este lupta creierului să închidă uşa în nasul zilei, zi care nu vrea să plece şi împinge aceeaşi uşă, pe dinafară. E momentul în care ochii privesc înăuntru, în minte şi suflet, la gesturi şi feţe care s-au agăţat acolo, scame colorate. E timpul vocilor care amuţesc când zgomotele luminii se aud.
5 comentarii:
E ciudat ca sufar de insomnie atunci cand sunt cel mai obosita.Nu-mi place...
Cutesc,scriu,TV...pana cand imi pica genele...
Se intampla...cand ochii vad prea multe si sufletul e prea plin...
Eu sufar de insomnie atunci cand ma macina multe ganduri, griji, carari ajunse la rascruce. Dar e firesc cred, nu?
E o stare de veghe, când admiri somnul Pământului şi-n vene-ţi curge invidia liniştii lui.
Desi e doar nesomn, are atatea fete cati insomniaci...
Eu simt la propriu cum creierul meu se straduieste sa inchida usa in nas unor chestii care se agata cu dintii si ghearele sa ramana cu mine. Si nu creierul invinge intotdeauna...
Trimiteți un comentariu