Iubirii

Nina Cassian

Cad în geunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru aceste zilnice semnale
şi voci ale mărinimiei tale
cu care-mi umpli sufletu-n neştire.
Cad în genunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru înaltul pact care ne uneste.
Timbrat de-a fericirii stea subţire,
- şi-ţi mulţumesc şi pentru desnădejde.

The day after

Azi m-am trezit cu un dor nebun să citesc poezie. Daniela Crăsnaru şi Geo Dumitrescu, Dan Deşliu şi Topârceanu, Coşbuc şi Elena Farago, Adrian Păunescu şi Blaga... Aşa, de-a valma, de iubire, de toamnă, de ţară, de revoltă, de stradă, de casă, de frunză veştedă şi de mare...
Şi am citit.
Mi-e dor să văd "Vă place Brahms?" poate pentru că trăiesc ceva asemănător. Am şi rochia neagră, şi perle la urechi, mănuşile de aţă împletite de bunica sunt prin vreun fund de sertar. Sunt prietenă cu mama TA (oare mai sunt?), sunt o femeie matură căreia îi place Brahms...
De fapt, încerc să mă adun şi să spun o poveste despre ce am trăit la sfârşitul săptămânii trecute. Cum a fost ziua mea şi TU mi-ai adus micul-dejun la pat, cum eu am stricat toată "poezia" cu replica "Oh, ca la invalizi!", cum m-ai iertat că nu-s învăţată cu răsfăţul şi romantismele, cum m-ai sărutat şi mi-ai spus "La mulţi ani" de duminică până azi de 20 de ori pe zi, cum m-ai dus la marea cea neguroasă peste care ploua şi cum ai scos paharele de cristal şi şampania să mă sărbătoreşti acolo, ochi în ochi cu marea, cu mine, cu nisipul şi ploaia, cum ne-au îngheţat nasurile şi mâinile dar ne-au luat foc hainele şi buzele, cum marea a zâmbit complice din mii de ochi de spumă... De fapt, o poveste despre cum am împlinit 45 de ani şi cum TU m-ai ascuns la pieptul tău, în casa ta, la marea ta de toate grijile şi depresiile, de toate convenienţele care mă găseau mereu acasă, an de an. Ţi-am mulţumit pentru asta? Am încercat. Vorbele sunt puţine şi sărace. Am timp s-o fac până la anul, ani de-a rândul, zi de zi...

Mai jos este imaginea de la: yerbamateblog.blogspot.com

E mică. Mă strânge.

În fiecare zi constat că îmi rămâne mic câte ceva. Haine (am câteva kilograme în plus cu care duc un război perfid de câţiva ani), casa, oalele pentru mâncare, priveliştea de la geam, oraşul chiar. Mi-a rămas mică viaţa mea. Mă strânge pe la cusături, se cască pe la nasturi.

