai mari dusmnai ai mei. Vor incerca mereu sa-mi fure ce am mai bun – “onoarea”, vor “profita” de mine si ma vor parasi apoi, dupa care vor povesti si altora ce naiva am fost.
Daca respectabilele mele rude au avut dreptate, nu e cazul sa discut acum. Au fost cazuri si cazuri, oameni si oameni. M-au parasit si barbatii pe mine, am fost si eu in postura de a rani. Lectia lor nu a fost in stare sa ma faca sa ma tin departe de barbati.
Mai ales ca n-a fost chiar asa – nu fiecare barbat a vrut sa ma duca direct in pat, dar nu s-a intamplat niciodata sa nu incerce “sa ma vrajeasca”, iar cand mi-am dorit sa ajung “aproape” de cineva, aceasta s-a intamplat. Am fost primita bine, domnii respectivi au fost fericiti si onorati de oferta (sau cel putin au avut cavalerismul sa ma faca sa cred ca este asa).
Ce se intampla, insa, de la o vreme, ma pune pe ganduri.
Am in jurul meu barbati care prefera sa potriveasca piese de puzzle in loc sa-si petreaca niste ore ”respirand” o femeie . Sau la meci, in fata televizorului, sau la “una mica” cu prietenii. Raman uimita de alegerile pe care le fac atunci cand au variante intre femei si sticle, femei si stadioane, femei si … jocuri. Toata filozofia despre partea masculina a speciei noastre mi se prabuseste in cap.
Poate gresesc, e valabil numai pentru o categorie de varsta - middle age. Sa incerc 50+?… Poate 28+? ar fi o idee…
Fara discutie, batranele doamne din familia mea nu au intalnit barbati responsabili, ca cei din zilele noastre, care sa nu aiba alta grijja decat onoarea unei femei…
De la Nenea Iancu stim ca orice onoare poate fi “reperata”.Chiar si a lor.

Free Hugs all around

<<Îmbrăţişări gratuite în centrul oraşului
Violeta PAVELESCU
Luni după-amiază, prima zi din săptămână. Entuziasm lipsă, nici măcar simulat, că doar era 1 decembrie. În buricul târgului, în faţa mall-ului, nişte tineri cam prea fericiţi „iau ostatici” trecătorii, oferindu-le … îmbrăţişări gratuite. Şi zâmbete. Tot moca. Motivul lor? „România e morocănoasă şi vrem să îi oferim voie bună”. Deşi ce e gratis nu e scump, unii trecători nu s-au înghesuit la o porţie sănătoasă de îmbrăţişări tinereşti, continuându-şi incursiunea în cotidian, fără îmbrăţişări. Ora 12: România rămâne morocănoasă. Ora 13: Constanţa primeşte îmbrăţişări gratuite în plină numerotare a voturilor: „Au fost unele persoane care pur şi simplu au sărit în braţele noastre”, spune Şerban Sorin Alexandru, anul I la Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius“. Cei indispuşi au răsplătit oferta unui free hug cu poşete în cap sau cu pură ostilitate, de la caz la caz, fapt care nu i-a descurajat, însă, pe tineri, ei continuând să abordeze trecătorii cu aceeaşi exuberanţă: „Vreţi o îmbrăţişare gratuită?”.
Proiectul „Free Hugs” (îmbrăţişări gratuite) nu a fost implementat pe plaiurile mioritice, el având în spate o istorie demarată de australianul Juan Mann, care a început această campanie în 2004, după ce a fost îmbrăţişat de un străin. Acest fapt l-a impresionat atât de mult, încât a pornit un adevărat curent de îmbrăţişări publice, necondiţionate, oferite necunoscuţilor. Doi ani mai târziu, „Free Hugs” devine o mişcare de notorietate internaţională, odată cu lansarea hit-ului „All the same” a celor de la Sick Puppies, melodie care devine cântecul campaniei. >>

Eu stiu alta poveste a imbratisarilor - dl.Mann a coborat dintr-un avion, pe un aeroport si nu a fost asteptat de nimeni. S-a simtit trist si abandonat, asa ca si-a pus o pancarta pe care a scris FREE HUGS si a luat-o prin oras. Trecatorii il priveau cu mirare si-si vedeau de drum. Totusi, cineva l-a imbratisat - o doamna trista care in acea zi isi pierduse catelul.

La noi, ca la noi. La altii e asa