Ceea ce e cu adevărat important

... Mă străduiam să mă adun într-un făraş. Primisem lovituri grele şi repetate pe care atunci, pe moment, le-am încasat cu zâmbetul pe buze, calm şi demn. Aşa am gândit că trebuie să mă prezint în faţa asistenţei, să ies din scenă în picioare, chiar dacă dâra de sânge a rămas în urma mea şi ştiu că foştii colaboratori apropiaţi, o adulmecă cu nesaţ.
... Mă mişcam prin viaţa mea ca printr-o telenovelă chicioasă, năpădită de personaje prea tuşate, prea într-un fel sau altul pentru a fi reale care creau situaţii anormale la care şi eu reacţionam cu un comportament nenatural.
...Calculatorul s-a înţeles cu maşina să intre în concediu medical împreună, deodată şi simultan ca să-mi fie clar că planetele s-au aliniat şi că oricât aş căuta o evadare fie în largul zării, fie în virtual e inutil.
... Simt că în casa mea ceva pute. Rău. Pe zi ce trece mai tare. Gustul şi mirosul cafelei sunt alterate, nici florile nu mai reuşesc să estompeze duhoarea. Ştiu că e vina mea, că nu curaţ locul mai des şi mai bine. Ştiu că ar trebui să curăţ locul de tot, definitiv dar nu sunt în stare să arunc în stradă un animal bătrân şi bolnav, ale cărui singure bucurii sunt sticlele şi conţinutul lor. Acest defect se numeşte milă. Cold as charity, zic englezii. Cold, cold...
..........

A sunat telefonul şi s-a auzit: ai nevoie de service, te simt după voce - hai la Constanţa. E doar terapie? Chiar nu contează. Cu adevărat important e că ai dat acel telefon, atunci.