31 Iulie

Am depus deja marturie ca fericirea exista.
Azi depun marturie ca prietenia exista. Toate gandurile acestei zile se impletesc intr-unul: recunostinta.
Am ridicat ochii spre Cer si, e putin spus ca am multumit, ca am acesti prieteni si ca mai am parintii in viata.
In ultimele cateva zile m-am biciuit fara mila si m-am dispretuit pentru trufia nebuna de a pretinde ca pot sa controlez realitatea de la inaltimea valului de fericire pe care plutesc.
Sunt recunoscatoare ca mi s-au dat in aceasta viata acesti oameni, aceasta zi cat un anotimp, cat o varsta.

Siesta

Am facut poza printre zabrele de gard si obliga la un exercitiu de imaginatie. Perdeaua de fundal era de fapt un baldachin care pornea dintr-o ramura a copacului, inconjurand patul.

De la noi, de la Mare

...Am mancat BINE, am dormit PROST, am fost servita BINE, am calaltorit BINE (e timpul sa-mi iau din nou rovinieta!).
...Am respirat, m-am plimbat, am oferit si mi-am oferit un week-end placut.
Vacanta placuta!

You'll see

De ce?
- Pentru ca-mi place melodia si transpunerea ei video.
- Pentru ca-mi place Madonna asa, in aceasta etapa a vietii ei de femeie,
a carierei ei.
- Pentru ca mi-e dor. De viata mea trecuta. De viata mea viitoare.
- Pentru ca cred si pot tot ce poate "eroina".

Priveghi

A innoptat in mine lanul
cumpanit intre rug si stea.
A innoptat in mine ploaia veche de Sfantul Ilie
Si ochiul incercanat al lunii.
As aduce la tarm valul si tipatul pescarusilor,
Infinitul, firul de nisip.
As aduce la tarm brazda trasa
Sub ramura caisilor
Privghi pentru oul de lut...

18 martie 1981

Carpe diem

Gerard Joling - Ticket To The Tropics

Locuieste la urmatoarea intersectie insa vine dinspre acel "incotro" catre care
m-au purtat visele mele interzise. E un print din Levant si e tot ce poate sa-si doreasca o femeie.
Il invat, adica incerc sa-l descifrez, sa-l cunosc. Accept ca orice teritoriu nou poate ascunde capcane, insa simt ca ma aflu la acel inceput de lume in fata fructului oprit.
Adam ispitind-o pe Eva, cu marul in mana s-a mai vazut? Eu cred ca da, dar nimeni n-a marturisit despre asta...
Eu cred asa: ca Adam a omorat Sarpele si a luat marul... Unde-l tine, treaba lui. Poate l-a prefacut intr-o carte... Poate l-a ascuns in vreo salata... Poate ca l-a pus in sosul pentru paste...
Adam e un tip taaare ingenios! L-a stors bine de informatii pe Sarpe inainte de
a-i lua marul despre ce si cum cu ispita. Si pe pamant a ramas numai el sa ne ispiteasca pe noi, bietele Eve ...

Iertata fie-mi erezia, dar e asa cald afara, sunt inca in Bucuresti desi sunt in vacanta... Cand traiesti paradoxuri din astea, ai circumstante, sper...
Plus ca e iulie, e scoala de vara. Explorez. Privesc, notez, observ...
Carpe diem... Carpe diem... murmura asfaltul incins al orasului, caisul greu de fructe din gradina parintilor mei si... printul meu din Levant...

In arsita noptii

Am cunoscut un barbat care mi-a pus in mana o carte. Fotografie si poezie din tara lui.
Mai intai mi-a oferit ceaiul copilariei sale – earl gray. Aroma de bergamota m-a impresionat, insa nu merge fara miere.
Am vorbit. Dupa o vreme mi-a pus in mana inca o carte - gandire pura, cristalizata si rebela din tara lui.
Noaptea era din ce in ce mai fierbinte. Aveam in mana, la un moment dat, trei carti. Doua de Gibran.

