Te uiți la el și-ai zice

că e rocker. Are plete prinse-n coadă înspicată cu fire albe și nu i s-ar asorta decât un Harley și-o geacă din piele. Poate chiar e rocker dar l-am cunoscut în halat alb. E neurochirurg.
Al doilea ai zice că e pianist dacă te-ai uita la mâinile lui și la fața încadrată de bărbuță neagră și ochelari. Poate chiar e. Jazz-man. Dar e tot neurochirurg.
Taie creiere și măduve ale spinării zi de zi, de mai multe ori pe zi și dacă i-aș întâlni pe stradă aș zice că sunt un rocker și un pianist.
Ce-au făcut ei pentru mama a fost, poate, rutină. Mie mi s-a părut un miracol.

Păi să revin zic

pentru că multe se întâmplă. Lumea se bate și se zbate. Din lume sunt și eu. Mă rog să nu se-ntindă nebunia de peste granițe, că rușii sunt mai aproape decât oricând în ultimii ani ai vieții mele și n-aș vrea să trăiesc nimic din ceea ce mi-au povestit tata și bunicul despre ce înseamnă apropierea rușilor. Așa că pace pentru mine acum este un cuvânt cu o încărcătură egală cu a cuvântului sănătate și chiar a celui fericire sau liniște.
Altfel, mă bat pentru ceea ce eu numesc next level și/sau varianta B. Ceea ce s-ar traduce cam așa - ce fac acum e bine, dar pot să obțin mai mult? sunt mai prost ca acela ? (care face ceva ce cred că pot și eu) și ies la bătaie. Și varianta B este un curs, o calificare, un quelque chose care se vrea un as din mânecă atrunci când viața nu va juca corect :)
Așa... deci cam cu asta mă ocup. Puteam să spun doar o propoziție simplă: supraviețuiesc și mă lupt pentru asta. Odată cu țara. Cu lumea.

Pentru că nu-mi plac despărțirile

colecționez oameni. În carne și oase sau virtuali.
De bronz, de piatră, de lemn (diverse esențe), de hârtie, de ceară  (imitații reușite, dar cu rezistența limitată la temperatură și umiditate :).
Mi-e drag să mă uit la ce-am strâns în ani. Lume pestriță, vlădică și opincă. Neamuri, profesori, colegi de școală, de serviciu, Copilul și Tu. Unii vin cu mine de departe, de foarte departe, alții s-au alăturat de curând și e loc pentru toată lumea.

Lumina vine de la Răsărit

și răsăritul meu e la Constanța

Nina Cassian - A fost

A fost o dragoste ca un acord de Bach,
de-o gravitate limpede... Aveam o data
o nobila miscare-analizata
ca a figurilor, la sah.

Si iata-te în plina dezordine. Strain de legi.
Silaba ta de gura mea nu o mai legi,
si nu îmi mângâi umerii si nu îmi iei
în palme fruntea fulgerata de idei.

Nu pot întârzia prea mult,
încovoiata de durere, de rusine.
Respir adânc: un nou acord ascult,
ca sa ma urce dincolo, mai sus de tine.

 
Adaugat de : Lizy

Sursa http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/c/nina-cassian

Gen

Nu sunt genul casnică, asta e clar, deşi îmi place să gătesc şi să fac curat.
Nu sunt genul intelectuală deşi am citit mult, am învăţat, am mers la concerte, am făcut o facultate, am mers la teatru şi la expoziţii de pictură dar nu fac caz de asta şi nici nu cred că e cazul.
Sunt, oare, o mamă de carieră?! Judecând după cât de reușit e copilul meu, s-ar zice că da, dar e greu de despărţit proporţia de merit - cât e al meu de mamă, cât e al ei de om.
Nu sunt genul de soţie, nu sunt genul de amantă (am avut căsnicii ratate dar relaţii fără acte destul de stabile).
Sunt o femeie de aproape cincizeci de ani, "prospătură" cu oarecare succes în politică, cochetă şi împăcată, dar ce gen ? 

Tenisul de azi

se joacă între încheietura mâinii+creier şi restul muşchilor. Cine va câştiga? Încheietura+creierul sau mușchii?!? Dacă bate încheietura, mai avem tenis. Dacă înving mușchii, avem alt sport.Părerea mea.

Ce faci când îţi moare câinele

Păi plângi mai întâi, apoi te mai gândeşti unde să-l îngropi, apoi iar plâgi şi adormi.
Dimineaţă, când te trezeşti, verifici dacă nu calci pe vreun caca sau pişu sau pe însuşi bătrânul tău câine pentru că uiţi că tocmai a murit şi că nu mai e cazul... Şi plângi.
Mă rog, cumva trebuie să mergi mai departe, drept pentru care te speli pe ochi, pe dinţi, iei o gură de cafea, te pregăteşti să dai ochii cu tot ce te aşteaptă afară.
Dai să-ţi tragi cismele şi fularul dar nu! nu ai verificat castroanele dacă ai pus bobiţe şi apă să ajungă pănă vii... Nu ştii că nu de boabe are nevoie câinele tău ci de tine dar vrei să-ţi linişteşti conştiinţa şi vezi că liniştirea conştiinţei tale nu mai foloseşte şi... ce faci? Plângi, că... ce-ai mai putea să faci...

Dacă ar mai fi trăit bunicul meu

le-ar fi dat soluţii acestor oameni (simpli cetăţeni de la sate şi oraşe sau autorităţi) despre cum se supravieţuieşte iarna în România. El s-a născut în 1905, a prins două războaie mondiale, secete, foamete, zăpada istorică din 1954, s-a întors pe jos din Rusia după înfrângerea de pe Frontul de Est şi a murit în mai 1990, la 85 de ani după ce îşi văzuse visul cu ochii - comunismul se sfârşise.

Poza: Vedere de la geamul meu

Dacă mergi

cu autocarul, cazi în prăpastie în Muntenegru şi doar întâmplarea că nişte salvamontişti se antrenează în zonă şi pronia cerească te pot salva. Dacă mergi cu avionul, poţi să scapi cu viaţă din cădere dar să mori de frig pentru că nu te găseşte nimeni. Dacă mergi cu autoturismul, liniştit şi corect, intră unul beat în tine şi... nu se ştie. Dacă mergi pe trotuar îţi cade în cap o bucată dintr-o clădire cu bulină roşie. Dacă mergi... dacă mergi...

Între timp s-a făcut 2014!

Vă urez să fie un an bun pentru toți,  așa cum îmi doresc mie!

Sărbătorile au trecut și a fost cam așa. Ne-am pregătit. Mai întâi am împodobit casa și brăduţul

 

am pus în el soarele şi luna.

 

 

Cei mici au făcut baie

 

după care au trecut la somn

 

 

 

timp în care eu am pregătit asta

 

 

și asta.

 

 

La mulți ani, draga mamei! Pentru că între timp a fost ziua ta!