Stima şi respectul

Am mare stimă pentru ingineri pentru că ştiu şi pot să parcurgă drumul de la vis la realitate. Au instrumente cu care fac asta, create tot de ingineri, şi dacă nu le au le inventează. Acoperă cearceafuri întregi cu desene şi calcule pentru ca la final să ai în faţa ochilor ceva, un lucru real mic sau mare, casă sau şurub, castron sau material pentru rochii şi eşarfe, manuşi sau mâncare, şosea sau carte, ca să nu mai vorbesc de cei care au gandit şi creat maşinile de tot felul: de spălat, de făcut pâine, de spălat vase, de amestecat orice, de tocat orice pentru care generaţii de femei trebuie să fie recunoscătoare acestei bresle.
Respectul meu se însuteşte când îi regăsesc în sfera sensibilităţii şi frumosului, la rând cu profesionişti ai artelor.
Inginerul e ca mâna - ştie şi poate tot.
Am stimă şi faţă de medici. Nu faţă de toţi. Rareori s-a găsit vreunul care să-mi spună despre starea de funcţionare a organismului meu altceva decât ce ştiam şi singură, rareori m-am dus la ei din alte motive decât pur formularistice, la controale obligatorii, ocazie cu care n-am aflat cine ştie ce noutăţi.
Ce nu-mi place la ei este că nu fac diferenţa dintre fiinţe umane şi şaibe, că în anii ăia mulţi de şcoală nu-i învaţă cum să-mi repare ficatul fără să-mi zdrobeacă respectul de sine, cum să mă vindece de dureri de cap fără să mă treacă prin teste de umilinţă, de răbdare şi alte stresuri la care mă supun destul alte categorii profesionale din greu zi de zi şi chiar ceas de ceas. Nu înţeleg de ce, unii, capătă comportament de ghişeist când stima lor de sine ar trebui să-i oprească, dacă nu respectul faţă de mine ca fiinţă umană ?!?