Lectia de zbor

Mainile strans legate in chingi. Picioarele "asigurate". Mainile tale pe soldurile mele, pe umeri, in par. Iti simt respiratia langa ureche, pe obraz...
Ma arunc in gol. Nu ma tem cata vreme esti aici.
Sunt vulnerabila? Ma simt pasare. Plutesc eleganta, usoara, subtire, diafana si fericita cata vreme te simt aproape.
Inima imi bate, stii cum daca ai tinut vreodata in palma o faptura a cerului. Intorc spre tine un ochi speriat si rugator. Stiu ca viata mea marunta si firava se poate curma oricand, insa imi las grumazul in palmele tale si ma arunc in gol iar si iar...
Mi-ai odihnit tampla in palma ta, ti-ai lipit inima de inima mea si timpul s-a oprit in loc. Lumea toata a ramas in afara acestui cerc pe care viata l-a inchis plecand si intorcandu-se in mine sub mana ta, sub fierbinte rasuflarea ta...

Voi pastra mereu aceasta amintire. O voi lua cu mine in mormant.
Restul amintirilor ti le las tie.

De la o vreme...

...Ma urmareste dorinta de a avea un copil.
E o nebunie, daca iau in calcul contextul exterior al fiintei mele, insa ea mi-a venit din interior si e perfect legitimata de ceea ce traiesc.
Daca o fi sa fie si sa mi se intample, am sa fac acest copil?...
Mai bine imi fac un tatuaj... Sau ma apuc de pictat, de fotografiat... Mai bine invat o limba straina. Japoneza. Sau greaca.
Mai bine... nu.

Prima iubire

Povestea ei incepe in martie 1971
Este a 5211-a.
Primul a fost un domn distins care a iubit-o, a ingrijit-o, a respectat-o, a plimbat-o in Europa Comunista (avea pansonat pe jante numere de Cehia si Ungaria, un fel de viza de trecere a frontierei pentru autoturisme, la vremea aceea). Pe atunci domnii stiau cum se intretine o "amanta" ...
Au facut impreuna 38.000 de kilometri in trezeci si unu de ani. O iubire frumoasa, un romantism din alte vremi...
Cand am cumparat-o eu, era o bunicuta, insa frumusetea naturala invinsese timpul. Inca ii scanteiau oglinzile desuete si nichelate, barele ferme din fata si din spate, iar insemnele blazonului familiei nobiliare carei ii apartinea erau intacte. Pour les connaisseures, tampoanele lungi din fata si din spate aratau ca facea parte din seria limitata de "originale, cu piese frantuzesti", preferate celor "tinere" in orice context.
Era ciudata! Avea un volan mare, ca de camion, un schimbator de viteze inalt, ca pentru un autobuz si, la creme de la creme - frana de mana sub bord, ca o maneta care se tragea printr-o miscare usor insurubata/desurubata...
Am simtit-o a mea de cand am vazut-o, desi nu eram decat o soferita incepatoare si tomnatica, insa fan Dacia, cu un bagaj de cunostinte (teoretice) in ale mecanicii destul de consistent, lucru care i-a permis celui care mi-a vandut-o sa-mi speculeze aceasta slabiciune. M-a facut sa scot din buzunar ultimul ban (1100 dolari americani in anul 2001 erau bani multi!). Multi nu pentru aceasta batrana doamna, ci pentru ca nu era in regula din punct de vedere legal. Avea doua probleme - apartinea unui mort, iar mortul mort fiind se afla in imposibilitatea de a o mai radia din circulatie, si poseda o instalatie de gaz clandestina si tiganeasca (de arama!), improvizata de la un capat la altul... Doar atat...
In rest, arata impecabil, mergea perfect, era 85% originala.
O zi, am jelit si am incercat s-o duc inapoi la al de mi-o vanduse, sperand sa-mi repar greseala.
A doua zi am dus-o la parinti, s-o prezint. N-am fost in stare sa iau prima curba langa bloc fara sa ma urc pe masinile parcate. A luat-o fratele meu si sotu' personal pe sus ca s-o repuna pe carosabilul pe care ar fi trebuit sa ruleze o masina...
A fost primul si singurul incident neplacut intre noi. A vrut sa-mi demonstreze de la inceput cine face regula. Si s-a tinut de cuvant.
A facut din mine un sofer adevarat, pentru ca ea era o masina adevarata... M-a iubit. In felul ei. Nu m-a lasat niciodata cand chiar mi-a ars buza dar mi-a jucat feste (de care am ras amandoua!!!) in plin centru al orasului, sa se uite lumea la noi, sa ne vada ca suntem frumoase si... neajutorate!!! Am fost dive fara sa ne propunem, s-a claxonat si s-a "aclamat" in cinstea noastra de cateva ori. Pe politistul din intersectia de la Unirea daca il intrebi de ea, si-o aminteste sigur! N-avea cum sa uite cum a impins-o, cu sapca data pe spate, cu ochii iesiti din orbite, cu burta iesita din curea... Eu, novice, muream de rusine... Ea zambea! Cum numai acest model stie sa zambeasca...
O iubesc. Mereu am iubit-o. Am inteles-o. Si ea pe mine. A fost ca un cal naravas - i-am pus greu seaua, dar si cand i-am pus-o...
Stie multe despre mine. Fapte. Senzatii. Temeri. Bucurii. Secrete. Rasul. Plansul.
M-am simtit ocrotita cat am condus-o... Eu pe ea? Ea pe mine?
Ma doare ca nu ii pot da statutul pe care il merita. Acela de bijuterie de lux, de epoca... S-o expun la saloane, s-o las sa-si arate calitatile in raliuri...
Ma simt vinovata ca la mine a murit... Ar putea spune inca multe.
Mie, in orice caz...

