The day after

Azi m-am trezit cu un dor nebun să citesc poezie. Daniela Crăsnaru şi Geo Dumitrescu, Dan Deşliu şi Topârceanu, Coşbuc şi Elena Farago, Adrian Păunescu şi Blaga... Aşa, de-a valma, de iubire, de toamnă, de ţară, de revoltă, de stradă, de casă, de frunză veştedă şi de mare...
Şi am citit.
Mi-e dor să văd "Vă place Brahms?" poate pentru că trăiesc ceva asemănător. Am şi rochia neagră, şi perle la urechi, mănuşile de aţă împletite de bunica sunt prin vreun fund de sertar. Sunt prietenă cu mama TA (oare mai sunt?), sunt o femeie matură căreia îi place Brahms...
De fapt, încerc să mă adun şi să spun o poveste despre ce am trăit la sfârşitul săptămânii trecute. Cum a fost ziua mea şi TU mi-ai adus micul-dejun la pat, cum eu am stricat toată "poezia" cu replica "Oh, ca la invalizi!", cum m-ai iertat că nu-s învăţată cu răsfăţul şi romantismele, cum m-ai sărutat şi mi-ai spus "La mulţi ani" de duminică până azi de 20 de ori pe zi, cum m-ai dus la marea cea neguroasă peste care ploua şi cum ai scos paharele de cristal şi şampania să mă sărbătoreşti acolo, ochi în ochi cu marea, cu mine, cu nisipul şi ploaia, cum ne-au îngheţat nasurile şi mâinile dar ne-au luat foc hainele şi buzele, cum marea a zâmbit complice din mii de ochi de spumă... De fapt, o poveste despre cum am împlinit 45 de ani şi cum TU m-ai ascuns la pieptul tău, în casa ta, la marea ta de toate grijile şi depresiile, de toate convenienţele care mă găseau mereu acasă, an de an. Ţi-am mulţumit pentru asta? Am încercat. Vorbele sunt puţine şi sărace. Am timp s-o fac până la anul, ani de-a rândul, zi de zi...

Mai jos este imaginea de la: yerbamateblog.blogspot.com