Ce devin foştii, oameni care au fost cei mai în vieţile noastre într-o vreme, pentru o vreme? Îi trecem în corpul prietenilor, pentru că, nu-i aşa, ştim multe unii despre alţii? Sau, fix din aceleaşi motive, îi socotim cei mai de evitat? Riscăm să ne vedem în ei ca într-o oglindă care spune despre noi ceva ce ne străduim să lăsăm în urmă? Dacă îi urâm se pune că am depăşit momentul, ne putem considera liberi? Resentimentul nu e tot un sentiment?
Îi îngropăm şi trecem pe la mormânt la ocazii aniversare (pe care le aşteptăm cu înfrigurare) - de ziua lui, de ziua noastră, de Craciun, de Anul Nou, de Paşte, la un an de la ultima întâmplare care a însemnat ceva, de la prima, la un an şi o lună, şi două... - să lăsăm o floare, să dăm un sms, un telefon dacă suntem destul de curajoşi?
Cât de adânc îi îngropăm, în ce fundătură din care nicio rază de amintire să nu mai străbată până la prezentul populat de actualul?
Unde-i exilăm? Unde-i alungăm? Sau poate îi păstrăm? Unde? E un loc în care se depozitează aceste fiinţe care ne-au fost cândva tot? Devin ei vreodată nimic?
11 comentarii:
Eu cred ca nu se duc nicaieri. Dispar. Din tot, devin nimic. Trist, dar deh, asa e viata. Azi traiesti, miine esti mort si-ai trait degeaba.
Noi sa fim sanatosi!
Rămân, aş zice. În cuvintele gândurilor noastre. În imaginile şi trăirile pe care le-au lăsat în noi.
Raman undeva intr-un colt de suflet. Si au obiceiul sa iasa la suprafata atunci cand ne asteptam mai putin. Acestia sunt cei care ne marcheaza vietile in bine sau in rau. Nu dipar niciodata cu adevarat...devin fantome.
Mulţumesc că m-ai facut să-mi pun şi eu întrebarea asta...deşi răspunsul cred că îl ştiam demult. Niciodată nu vor deveni nimic, au fost în vieţile noastre cu un scop...urmele lor rămân veşnic.
@Ionouka
Hi, Prinţesă. Cu foştii mei mă descurc. Nu sunt chiar nimic-nimic dar nici nu-i alungesc în prezent. Greu e să duc un război cu o fiinţă pusă la păstrare de actualul...
raman pentru totdeauna...pt ca intr-un fel, ceea ce suntem acum, suntem si multumita/datorita lor...pt ca la un momendat dat am crescut si ne-am format impreuna si inevitabil ne-am influentat reciproc foarte mult...
pentru ca suntem rezultatul tuturor oamenilor cu care am avut tangenta/ cu care am trait/pe care i-am iubit la un moment dat
@Vocea-de-departe
Ai dreptate, nu trec pur şi simplu, ne îmbogăţesc cel puţin cu o experienţă care lasă urme. Nu ne putem preface că n-au existat.
Nu-mi place "aglomeraţia", deci nu vreau să sară gardul care desparte prezentul de trecut.
@Dany
De acord, ne bântuie. Războiul cu umbrele e foarte greu... Lupta e inegală.
@Mădălina
Momente de melancolie, scurte şi rare. Atât mai am ca efect al trecerii lor prin viaţa mea. Au lăsat urme, recunosc.
@contesa
Da, de acord cu tine. Treaba e ca trebuie despărţite lucrurile, ei sunt în urmă, sunt ieri, azi suntem în altă relaţie... De ieri pot să-mi amintesc, dar nu fac nimic să dau timpul înapoi. Din păcate, onestitatea faţă de celălalt şi faţă de sine nu e la îndemâna tuturor...
Nu ii putem trimite niciunde...Raman mereu cu noi.
Trimiteți un comentariu