joi, 30 ianuarie 2014

Dacă ar mai fi trăit bunicul meu

le-ar fi dat soluţii acestor oameni (simpli cetăţeni de la sate şi oraşe sau autorităţi) despre cum se supravieţuieşte iarna în România. El s-a născut în 1905, a prins două războaie mondiale, secete, foamete, zăpada istorică din 1954, s-a întors pe jos din Rusia după înfrângerea de pe Frontul de Est şi a murit în mai 1990, la 85 de ani după ce îşi văzuse visul cu ochii - comunismul se sfârşise.
Poza: Vedere de la geamul meu

Un comentariu:

Rudolph Aspirant spunea...

Pai ce solutii le-ar fi dat altele decat sa indure cu fortitudine si cu speranta la mai bine si sa puna un picior inaintea altuia ca sa faca inca un pas si inca un pas in directia generala aleasa daca sunt liberi sau ordonata de altii dacs sunt concentrati sau prizonieri pana cand or
ajunge unde vor sau pana cand or cadea
jos si sa nu se mai vaicareasca atata. Desigur e mai usor de unul singur si daca iti stii familia la adapost, ca daca esti si cu familia in carca e mai dificil ca trebuie sa fii atent si la ei, ba sa mai cari si pe cativa subbrat in timp ce mergi pe acel drum. Eu, drept sa spun, stiu deja ca as abandona in urma mea vreun dependent in asemenea conditii. Presupun ca pt o femeie mama ar fi mai greu, insa am citit povestiri legate de diverse marsuri lungi de acest gen si se pare ca cele care au supravietuit si-au abandonat copiii daca erau deja decedati sau in anumite cazuri la limita chiar muribunzi ca altfel nu ar fi supravietuit. Cam asta pare a fi situatia daca dorim sa tragem vreo concluzie din experientele unor oameni din generatiile anterioare. Nu am citit nicaieri ca se gandea cineva la binele societatii mai largi sau sa dea indicatii vreunui leader politic administrativ sau nici macar sa devina ei leaderi ai altora chiar daca se deplasau liber, cel putin nu majoritatea. Naiba si-ar lua raspunderea de a fi leader in asemenea conditii. Ma rog, mai stai asa cu grupul, mai te sprijini de unul si de altul asa reciproc intermitent, or exista cateva cazuri de eroism, ca totusi omul este o fiinta biologic empatic-cooperativa, insa in ultima instanta e chiar fiecare pe cont propriu si cu un pas inainte, si inca unul, si tot asa. Ma rog, poate nu am citit eu chestiile adecvate, plus desigur ca strabunicul meu nu ar fi stat sa povesteasca copiilor si nepotilor, nici macar sotiei ce o fi vazut si ce o fi facut in conditii din astea. El stia ca ei sunt acasa si se descurca si ei cum pot si tot ce voia era sa supravietuiasca. Nu a fost niciodata interesat de vreo politica sociala, alta decat sa transmita o chestie pe care eu ulterior am auzit-o de la bunicul, dati de mancare la copii atata cat cer si cand vor si lasati-i sa se joace in voie...cam anarhist probabil, desigur mai modern decat in sec 19 victorian rigid de dinainte relativ la educatia tinerei generatii, presupun ca si de aia s-au
intamplat anii 60-70 ulteriori. Insa nu poti da vina pe oameni care au suferit in halul asta. Se pare ca asiaticii, din cate marturii similare am citit, au devenit mai ambitiosi si mai rigizi dupa experiente similare, pretinzand progeniturilor performanta, spre deosebire de astia mai din vestul relativ...desigur nu pot generaliza, ma gandeam mai mult la chinezi, insa ei au trecut si printr-o revolutie culturala de educare in masa destul de organizata in anii aia de dupa razboi din mijlocul sec 20, insa chiar si unii care nu au trecut prin asta au dorit sa continue un standard mai inalt de pretentii rigide. Nu stiu cum e mai bine, dezbaterea pare a continua in randul parintilor de azi. Pe mine nu ma inteteseaza deoarece nu sunt familist si chiar in mod preventiv doresc sa evit o asemenea raspundere asa just in case, nemaivorbind ca nu am o situatie materiala, sociala si morala care mi-ar permite sa devin cu adevarat interesat de a deveni familist. Am si eu standardele mele in ceea ce priveste integritatea si tind sa evit de a lua in carca mai mult decat stiu ca as putea duce, mai ales fiind informat de atatea povesti de martori ai sec 20.