Eram la birou. In jur, numai femei. Cinci, parca. El mi-a adus o floare si m-a sarutat. N-am inteles cu ce ocazie, nici n-am apucat sa intreb. Pana mi-am revenit din uluiala, plecase fara o vorba, calcand semet, mandru de gestul sau si incantat de nauceala fericita in care m-a aruncat. In urma lui au ramas zambetele acre si cu subinteles ale doamenlor la vederea unei declaratii de dragoste asa de publice...
Era 14 februarie 1994, prima si singura mea Valentina.