28 de grade la umbra...

In iunie vara e frunza
Tremuratoare.
Se inchid capitole, se colecteaza date pentru analiza la semestru, se dau si se iau examene. Emotie si vant, ploaie... statistica face ca toata lumea sa aiba dintii inclestati, fesele stranse si ochii in patru.
Ploua prea mult sau prea putin, nu se aduna recolta, arde soarele si in loc sa te scalzi, nadusesti pe drumuri sa rezolvi un ultim ceva, sau intr-o sala de clasa unde te simti anacronic pentru ca are deja aerul acela prafuit si parasit de vacanta... Tragi de tine sa fii aici si acum, desi in sufletul tau esti departe, la umbra de brad sau langa val inspumat...
Ceea ce te tine e gandul ca vine ea, vacanta si toate astea vor fi uitate, oricum s-ar termina...
In iulie incepe scoala de vara
Inveti (reinveti) pupatul necesar in parc, fara sa-ti pese (de fapt fara sa bagi de seama) ca e plin de batranei si copii pe care mamele ii intorc cu spatele...
Ochii iti sunt larg deschisi spre inauntru.
Exersezi trezirea dulce-amaruie intr-un pat care nu-i al tau, langa pieptul, sub bratul si ochi in ochi cu cel care ti-a prefacut fiinta in mii de farame si langa care te recompui mai frumoasa, mai curajoasa, mai… tu.
Inveti sa mergi pe role, pe sarma, pe trunchiuri de copaci facuti pod sa lege buze de prapastie.
Toata lumea intelege zambetul pe care-l porti, ca pe un stindard, fiecare simte mirosul de ciocolata pe care il emana pielea ta…
Gustul ti-l stie numai el - ciocolata cu piper si ardei iute!
In august vara e pleoapa.
Se ridica si se coboara.
Deschizi ochii inspre afara si vezi ca frunzele au ruginit pe ici pe colo, soarele se uita piezis pe geam, intarzie din ce in ce mai mult cand rasare, se grabeste sa cada in apa si dupa copaci seara.
Ti-e dor de vara, deja. In urma ei lasa speranta ca, prin frigul si vantul care te vor astepta, o sa te infasori in amintirea imbratisarilor, ca sa te incalzesti.
Indiferent de fata, vara nu e prietena sperantei, a asteptarilor. Vara confirma. Nu are viitor. Ea are numai prezent.

Update

Update - "soricatelul negru din postul anterior si'a gasit parinti".
Luni sau nu, fapte bune se mai fac...

Pagini

Ma gandesc la mine ca la o carte.
Si pe cei din jurul meu ii vad la fel.
E magulitor sa vad ca exista oameni care s-au gandit la mine ca la o floare.
Alba si de departe...
Eu ma simt un volum cu multe file. Pe unele le-am scris eu despre mine si despre altii, pe altele le-au scris altii in mine, pentru mine sau pentru ei insisi.
Daca m-as pricepe la desen, as da forma acestei viziuni.
Mai familiar imi este "penelul" vorbelor asa ca voi incerca sa o schitez din cuvinte.
In jurul meu sunt oameni cu trupuri de carti, capetele si fetele proprii, maini de care se tin, picioare cu care pasesc apropiindu-se sau departandu-se.
In timp ce se apropie unii de altii, isi rasfoiesc trupurile de carte scriind sau citind file, rescriindu-se pe sine intre copertile altora, primind randuri intre copertile proprii...