Sper ca el, cel care te merita, sa stie sa te pretuiasca.
Eu, impacat cu lumea, viata, si toate cuvintele care au mai ramas, ma cam duc... Fiindca deja cred ca e suficient cat a fost si poate fiindca am incredere in albul zarii care m-ar putea astepta, am ales sa plec in Belgia, definitiv... Eutanasia e un cuvant cam dur. Eu ii spun plecare. Simplu.
Atat.
Fii cat poti de fericita, in orice clipa si candva, pune o azalee alba in fereastra..."
Acest mail imi este adresat.
De ce m-ar impovara cineva cu moartea sa...?! De ce nu s-a gandit sa ma faca partasa la viata...?!
Daca e o gluma, e sinistra. Cel putin.
Daca e de-adevaratelea, e coplesitor. Ma onoreaza si ma indurereaza ca m-a ales sa-l tin de mana acum...
6 comentarii:
Aşa, nitam-nisam te-ai pomenit cu aşa ceva ? Anonimă ? Ce chestie... E impresionant şi enigmatic... Şi are un fel de frumuseţe tragică. Cineva care spune adio. Mă mai traversează o variantă, cu mintea mea cam creaţă. Dacă persoana (Bărbat ? Femeie ?) să zicem că i s-a sugerat eutanasia în altă ţară şi s-a gândit să plece de tot în Belgia, adică să se stabilească definitiv acolo ? Şi în Olanda se acceptă eutanasia. O fi pe-aici prin Olanda şi nu acceptă eutanasia, de-aia pleacă în Belgia. În fond, în Belgia se duc unii să şi trăiască, nu doar să moară. Şi poate că pentru unii, o plecare e ca o moarte. Nu ştiu, îmi dau şi eu cu părerea, ca să nu te simţi împovărată...
P.S. Scuze că m-am băgat, numa ce mă plimbam şi io pe bloguri şi am dat de-al tău, care mi-a plăcut. Iar povestioara asta mă şocă...
Ce sa zic?! Geografia eutanasiei ma depaseste. De ce Olanda? De ce nu Franta?
Nici nu stiu cum se numeste ce simt... Responsabilitate, nedumerire, ciuda, neputinta...
Mai cred ca nu e drept ca un astfel de mesaj sa-mi vina acum, cand viata mea se lumina si se rotunjea, capata gust de mar verde...
Mesajul nu e chiar nitam-nisam. Au mai fost si altele, insa nici unul atat de acut. Expeditorul nu e anonim. E "pseudo"-nim.
P.S.Esti binevenit aici oricand, oricine ai fi.
Din cîte ştiu, aici, în Olanda unde mi-s şi în Belgia, eutanasia e acceptată. În Franţa, nu ştiu, da nu cred. Oricum, nu te mai gândi, e doar amăreala aia care îţi aminteşte ce bun e mărul tău verde. Repet, o fi vrut şi el/ea să zică de fapt că pleacă de tot, nu că vrea să-şi încheie viaţa. Ia ce-i frumos, ca de exemplu aia cu azalee frumoasă. O fi ştiind el ce-o fi ştiind dacă zice aşa :). Io mi-s un oarece plecat de pe meleaguri sibiene tocma pe la Olanda, momentan într-un circuit european, poposind cu "leptopiseţu"-n braţe pe unde mi-i bine să mă conectez. Un plimbăreţ şi la propriu şi la figurat, că-mi place să mă plimb şi pe bloguri. Acuma mi-s pe-o terasă pe la Strasbourg şi dacă tot ai zis de Franţa, poate întreb prin autobuze vreun limbut cine ştie poate nu mă consideră sinucigaş. La bună vedere şi sus moralul, tu. Cius !
Imi place povestea ta, as vrea sa iti dau un sfat dar nu ma pricep la asta. Iti spun doar ( am scris asta si in tr-un din postarile mele) ca :Viata inseamna alegere, aducand in ea , in centul ei cel mai intim, fiinte de un anumit tip si eliminandu-le pe celelalte.
Bine ai venit, Elena si multumesc pentru vizita, pentru sfat...
De acord cu faptul ca viata inseamna alegere, insa numai intre cele doua "capete" ale ei... Nu alegem sa venim pe lume - suntem "aruncati" in viata. Cum ne descurcam, ne priveste. Cand ne incheiem socotelile pe aici, iara nu e alegerea noastra.
Olandezule, te invidiez! As vrea si eu sa fiu hai-hui prin Europa. Pot sa ma consolez ca voi poposi eu pe meleagurile tale natale sibiene in vreo doua saptamani...
Cat despre marul meu verde, s-a dovedit a fi gaunos. A iesit un cap de vierme din urma lasata de dintii mei in carnea lui fragila...
Deh, e riscant cu fructele-astea autohtone si de vara... :)
Trimiteți un comentariu