Stare de fapt

Am revenit. N-am fost departe, dar n-am fost aici. Am călătorit mai mult înauntru decât în afară. Drumul, cu o bandă pe sens, cu răscruci, prost semnalizat, aglomerat, cu viaducte şi poduri, m-a purtat spre mare, în căutarea verii, a verii ăleia, fără fantasme şi focuri pe comori, fără măşti (de prinţi, de zmei, de feţi-frumoşi), vara care să-mi dea certitudini, răspunsuri şi soluţii. Am căutat seminţe presărate pe drumul către mine, aia de care mi-e tare dor, care am fost şi care vreau să redevin. Pentru că trebuie să spun acum şi aici că nu mai sunt nici Mama, nici Soţia, nici Doamna cu corset şi portjartier şi în scurt timp nu voi mai fi Doamna Funcţionar al Statului, nici măcar din când în când. Studenta rămâne cea mai bună prietenă a mea.
S-a dus vara şi n-am apucat să mă întâlnesc un pic cu mine că am fost ocupată cu balul mascat. Pesemne s-a lichefiat şi s-a scurs pe Dâmboviţa, in Dunare catre Mare, catre Marea cea Mare. Dacă era pe bază de evaporare, vara era in plămanii mei, oxigenandu-mi râurile interioare.
Eh, duca-se! A venit toamna şi s-a făcut un an de cand m-am prins în smoala din ochii şi din barba unei măşti care are nevoie de instructiuni de folosire a femeii. Zmeul copilăreşte şi dă cu buzduganul din poartă în poartă. Prinţul îmi este interzis.
Marea e mereu acolo. A fost în tot acest timp. Caldă, blândă, mângâindu-mi faţa şi sufletul. I-am simţit inima bătând şi respiraţia la unison cu întreagă fiinţa mea.
Vreau să mă refac din piatră albă şi nisip, sub sclipire de far, biciuită de stropi săraţi. Fierbinţi? Îngheţaţi?