Dacă eram... dar chiar sunt

Dacă eram o lună aş fi fost: Noiembrie, pentru că în luna aceasta am venit pe lume şi-i iubesc ceaţa, ploaia, bruma, mireasma de crizantemă, curcubeul din copaci
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost: Luni. Un nou început.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost: Noaptea. E discretă şi face totul posibil şi uşor
Dacă eram un animal marin, aş fi fost: O stea de mare. Simbolul mării însăşi
Dacă eram o direcţie, aş fi fost: Înainte. Mişcă lumea. Dacă n-ar exista, "înapoi" şi "aici" n-ar fi posibile.
Dacă eram o virtute, aş fi fost: Simţul datoriei
Dacă eram o personalitate istorica, as fi fost: Mihai Viteazul pentru că ne-a adunat prin diplomaţie şi forţă
Daca eram o planetă, aş fi fost: Pluton. O planetă mică, departe, cu sateliţi, cu influenţe în lumea ei astronomică şi astrologică
Dacă eram un lichid, aş fi fost: Ceai. Sănătate şi plăcerea savurării aromelor care spun poveşti despre lumi de departe
Dacă eram o piatra, aş fi fost: Hematită. Întunecată şi răcoroasă, strălucitoare şi discretă, fără ape înşelătoare.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost: Privighetoare. O voce.
Dacă eram o plantă, aş fi fost: Trandafir. Baccara.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost: Senin şi răcoare. Fie vară, fie iarnă, primăvară sau toamnă.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost: Pian. De la alb la negru, întregul univers
Dacă eram o emoţie, aş fi fost: Peronul. Despărţirea şi regăsirea.
Dacă eram un sunet, aş fi fost: Ţipătul pescăruşilor locatari pe blocurile Bucureştiului
Dacă eram un element, aş fi fost: Apa. A făcut posibilă apariţia vieţii, e viaţa însăşi
Dacă eram un cântec, aş fi fost: My way, Frank Sinatra
Dacă eram un film, aş fi fost: Becket
Daca eram un serial, aş fi fost: N-aş fi un serial.
Dacă eram o carte, aş fi fost: Întâlnire la Elizeu de Rodica Ojog-Braşoveanu
Dacă eram un personaj de ficţiune, as fi fost: Doctoriţa Sânziana Hangan din Arta Converstaţiei de Ileana Vulpescu
Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost: O plăcintă rumenă şi aromată. Cu brânză, cu mere, cu carne, cu ce vreţi
Dacă eram un gust, aş fi fost: Sărat. Ca marea. Ca lacrima. Ca sângele. Ca sarea în bucate.
Dacă eram o aromă, aş fi fost: Mosc.
Dacă eram o culoare, aş fi fost: Roşu închis adică grena + vişiniu + bordo... O culoare care trebuie inventată
Dacă eram un material, aş fi fost: Satin
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost : Rămâi!
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost: Mâinile. Ştiu şi pot tot.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost: Un zâmbet trist.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost: Limba şi literatura română. Este patria mea.
Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost: Olive. Veşnic curtată, veşnic indecisă. Totuşi, nu aşa de slabă (sic!)
Dacă eram o formă, aş fi fost: Pătrat. Egal cu el. Etalon pentru cub.
Dacă eram un număr, aş fi fost: 7.
Dacă eram o maşină, aş fi fost: Piesă de colecţie, maşină de epocă
Dacă eram o haină, aş fi fost: Rochie.

A fost o leapşă primită de la o Contesă de Timişoara. Cu drag, v-o dau şi vouă. Ţie, Brown Bear, Vocii de departe, Mel, dragă ce zici? Doamnelor, domnilor, nu v-ar tenta joaca asta de-a oracolul?

Sclipiri de Noiembrie

Cerul s-a lipit de pământ. Umezeala gri şi rece dă sclipire frunzelor de toate nuanţele, canadienelor şi cizmelor, obrajilor şi blocurilor fără culoare din Bucureşti. Totul e argintiu şi glossy într-un fel foarte aparte. Le văd pe toate mai aproape, mai posibile, ca şi când le-aş privi prin lentila unei picături de ploaie. Sub duşul rece, Noiembrie mă trezeşte la realitate. Îmi revin din beţia de căldură a verii, din vârtejul de arome şi culori al toamnei şi recunosc feţe în spatele măştilor, iau decizii la rece.
În fiecare Noiembrie am o întâlnire foarte intimă de la care nu lipsesc. Mă întâlnesc cu mine de ziua mea. Mă privesc în ochi, mă cert şi îmi strâng mâna. În ultimii ani, mă întreb şi de sănătate, pe lângă întrebările obişnuite despre cum m-am achitat de datoriile faţă de copil, părinţi, frate, soţ, patrie şi popor, pentru că sunt un om al datoriei...
Acest Noiembrie mă găseşte puternică pentru că TU sufli în pânzele bărcii mele în fiecare zi, îmbrăţişarea ta, chiar şi de departe, îmi alungă spaimele şi neputinţele. Mă simt în siguranţă. Nu mă mai simt singură. Ştiu că binele şi liniştea sunt în casa ta, cea cu un ochi deschis spre mare. În vecinătate farul clipeşte din ochiul magic ajutându-i pe rătăciţi să nimerească portul. Începe un Noiembrie ceţos care limpezeşte, îmi arată drumul firesc, de la care m-am abătut demult, cândva...